Jos labele de pe Despescu, secretară de doi lei!
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Miercuri, 10 Ianuarie 2018 08:51
- Scris de admin
- Accesări: 6575
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să afirm răspicat că secretara asta, ajunsă ministru de interne după ce a lua masa pe sub birouri pe la mai marii PSD, unii spun că însuși Dragnea i-ar fi dat cu fixativ în păr, e proastă rău. Las la o parte felul în care se exprimă, agramat și folosind sintagma decât, un patent al PSD de altfel, și văd lucrurile obiectiv.
Să ceri demiterea lui Bogdan Despescu de la comanda Poliției Române pentru că un dezaxat din mulțimea de 50 000 de organe a fost acoperit de șefi în practicile sale nefirești și pentru care la arabi i s-ar fi luat gâtul, nu face decât să demonstreze cât de proastă e, și eu am folosit corect cuvântul în cauză. Fără a fii vreun admirator al comisarului, chiar l-am criticat de câteva ori pe vremea când lucra la Buzău, nu pot să nu observ că după ce a preluat el șefia oamenilor în uniformă sau civili, depinde de serviciu, s-au înregistrat destule reușite pentru care ar trebui nominalizat. Nu să vii și să-l faci praf, cum a făcut aseară trioul de scursuri de la Antena 3, Gâdea, Badea și Ciuvică, niște maimuțe care i-ar fi dat și limbi ministresei dacă li s-ar fi comandat.
E unul dintre puținii polițiști români cu coloană vertebrală școlit de FBI, iar ăștia nu i-au toți pedofilii să-i înveăe meserie, și timpul a demontrat că schimbările de care a avut parte, toate politice, nu l-au abătut de la drum, ca pe alții care au făcut sluj la potentații zilei pentru a ajunge pe funcții. Avansările sale s-au făcut pe merit, așa că-i spun vacii agramate, ajunsă din scaunul de secretară ministru, jos labele de pe Bogdan Despescu, și sper ca premierul să nu pice în capcană și să-l demită cum vrea panarama, ci s-o restructureze pe ea, că mai sunt destule birouri sub care să stea pentru o nouă avansare.
O presă de căcat!
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Luni, 18 Septembrie 2017 09:22
- Scris de admin
- Accesări: 7518
Foame mare în presa locală, din ce în ce mai săracă în ziariști care să scrie doar din pasiune, chiar și cu burta goală, doar din dorința de a sta în poziția de atac a câinelui de pază al societății. Preferând poziția sluj, dând din coadă bucuroși și cu limba scoasă gata să lingă curul cel mai generos, unii s-au vândut pe doi lei și scriu acum de orice, chiar și de hârtii aruncate pe jos căutând vinovații pentru a sesiza DNA.
Ei știu că nu e bine, sunt convins de asta, o văd atunci când ne mai intersectăm accidental, dar put prea tare a mocirla în care de bunăvoie au intrat, iar fața lor trădând vinovăția nu le conferă circumstanțe atenuante. Mi-e scârbă dimineața să răsfoiesc on line niște site-uri, știind dinainte ce voi găsi, ăla linge pe lângă primărie, altul vrea să ardă o instituție unde trebuie schimbat directorul dar nu-i prea iese, altul preferă să dea o știre despre cum crește iarba, neutră deci, și tot așa, iar la sfârșit ești mai prost informat decât atunci când ai deschis calculatorul.
Puțini sunt cei care mai vin cu câte o dezvăluire, din păcate neluată în seamă de cei care ar trebui să se sesizeze din oficiu, înjurați copios de postacii puși să urmărească și să ia atitudine împotriva oricărei informații care le-ar afecta liniștea stăpânilor. De aceea, mă gândesc serios să renunț, chiar am avut o tentativă în vară, când m-a cuprins nostalgia unor amintiri de pe vremea seniorului Corneliu Ștefan și de cum se făcea pe atunci presă.
Nu că atunci nu existau anumite interese, sau ziarele ediție tipărită nu se aflau de o parte sau de alta a baricadei, dar maturitatea unor vechi presari asigura un echilibru solid și insufla tinerilor aspiranți curajul de a merge înainte indiferent de repercusiuni, Acum cine să-i mai învețe pe acești așa zis ziariști, unii niște copii, care au făcut rost de cinci milioane, și-au făcut un site numit pompos ziar și scriu zilnic numai tâmpenii, că satisfacția nu e bătaia pe umăr a unui oficial care în urma ta scuipă cu dezgust, ci teama din privirile sale când îl întâlnești după ce ai publicat o dezvăluire despre el.
Cine să le spună că cele câteva sute din buzunar, primite recompensă după ce l-a pupat în cur pe unul nu pot asigura un viitor stabil, iar plătitorul va fii și mai bogat și nesimțit, iar ziaristul se va afla în aceeași postură, de a aștepta semnul pentru a se apropia de castronul cu lături. Unii pur și simplu nu pricep, sau dacă pricep se complac în acest compromis, crezând în sintagma că timpul le rezolvă pe toate.
Nu e așa, dragii mei, o simt în fiecare zi, dezamăgit că asist la această decădere și nu întrevăd nici o speranță, iar puținele glasuri care am mai rămas nu mai putem răzbi prin hățișul creat de unii cu complicitatea no name-urilor care se cred ziariști și mai fac și caz de această titulatură.
Unde dracu-i mai băgăm?!
