Europarlamentarul Andi Cristea, dialog cu tinerii eminescieni despre Europa și viitorul democratic
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Vineri, 13 Iunie 2025 09:50
- Scris de admin
- Accesări: 357

Vineri, 6 iunie, ora 12.00. Amfiteatrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău se va transforma într-un spațiu al dialogului european. Elevii și profesorii din cadrul proiectului EPAS – Școli Ambasador ale Parlamentului European, coordonat de prof. Daniela Albu, îi invită pe toți cei interesați să participe la un eveniment special, dedicat înțelegerii instituțiilor europene și rolului esențial pe care îl are un eurodeputat în funcționarea democrației europene. Evenimentul îl are ca invitat de onoare pe europarlamentarul Andi Cristea, fost absolvent al colegiului buzoian, care revine cu bucurie pe băncile școlii pentru a le vorbi tinerilor despre parcursul său profesional, despre activitatea sa în Parlamentul European și despre cum se construiește, zi de zi, proiectul european.
Întâlnirea va începe la ora 11.30 cu primirea invitaților. După un scurt moment de prezentare al Parlamentului European, susținut de echipa de ambasadori juniori și seniori EPAS, va urma momentul central al zilei: dialogul deschis cu domnul Andi Cristea, între orele 12.10 și 13.00. Discuțiile se vor încheia cu concluzii și o sesiune de fotografii, menite să imortalizeze această întâlnire de suflet și cunoaștere.
Evenimentul, coordonat de prof. Daniela Albu, se desfășoară cu participarea Europe Direct Buzău, dar și a elevilor și cadrelor didactice de la colegiile și liceele din municipiul și județul Buzău, reflectând caracterul deschis și colaborativ al proiectului EPAS.
Pentru elevii implicați, dar și pentru toți cei prezenți, această întâlnire este o ocazie rară de a înțelege mai bine cum funcționează Europa, de a adresa întrebări directe unui reprezentant în Parlamentul European și de a se simți parte a unei comunități care își asumă valorile democratice.
Carmen Orban despre Legea majoratului online
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Vineri, 13 Iunie 2025 09:44
- Scris de admin
- Accesări: 281

“Astăzi am discutat despre
Legea majoratului online, un demers legislativ esențial care stabilește măsuri concrete pentru #protejarea minorilor împotriva conținutului dăunător accesibil online. Această lege sprijină dezvoltarea fizică, mentală și morală a copiilor într-un spațiu digital mai sigur și mai responsabil gestionat.
Proiectul a fost inițiat de colega mea, senatoarea Nicoleta Pauliuc, o voce puternică, implicată în lupta pentru drepturile și siguranța copiilor.
Mă bucur să fiu #coinițiator al acestui proiect care pune pe primul loc interesul celor mai vulnerabili dintre noi.
Într-o lume digitală în continuă schimbare, avem responsabilitatea de a crea un mediu sigur pentru generațiile tinere.”
Senator PSD Buzau, Carmen Orban
Călătorie-pelerinaj în Țara Dacilor
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Vineri, 13 Iunie 2025 08:52
- Scris de admin
- Accesări: 260

