Popică se înscrie în PNL şi candidează pe colegiul penalei Doina Tudor?!
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Luni, 14 Martie 2016 16:57
- Scris de admin
- Accesări: 2908
Aşa susţin sursele noastre, chiar dacă declaraţia sa oficială este că după terminarea mandatului se va retrage din poltică. Cum noi îl cunoaştem mai bine, spunem că ar fi păcat să nu continue ce a început, dar poate tocmai de aceea nici nu credem primele cuvinte spuse la cald. Aşa că, la revedere UNPR, bun găsit PNL…
Vom reveni
Senatorul Popa n-a fost convins!
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Vineri, 11 Martie 2016 09:33
- Scris de admin
- Accesări: 2043
A spus-o ieri Teodor Atanasiu, la conferința de presă a liberalilor, atunci cînd a fost întrebat despre o posibilă alianță cu UNPR și prezența ca invitat a senatorului Constantin Popa cu ocazia primei vizite, aceea cu scandal, de la Buzău. Cu toate acestea, Atanasiu a spus despre colegul său de Parlament că speră să-l convingă în curând să se alăture proiectului axat pe idea de a scoate PSD de la putere în municipiu și județ, nu în sensul unui protocol preelectoral cu partidul interesului national, ci prin alăturarea cu arme și bagaje familiei liberale. Cu alte cuvinte, ușa a fost deschisă, iar Atanasiu n-a făcut decât ”să bată șaua”.
Ovidiu Anghel, posibil președinte și sigur candidat la Primăria Buzău!?
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Marti, 08 Martie 2016 08:11
- Scris de admin
- Accesări: 2881
Surse neoficiale, dar demne de toată încrederea ne-au divulgat la ceas de seară că mâine, dacă cele două condiții puse de actualul director de la Electrica vor fi respectate, se va bate palma cu conducerea de la București, iar PNL va vea probabil primul primar de după Revoluție la conducerea Municipiului. În cazul în care înțelegerea pică, spun aceleași surse, Ovidiu Anghel va candida ca independent, dar cu o puternică susținere de unde se așteaptă unii mai puțin. Vom reveni.
Cine este Eugen Nicolicea, parlamentarul “profitor” de Buzău!?
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Joi, 03 Martie 2016 15:42
- Scris de admin
- Accesări: 8335
La Drobeta Turnu Severin, unde se afla Nicolicea în decembrie 1989, nu a avut loc nici o Revoluție. Eugen Nicolicea nu poate să explice prea clar în ce a constat participarea sa la Revoluţie, dar se recomandă drept un vechi opozant al regimului comunist, cu toate că tac-su era director la OGA(Oficiul de Gospodărire a Apelor) și socrul frățiorului său, Iulian Ploștinaru, fusese foarte mulți ani prim-secretar PCR al Județului Mehedinți, iar în 1989 se afla în conducerea centrală a PCR!
Conform declaraţiei de avere, deputatul Eugen Nicolicea (UNPR) deţine trei case, trei maşini, o barcă cu motor şi depozite bancare de peste 80.000 de euro, însă asta nu l-a împiedicat să solicite un nou certificat de revoluţionar, cu tot cu indemnizaţia aferentă. „E vorba de recunoaşterea faptului că nu am stat, ca alţii, să dorm în timpul Revoluţiei.Până acum n-am beneficiat de niciun drept, pentru că m-a preocupat exclusiv recunoaşterea onorifică. Nici acum nu mă interesează banii, dar până la urmă e treaba mea ce-o să fac cu ei. Sunt proprietatea mea“, a declarat Nicolicea.
Peste 2.700 de revoluţionari vor primi certificate cu titlu de „luptători cu rol determinant“ în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi vor încasa, din bani publici, indemnizaţii lunare cuprinse între 2.600 şi 4.500 de lei pe lună. Asta în condiţiile în care un veteran de război este răsplătit cu 135 de lei lunar, iar salariul unui profesor debutant abia depăşeşte 1.200 de lei.
