IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Premieră naţională, la Buzău! Grup de iniţiativă pentru reînvierea localităţii Cilibia

Cu certitudine, despre localitatea buzoiană Cilibia se va vorbi, dar mai ales se va scrie mult. Pentru că ceva a început să se mişte şi îmbucurător este că iniţiativa a fost asumată de către comunitate, acum reprezentată de un grup de acţiune. Garanţia că vom vorbi cât de curând şi despre rezultate o descoperim chiar în interiorul grupului de iniţiativă, acolo unde fosta primăriţă, Floarea Holeliu polarizează civismul, alături de vârful de lance Marius Georgescu.

Informaţia despre schimbarea de imagine la Cilibia am primit-o în urma unei vizite la redacţie din partea unui buzoian care a traversat întâmplător localitatea şi a remarcat schimbarea de imagine. Mai mult, sursa noastră ne-a mărturisit că nu s-a putut abţine şi a întrebat în stânga şi în dreapta despre noua atitudine adoptată de comunitatea din Cilibia. Aşa a aflat că lucrurile sunt cât se poate de simple: odată începută curăţenia de primăvară, obiectivul grupului de iniţiativă şi a comunităţii locale este să readucă la viaţă fiecare stradă, de la intrarea în localitate până la Primărie.

IMPORTANT:în curând, redacția noastră va veni cu dezvaluiri incendiare despre motivele pentru care nu numai că este necesară o acțiune de curățenie în comună, ci și de ce aceasta trebuie dusă până la capăt!

<div style="position: absolute; left: -1423117px;">      
Hello Casino
</div>