COMUNICAT DE PRESĂ
Primăria municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” invită seniorii și persoanele singure într-o călătorie-pelerinaj în „Țara Dacilor”, joi, 19 iunie 2025. Inițiativa face parte din proiectul „Seri împreună” și are ca scop promovarea istoriei, culturii și spiritualității românești, precum și susținerea stării de bine și a socializării în rândul seniorilor.Primul popas va fi la Mănăstirea Ghighiu, renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca, adusă din Siria în anul 1958.Apoi, excursia va continua cu vizitarea Conacului Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, un monument de arhitectură brâncovenească din secolul al XVII-lea, care găzduiește o expoziție muzeală despre viața boierească a vremii.Următorul obiectiv este Mănăstirea Turnu, situată pe ruinele cetății domnești de la Târgșor, fosta capitală vremelnică a Țării Românești. Se va vizita apoi Conacul Constantin Stere din Bucov, reședința marelui scriitor și om politic, aflată în mijlocul unui parc memorial ce evocă atmosfera intelectuală de la începutul secolului XX.Participanții vor avea ocazia să se plimbe prin acest parc, admirând natura și peisajul încărcat de istorie. Itinerariul include șiConacul Bellu din Urlați, reședința boierului Alexandru Bellu, transformată în muzeu, unde se păstrează mobilier, picturi și obiecte originale din perioada interbelică. Ultimul popas va fi la Mănăstirea Vărbila, un monument istoric din secolul al XVI-lea, despre care tradiția spune că ar fi fost vizitată de Mihai Viteazul înaintea bătăliei de la Șelimbăr, moment decisiv pentru unirea Țărilor Române. Transportul se asigură cu autocarul și este gratuit. Participarea se face pe bază de invitație, în limita a 105 locuri de locuri!Din aceste locuri, ???????????????????????????????????????????????????????????? pentru seniorii care fac parte din ????????????????????????????????????????????????????????, ca semn de apreciere pentru implicarea și efortul lor deosebit. Invitațiile se vor ridica de la Vila Albatros, luni, 16 iunie 2025, începând cu ora 9.00.
Activitati noi la Muzeul Judetean
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Vineri, 13 Iunie 2025 08:15
- Scris de admin
- Accesări: 284

La Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”, au avut loc noi activități în cadrul proiectului #ArtCreator. Acesta aduce în atenția publicului atât rezultatul activității profesorilor și elevilor Liceului de Arte ”Margareta Sterian”, cât și actul de creație artistică. ArtCreator oferă vizitatorilor prilejul inedit de a intra într-un dialog cultural cu artiștii, încă din etapa creației, lucru posibil doar în cadrul unui atelier deschis, în care publicul poate fi martor al creației artistice. Proiectul ArtCreator este o continuare firească a parteneriatului dintre Muzeul Județean Buzău și Liceul de Arte ”Margareta Sterian”, instituție de învățământ, care, de mai bine de șase decenii, animă peisajul cultural buzoian cu pasiune, muzică și culoare. Vă așteptăm la muzeu pentru a crește împreună minți și suflete!
Totodată, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 19:00, „Şotron. Festivalul copilăriei” este organizat, de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”, în Grădina Muzeului „Vasile Pogor” și pe strada Vasile Pogor din municipiul Iași.
Programul evenimentului include ateliere de lectură interactivă și scriere creativă, ateliere de pictură, desen și colorat pe lemn, ceramică sau ipsos, și ateliere de creație unde participanții vor realiza origami, mărgele sau semne de carte. Activitățile STEM vor acoperi robotica, experimentele de fizică și chimie, la care se adaugă explorări cu ochelari VR. Dansul va fi abordat prin ateliere specifice, iar teatrul și construirea de povești vor încuraja exprimarea artistică. Copiii pot participa la sesiuni de face painting, tatuaje temporare și codițe colorate, alături de jocuri interactive precum vânătoare de comori și puzzle-uri. Activitățile educative vor cuprinde demonstrații de prim-ajutor și ateliere despre mediu și educație financiară. Arta va fi prezentă prin live painting și street art, iar olăritul și reciclarea creativă vor promova sustenabilitatea. Spectacolele de teatru de păpuși, jocurile sportive precum baschet și yoga, și observațiile astronomice vor completa oferta, împreună cu jocuri în franceză, engleză și germană.
Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, ediția a VII-a
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Joi, 12 Iunie 2025 09:05
- Scris de admin
- Accesări: 318