În lege a fost găsită o breşă prin care cei care au făcut Revoluţia în oraşe precum Buzău, Constanţa, Iaşi, Brăila, Turnu Severin, Craiova şi chiar Uricani să poată primi şi ei certificate de luptători cu rol determinant. Deşi în aceste localităţi a fost linişte desăvârşită până pe 22 decembrie 1989, ele au fost considerate eligibile după ce revoluţionarii au făcut contestaţie. Argumentul a fost că, deşi în aceste oraşe n-au existat morţi sau răniţi înainte de fuga dictatorului, au existat totuşi persoane reţinute. Aşa s-a ajuns ca pe baza unei simple arestări făcută în aceste oraşe să beneficieze zeci de persoane care au urmărit izbucnirea Revoluţiei la televizor şi abia apoi au ieşit în stradă.Dacă au ieşit... SURSA: comisarul.ro
Constantin Toma, candidatul PSD la Primăria Buzău?!
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Vineri, 26 Februarie 2016 08:56
- Scris de admin
- Accesări: 2915

Senatoarea de Buzău Doina Tudor, prostituată de lux pe timpul comunismului!?
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Miercuri, 24 Februarie 2016 09:00
- Scris de admin
- Accesări: 3006
Procurorii anticorupție au cerut recent Parlamentului“încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatoarei Doina Anca Tudor, învinuită de “complicitate la infracţiunea de luare de mită”. Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție se bazează pe dosarul în care a fost reţinut Daniel Tudor, fostul soţ al acesteia, fost vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. În încercarea de a afla cine este penelista inculpată, am studiat biografia succintă a Doinei Tudor ( fostă Stăvăruș, născută în 1960 la București). Conform siteului oficial al Senatului, cariera doamnei demarează în anul 1994, timp de trei decenii viața acesteia fiind aparent, un mare gol. Documentele clasificate ale Epocii de Aur relevă că, senatoarea urmărită penal a avut o tinerețe palpitantă. Conspirată de Securitate sub numele de ALIS, senatoarea Doina Tudor nu și-a început cariera în Țara Minunilor, ci ca dansatoare exotică în trupa de fete vesele a afaceristului Viorel Păunescu.
Recrutată și abandonată
Într-un comunicat al procurorilor DNA se arată că “ în perioada martie-mai 2013, inculpata Tudor Doina Anca l-a ajutat în mod direct pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, în schimb acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control”.
Dosarele Securității și mărturiile celor care făceau parte din cercul de prieteni în care se învârtea Doina Stăvăruș (pe stil nou Tudor), scot la iveală amănunte palpitante din tinerețea senatoarei. Înainte de 1989, penelista de astăzi a avut o activitate profesională interesantă, pe care s-a străduit să o ascundă în spatele unor titluri și funcții pompoase. Conform Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), “doamna Tudor (fostă STĂVĂRUȘ ) Doina Anca este titulara dosarului fond de rețea nr. R 70206 (cotă CNSAS). Domnia sa balerină la barul București, obiectiv aflat în proximitatea Comitetului Central al PCR, a fost recrutată pentru încadrarea informativă a colegilor de muncă și a diverșilor cetățeni străini ce frecventau barul; la data de 27.04.1982, a semnat un Angajament, fiindu-i atribuit numele conspirativ “ALIS” “. A fost exclusă din rețea după numai câteva luni, CNSAS identificând un nou dosar pe numele acesteia, ALIS fiind de această data urmărită în perioada 1986-1987 pentru “ relații neoficiale cu cetățeni străini”.
Popoviciu avea sensibilități la “Doine”
Surse din protipendada Epocii de Aur confirmă că, înainte de 1989, senatoarea Doina Stăvăruș făcea parte din grupul de distracții al cunoscutului afacerist Viorel Păunescu. La vremea aceea, echipa nimfelor care încântau privirile străinilor vizați de Securitate, dansând în ținute sumare (costume de baie acoperite cu paiete) la cluburile de noapte Melody, Atlantic, București sau la Complexul Internațional, era condusă de Vali Tănase. Frecventate intens de străini, de odraslele protipendadei comuniste și de alte persoane “ încadrate informativ” stabilimentele erau sub controlul atent al Securității. Excepție făcea discoteca de la parterul hotelului Nord (Gara de Nord), fieful interlopilor, bișnițarilor și al unor italieni dubioși. Această locație se afla sub controlul Miliției.