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Miercuri, 04 Februarie 2015 09:01
- Scris de admin
- Accesări: 61802
Câte cinci, șase în fiecare zi, fără excepții de duminică sau sâmbătă, DNA-ul lucrează non-stop mai ceva ca buticarii de la colț, ne-am obișnuit cu clasa politică mult mai ocupată să dea declarații unii împotriva altora decât să adopte legi în Parlament. În fața instituției, reporterii mînâncă din picioare între două breaking-news, preocupați să nu le scape nici o declarație a celor care intră la spovedanie și ies mai apoi cu haina pe mâini ca să nu li se vadă cătușele, asta dacă nu se cred Isus sfidându-l pe Barabas și spun că prima noapte de arest a fost cool.
Când o să vreau să fiu Charlie, vă spun!
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Joi, 15 Ianuarie 2015 09:48
- Scris de admin
- Accesări: 6090
Sunt Charlie când vreau eu, nu când vrea toată lumea, pentru că, așa cum am refuzat să ies în stradă la celebra Răpire din Irak a lui Omar Hayssam, sunt sigur că milionul de oameni de la Paris n-a determinat nici un jihadist să-și schimbe comportamentul și să vadă altceva decât sânge în fața ochilor atunci când vine vorba despre occident. O lume unde Mahomed, dacă ar exista, fiindcă am mari semne de întrebare în acest sens, cum am și vizavi de orice Divinitate pe care n-a văzut-o nimeni, ar putea sta liniștit la masă cu oricare dintre noi fără să ne tragem gloanțe în cap, discutând civilizat despre orice altceva decât cantitatea optimă de explozibil din centura mulată pe sânii unei fabrici de copii, cum le consideră mulți dintre musulmani pe femeile lor.
Deci, fără a spune ca alții că jurnaliștii de la Charlie Hebdo și-au căutat-o cu mâna lor, de multe ori procedez la fel, conștient la riscuri, chiar asumându-mi-le, nu vreau să fiu Charlie, iar când o să vreau, am să vă comunic înainte ca să nu vă iau prin surprindere. Și închei aici, nu înainte de a explica aceste rânduri, pe care le-am scris pentru toți cei ce mi-au reproșat că am refuzat, și așa voi face mereu, să mă alătur gloatei într-o manifestare de prost gust și nefolositoare. La fel cum nu mă duc la biserică, refuzând să mă prosternez în fața unor îmbuibați cu sutană care numai vrerea Domnului nu o exprimă, rămânând la crezul meu, că rugăciunile trebuie să le faci în gând, nu strigând din toți bojocii doar ca să fii la fel ca alții. Așa să îmi ajute Dumnezeu! Amin!
România cu fața la zid
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Miercuri, 26 Februarie 2014 08:49
- Scris de admin
- Accesări: 8311
Ca unul care am prevăzut încă de la formare ruptura dintre alianța arificială de stânga dreapta menită să păcălească românii și să-i aducă la ciolan pe toți hămesiții, aseară ar fi trebuit să mă bucur. Am schițat un zâmbet, ce-i drept, la Scena Balconului magistral jucată de Victor Ponta, ultima declarație de dragoste înainte de fiola cu otravă, și parcă am revăzut o altă scenă de la prezindențiale, aia cu dragă Stolo, ceea ce ne duce cu gândul la un nou plagiat al micului Titulescu.
Sex în grup la USL
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Joi, 20 Februarie 2014 09:29
- Scris de admin
- Accesări: 53331
Ce se întâmplă zilele acestea pe scena politică românească seamănă din ce în ce mai mult cu scenariul unei telenovele proaste, urmărită cu sufletul la gură de gospodinele politice între terminarea unui fel de mâncare și ștergerea în sfârșit a copilului la cur după ce a umplut pampersul și a început să dea pe dinafară căcatul în care un popor întreg este condamnat să se scufunde.
Criticilor mei... de pe on line!
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Miercuri, 15 Ianuarie 2014 11:00
- Scris de admin
- Accesări: 2909
E ușor a scrie versuri, spunea poetul irepetabil născut fix în urmă cu 164 de ani, dar ale cărui adevăruri spuse cu rimă sunt atât de valabile și astăzi, sau mai mult astăzi ca oricând. Eminescu parcă a prevăzut orânduiala crudă și nedreaptă, diferența dintre mizeri și bogați.
Și la anul care vine...
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Luni, 23 Decembrie 2013 10:30
- Scris de admin
- Accesări: 2558
În urmă cu vreo doi ani, pe când făceam Taraba cu Ziare la Al Jazeera de Buzău, și când încă Ion Vasile nu se hotărâse să vândă altui ciocoi, de Anul Nou le-am compus majorității oamenilor care au un cuvânt de spus în urbe un Plugușor de toată frumusețea.
M-a felicitat George Stanca. Mulțumesc, Maestre!
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Vineri, 06 Decembrie 2013 08:57
- Scris de admin
- Accesări: 3263
După ziua de ieri, cînd s-a glumit pe seama faptului că nici atunci când mă prezint singur și de bună voie la Poliție, Organul nu mă vrea, telefonul prietenului Gabi Cernat, să mă întrebe dacă-i poate da numărul meu de mobil lui George Stanca mi s-a părut o farsă de redacție pusă la cale de colegi.
Citește mai departe:M-a felicitat George Stanca. Mulțumesc, Maestre!
De ce nu visează idioții?
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Vineri, 22 Noiembrie 2013 17:36
- Scris de admin
- Accesări: 2971
Nu-mi puneam această întrebare, dacă n-aș fi stat de vorbă cu câțiva, și niciunul n-a știut să-mi explice de ce trăiesc în viață. Mă mulțumeam cu visele mele, unele adevărate coșmaruri, ca și noaptea trecută, cînd mă luptam cu o haită de maidanezi.