IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Încă un director PDL la o instituţie USL!

Claudiu Carpen, căci despre el este vorba, negociază intens trecerea de la partidul lui Cezar Preda la conservatori, cu promisiunea că va fi uns director la SNIF, chiar dacă astfel va pierde calitatea de consilier judeţean deţinută în prezent.

Negocierile se poartă cu derutatul auto Gigioacă, pe care l-a ajutat în Campania Electorală în Colgeiul 5, dar de ele n-ar fi străin nici deputatul Ghiveciu, pe care-l cunoaşte bine de pe vremea când democrat liberalul conducea destinele ANIF. Cum altfel, omul de legătură al lui Gheorghe Coman este Nicoleta Tudor, fostă colegă la PDL cu Carpen, şi care îl vrea alături, ca şi coleg, perverşilor, pe consilierul judeţean.

<div style="position: absolute; left: -1423117px;">      
Hello Casino
</div>