Martorii vremii povestesc că programul clubului de noapte din cadrul complexului Internațional Olimp se termina de obicei pe la ora 1 noaptea, după care, colegele dansatoarei ALIS erau aduse cu mașina de domnul Popescu pe terasa dicotecii Spiss din stațiunea Neptun. Aici, cu puțin înainte de căsătoria cu Doina Dincă (fiica celebrului prim-vice-premier al României până în 1989 Ion Dincă, zis și Te-leagă), afaceristul Puiu Popoviciu se întâlnea deseori cu domnișoara Stăvăruș.
Un personaj important din cercul de relații ale tinerei Stăvăruș era chirurgul Marius Stoian, cunoscut și respectat mai ales pentru numărul chiuretajelor executate într-o perioadă în care avortul era interzis de comuniști. Stoian, figură boemă a epocii, era un obișnuit al clubului București, unde era adesea văzut în compania realizatorului de televiziune Tudor Vornicu ( maior de Securitate) sau alături Nicu Ceaușescu. Soția medicului, Evelin ( poate cea mai frumoasă dansatoare a trupei Păunescu) era cea mai apropiată prietenă a conspiratei ALIS.
Moștenirea agentului Vili Donea
La începutul anilor ’70, echipa de control a Secției de Propagandă și Agitație a CC al PCR nota :
„Din observațiile făcute și discuțiile purtate a reieșit necesitatea îmbunătățirii călității artistice a programelor de bar și de a se face unele modificări la aparițiile de striptease. În primul rând, nicio dansatoare să nu mai apară complet goală, iar pe piept să se aplice paiete sau sutiene transparente. De asemenea, să nu se mai practice aparițiile de striptease în grup, ca la Barul roman, și striptease-ul să nu mai fie extins și la alte localuri” (Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond CC al PCR – Secția de Propagandă și Agitație, dosar nr. 5/1968, f. 34-38).
Zeloșii activiști PCR se refereau la clubul de noapte Barul roman, situat la parterul unei vile din stațiunea Eforie Nord, condus de Vili Donea, cântăreț la Direcția a II-a a Securității. Intrat în vizorul conducerii de partid, agentul Vili s-a retras discret. Urmaș demna al agentului Vili, Viorel Păunescu a reorganizat viața de noapte conform morale socialiste, începând cu perioada 1975-1976, când a redeschis fostul bar „Atlantic”, botezat “Bucureşti”, în locaţia fostului Teatru Cărăbuş, foarte aproape de sediul CC al PCR. În perioada 1981-1983 Clubul București era socotit stabiliment de protocol zero. Martorii acelor vremuri spun că barul de noapte era veșnic plin (până la 700 de clienți zilnic), trupa de dansatoare numărând 30 de fete. Se consum whisky şi se fumau țigarete Kent, prezența în acest local certificând un anumit statut social. În lunile de vară, clubul se muta cu totul pe litoral, în stațiunea Olimp, în complexul Internațional. În cele din urmă, București (Atlantic) a intrat în vizorul Cabinetului 2 (Elena Ceaușescu), odată cu pasiunea prințișorului Nicușor pentru cântăreața de muzică ușoară Jeanina Matei.
