IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Se extind asfaltările spre Vulcanii Noroioşi

   După încheierea ultimului proces de la Curtea de Apel Ploiești, pentru soluționarea contestației și adjudecarea contractului de achiziție, conducerea Consiliului Județean a deschis primele discuții cu constructorul, o asociere de firme în care lider este compania buzoiană Mecan Construct, deținută de omul de afaceri Dumitru Dobrică, subiectul fiind posibilitatea începerii lucrărilor chiar și în condițiile în care măsurile de austeritate financiară impuse de Guvernul Bolojan suspendaseră finanțările, mai ales în cazul investițiilor neîncepute. Primele negocieri au avut un final fericit, în special din perspectiva autorităților județene, care anunțau disponibilitatea constructorului de a demara lucrările cu fonduri proprii. În plus, ca o garanție a deschiderii finanțării pe programul Anghel Saligny, constructorul și reprezentanții conducerii instituției Consiliului Județean au avut o întrevedere chiar cu premierul Bolojan, care și-a arătat disponibilitatea ca începând cu trimestrul I al anului fiscal viitor, să fie aprobată și deschiderea finanțării de la bugetul statului.

   Cu o certitudine din partea constructorului și o garanție din partea premierului Bolojan, autoritățile județene iau în calcul, în paralel cu demararea acestui șantier, și o posibilă extindere a proiectului de asfaltare, pentru a îmbunătăți infrastructura rutieră din întreaga regiune și a spori atractivitatea turistică.

   Cea mai mare investiție ar urma să fie programată și bugetată odată cu întocmirea bugetului județean pe anul 2026, pentru asfaltarea drumului de categorie județeană care are punct de plecare în localitatea Berca, străbate comuna Scorțoasa, atinge partea sudică a comunei Chiliile și traversează zona montană spre Valea Slănicului, joncțiunea cu Drumul Județean 203K făcându-se pe teritoriul comunei Mânzălești.

   Un alt tronson de drum care va putea fi programt pentru proiectul major de asfaltare a regiunii se desprinde din Drumul Național 10 pe teritoriul satului Sătuc, comuna Berca, și urmează traseul spre satul Policiori, pe teritoriul comunei Scorțoasa, cu descindere în zona Rezervației Vulcanii Noroioși.