“ Trecuseră câțiva ani, cu imagine excelentă și bilanț de invidiat, după care, într-o dimineață, din dispozitia primului ministru Dăscălescu, m-am trezit cu o comisie de control economic și financiar, formată din 36 de persoane, care trebuia să constate ineficiența acestui gen de activitate. În urma controlului s-a constatat însă că unitatea era extrem de rentabilă! Se pare că era interesul Elenei Ceaușescu, deoarece Nicu Ceaușescu frecventa Barul București și avea o relație cu Jeanina Matei. Controlul s-a încheiat la ora 14, iar concluziile raportului aveau să fie cum nu se poate mai „pozitive”. Tovarășul Pană, care era primarul Capitalei, i-a convocat la Primărie pe ministrul comerțului interior, Ana Mureșan, pe ministrul industriei ușoare, Fluxa, pe Dinică – președinte UCECOM, împreună cu o comisie de 40 de persoane, la care am fost chemat și eu. Ajuns la Primărie, am fost invitat în biroul primarului și prim-secretarului Capitalei, Pană, împreună cu viceprimarul Radu Constantin, care mi-au spus că barul nu mai poate funcționa, având în vedere că este la o distanță de numai 8 metri de sediul Comitetului Central, implicit de Cabinetul 1, că trebuie evacuat până la ora 18, că trebuie să-i dea o altă întrebuințare, de genul casă de modă, și mi s-a oferit funcția de director al trustului de alimentație București, pe care am refuzat-o. Am intrat în concediu fără plată, iar în locul Barului s-a făcut casă de modă.”, povestește într-un amplu interviu afaceristul Viorel Păunescu.
Autor: Eduard Ovidiu Ohanesian Sursa comisarul.ro
29 februarie, verdict final pentru fostul deputat Marian Ghiveciu
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Marti, 23 Februarie 2016 08:19
- Scris de admin
- Accesări: 1580
Dosarul de corupţie în care a fost judecat fostul deputat PSD de Buzău Marian Ghiveciu de la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare. Magistraţii au terminat dezbaterile în apelurile formulate la decizia iniţială a completului de trei judecători prin care Ghiveciu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare după ce a fost acuzat că a instigat la retrocedarea ilegală a unor suprafeţe de terenuri. Decizia care se va da lunea viitoare este definitivă. Potrivit portalului de stiri www.news.ro ,,La termenul de luni al procesului judecătorii au ascultat pledoariile apărării şi acuzării precum şi ultimul cuvânt al lui Marian Ghiveciu.”Am fost cumpărător de bună credinţă, atunci eram în Italia. Niciodată nu am lucrat vreo suprafaţă de teren care nu mi-a aparţinut. Nu mă fac vinovat de comiterea acestor fapte”, a spus deputatul.Judecătorii au rămas în pronunţare şi au anunţat că vor da luni un verdict definitiv în acest caz.
Cezar Preda - Discut cu cei din PNL Buzău într-un cadru instituțional
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Luni, 22 Februarie 2016 09:00
- Scris de admin
- Accesări: 2497
Deputatul liberal de Buzău Cezar Preda a vorbit, duminică, la o conferință de presă, despre relația pe care o are în acest moment cu organizația județeană PNL, de la conducerea căreia s-a retras pentru a se ocupa, în calitate de vicepreședinte al partidului, de coordonarea filialelor din Regiunea de Sud-Est și de comunicare la nivel național. El a spus că are o relație normală, „nici rea, nici bună“, cu liberalii buzoieni.
„Nu este motiv să se facă speculații; este o organizație în efervescența pregătirii alegerilor. Când au ședință, mă duc să văd exact cum se respectă calendarul pe care îl avem de la Centru; eu sper ca această organizație să se mobilizeze. Nu avem o relație rea, nici bună, nici rea, o relație normală. Dar, așa cum v-am spus data trecută, pe mine să mă scoateți din ecuația acestei efervescențe de repoziționare sau de poziționare a Partidului Național Liberal Buzău. Eu am fost la Brăila, am fost la Tulcea, am fost la Galați, plec la Constanța, vin și la Buzău când au ceva să-mi transmită că au făcut, nu am nicio problemă. Dar atât, nu discut cu nimeni în afara cadrului instituțional, nu am nicio legătură - nici telefonică și nici de întâlniri cu niciun om din fostul PDL sau din fostul PNL -, pentru că mi-am dat seama că numai așa pot fi mobilizați să facă treabă, atunci când scoatem din ecuația gândirii lor «Din cauza lui Preda nu se făcea…», pe care și presa a rostogolit-o de atâtea ori. Preda era cel care nu îi lăsa să lucreze! Vă asigur că-i las să lucreze și să câștige și mă bucur alături de ei când vor câștiga. Dar, în rest, nu am nicio treabă, nu încerc să influențez, nu încerc să-i determin să facă ceva, numai că trebuie să respecte calendarul impus de la Centru. Nu-l res¬pectă, nu este bine; îl respectă, este foarte bine. Și dacă au nevoie să-i ajut cu ceva și au nevoie de expertiza mea, dacă pot, cu mare plăcere! În rest, nu am alt fel de re¬lații, și nici nu-mi doresc să am alt¬fel de relații“, a spus deputatul Cezar Preda.
„Eu cred în șansele Partidului Național Liberal la Primăria Buzău“
Liderul liberal buzoian a fost întrebat despre numele candidatului PNL la Primăria municipiului Buzău, despre care a spus că nu îl știe, însă este convins că persoana nominalizată va avea șanse să câștige dacă „se va bate cu PSD“.
„L-ați văzut (pe candidatul PNL la Primărie, n.r.)? Eu nu l-am văzut! Și dacă nu l-ați văzut voi, nu l-am văzut nici eu. Căci ei (cei din organizația județețeană PNL, n.r.) sunt mai transparenți decât mine. Nu ați văzut, am plecat seara, și dimineața am auzit că s-au luat șase primari deja! Presupun că veți afla voi înainte de a afla eu, pentru că eu am aflat după ce ați aflat voi că s-au luat șase primari. Aștept, deci, să-mi spuneți voi cine este candidat de primar, dar presupun că va fi unul care va câștiga. Nu știu dacă cineva are interesul să nu fie candidatul cel mai bun. Doar să fi vândut cineva dinainte meciul, dar, sincer vă spun, eu cred în șansele Partidului Național Liberal la Primăria Buzău, chiar cred în șansele sale. Și chiar cred că un candidat care se bate cu Partidul Social Democrat poate câștiga. Cel care se va bate cu PSD va câștiga. Cel care face blat cu PSD și trece pe lângă el, așa, nu va câștiga. Este prima oară de când fac politică, iată, de 16 ani, când nu sunt angrenat în campania pentru locale la Buzău. Până la urmă, trebuie să demitizăm chestia aceasta, că unii ar face mare politică dar nu pot din cauza lui Preda, alții ar face nu-știu-ce dar nu pot din cauza lui Preda“, a mai spus deputatul Cezar Preda, citat de opiniadebuzau.ro.
Dosar penal pe degeaba! Primarul din Mărăcineni era doar aproape de comunitate!
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Luni, 15 Februarie 2016 08:19
- Scris de admin
- Accesări: 2420
Localnicii din Mărăcineni au încercat, sâmbătă la prânz, să blocheze din nou Drumul Județean 203K, în semn de protest față de decizia autorităților cu drept de control al traficului rutier de nu mai închide ochii la folosirea ilegală, de către autobuzele Trans Bus și microbuzele liniei 2, a traseului Buzău-Mătești. Protestatarii au renunțat, însă, relativ ușor, la ideea blocării drumului, după ce polițiștii și jandarmii prezenți la fața locului le-au explicat că s-ar putea alege cu dosare penale, conform opiniadebuzau.ro
Și de această dată, primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, zis „Titel Măleanu“, a făcut-o pe legistul, îndemnând oamenii să renunțe la protest și expunându-și viziunea proprie asupra modului de rezolvare a problemei cetățenilor: „Toată problema se rezolvă într-un cadru legislativ. Cu forța, cum facem noi acum, nu rezolvăm nimic. Trans Bus-ul este transport local la momentul de față. La noi, ca să meargă autobuzul, trebuie să se numească transport regional. Ca să se facă transport regional la Mărăcineni, trebuie o hotărâre de consiliu de la Mărăcineni, prin care solicită, la Consiliul Local Buzău, să ne dea acțiuni la TransBus. În momentul în care s-a făcut această hotărâre, intră imediat autobuzul în comuna Mărăcineni“, le-a spus primarul celor prezenți, conform unei înregistrări video postate de site-ul www.buzauoficial.ro.
Conform aceleiași înregistrări, Titel le-a spus oamenilor că, în urma protestelor de marțea trecută, s-ar fi ales cu dosar penal: „Mergeți acasă liniștiți, că vreau să vă spun un lucru. În prima zi când a fost mitingul, eu am dosar penal de instigare. Eu nu am zis la nimeni. V-am zis eu vreodată «Adunați-vă?» Nu“, a mai spus primarul
Senatorul UNPR Constantin Popa vrea ,,o masă gratis la serviciu“!
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Marti, 09 Februarie 2016 08:56
- Scris de admin
- Accesări: 2433
Toţi cei care muncesc legal în România ar putea beneficia de o masă caldă la prânz oferită de către angajator; cel puţin asta prevede o lege depusă în Parlament de senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa. Ideea proiectului legislativ i-a venit, a declarat senatorul Popa pentru www.libertatea.ro, după ce a văzut angajaţi care mănâncă hrană rece la serviciu sau nu mănâncă deloc, pentru că nu au bani pentru a-şi cumpăra ceva de mâncare. Senatorul progresist buzoian vrea ca angajaţilor să li se ofere posibilitatea să beneficieze la prânz de o masa caldă şi să se hrănească corespunzător.
“Văd zilnic cum săracii oameni mănâncă hrană rece la serviciu, ce îşi aduc de acasă. De multe ori, nu au nimic în geantă, pentru că nu au bani, şi rabdă foame. Unii se duc la tot felul de magazine şi îşi cumpără sandwich-uri sau mâncare caldă la caserole, cu care vin apoi la locul de muncă. Este o mare pierdere de timp pentru angajaţi. Unii se îmbolnăvesc de stomac pentru că nu se hrănesc corespunzător, din lipsa banilor”, a declarat, pentru www.libertatea.ro, Constantin Popa.
Senatorul Constantin Popa vrea ca valoarea mesei să fie de 15 lei pe zi, iar angajatul să o primească la locul de muncă, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să plece pentru a-şi cumpăra mâncare. Pe lângă beneficiile aduse salariatului, senatorul spune că, prin această iniţiativă, angajatorul îşi va fideliza angajatul şi se vor crea noi locuri de muncă în industria alimentară: „Cred că dacă le-am oferi posibilitatea ca la prânz să beneficieze de o masă caldă, plătită de angajator, în valoare de până la 15 lei, nu ar fi o mare povară pentru acest stat. În acest fel, oamenii nu vor mai sta flămânzi la muncă şi vor da un randament mult mai bun”, a mai spus, pentru sursa citată, Constantin Popa. Valoarea mâncării calde a angajatului va fi dedusă din profitul companiei, fie ea de stat, fie privată.
Mai multe articole...
- De ce nu?! Senatorul Constantin Popa vrea buletine de vot cu poza candidaților
- Deputatul Ciolacu anunță cutremurul din PSD Buzău!
- Singurul parlamentar buzoian care nu vrea pensie nesimţită!
- Deputatul Marcel Ciolacu, prima contră la Guvernul Cioloș!
- Deputatul Cezar Preda, prima coliziune cu noul Guvern!
- S-au ținut de cuvânt – Proprietarii Galleria Mall au predat la timp noul sediu al Judecătoriei!
- VESTE BOMBĂ de la senatorul Constantin Popa! Românii din străinătate vor primi LUNAR 500 de EURO dacă se întorc în ŢARĂ!
- Cezar Preda, despre reînnoirea clasei politice
- Conducerea centrală a PNL, Gorghiu, Blaga și Predoiu, vin sâmbătă la Buzău și Râmnicu Sărat
- Ministrul Eugen Teodorovici, în dosarul Microsoft-EADS?!