Comunicat de presă
Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, ediția a VII-a, va avea loc pe 13 și 14 iunie 2025 la Buzău
Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, revine în forță la Buzău, în zilele de 13 și 14 iunie 2025, pentru a celebra ediția a VII-a a acestui omagiu adus marelui artist. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Alexandru Marghiloman și Primăria Municipiului Buzău, în memoria regretatului interpret, simbol al folclorului românesc. Festivalul, prezentat anul acesta de Dan Negru, Sorin Ghilea și Claudia Colniceanu, va aduce pe scena Târgului Drăgaica recitaluri susținute de unii dintre cei mai apreciați interpreți ai muzicii populare românești. Concursul de interpretare va avea loc în data de 14 iunie, în intervalul orar 09:30 – 16:30, la Sala Teatrului „George Ciprian” din Buzău. Tineri talentați din toată țara, cu vârste de până la 30 de ani, vor concura pentru premii importante, în fața unui juriu de specialitate.
Competiția se desfășoară pe trei categorii de vârstă:
- Grupa 1: solişti vocali până în 12 ani,
- Grupa 2: solişti vocali între 12 și 16 ani,
- Grupa 3: solişti vocali între 16 și 30 de ani.
Membrii juriului ediției a VII-a sunt: Traian Ilea, Nicolae Botgros, Ilie Caraș, Teodor Isaru, Ruxandra Pitulice și Gheorghe Rizea. Recitalurile vor avea loc în ambele seri ale festivalului, între orele 19:00 și 22:00, pe scena mare din Strada Drăgaicii nr. 1. Pe 13 iunie, vor urca pe scenă:
- Nicolae Botgros și Orchestra Lăutarii
- Ion Paladi
- Traian și Valeria Ilea
- Mioara Velicu
- Viorica Macovei
- Ilie Caraș
- Mariana Dobzeu
- Nicolae Ciubotaru
- Sorin Filip
- Alexandra Dan
- Niculina Stoican
- Lilia Roșca
- Mihaela Tabură
- Ziana Bîrdeanu
Pe 14 iunie, programul continuă cu:
- Laura și Victor Lavric
- Ana Dabija
- Elisabeta Turcu
- Ilie Caraș
- Nicușor Iordan
- Nicolae Datcu
- Ruxandra Pitulice și Gheorghe Rizea
- Ionuț Cocoș
- Georgiana Onuți
- Ziana Bîrdeanu
- Ionică Stan
- Daria Mușat
- Ansamblul Folcloric „Plaiuri Băcăuane”, sub coordonarea coregrafului Robert Costrovanu
Festivalul este o adevărată sărbătoare a tradiției și culturii populare, un omagiu adus artistului Benone Sinulescu, care a fost prezent în juriu și pe scenă la primele trei ediții ale festivalului, susținând recitaluri și sprijinind tinerii interpreți. Nea Beni, cum îl știa toată lumea, a lăsat în urma sa o moștenire muzicală valoroasă și a fost un ambasador al folclorului românesc. Născut pe 24 mai 1937, Benone Sinulescu a cucerit inimile a milioane de români prin melodii precum „Radu mamii, Rădule”, „Un bujor și-o garofiță” sau „Măi Buzău, râu înspumat”. A fost decorat cu multiple ordine și distincții pentru contribuția sa artistică, printre care Ordinul Meritul Cultural și Crucea Națională „Serviciul Credincios”. Festivalul Național de Muzică Populară „Benone Sinulescu” este mai mult decât un concurs – este o declarație de dragoste față de folclorul românesc și față de valorile culturale autentice.
Propunerile avansate de PSD pentru reducerea deficitului bugetar
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Miercuri, 11 Iunie 2025 08:34
- Scris de admin
- Accesări: 283
ANUNT IMPORTANT PRIVIND CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Miercuri, 11 Iunie 2025 08:19
- Scris de admin
- Accesări: 355
ANUNT IMPORTANT
PRIVIND CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE
DIN DATA DE 16.06.2025, DIRECȚIA EVIDENȚA PERSOANELOR BUZĂU, VA ÎNCEPE EMITEREA CĂRŢILOR ELECTRONICE DE IDENTITATE (C.E.I.).
Modalitateprogramare online
PROGRAMAREA PENTRU CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE esteobligatorieși se realizează exclusiv online, prinaccesareaportalului HUB Servicii MAI:
https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/
Tarif C.E.I. șimodalitate de plată
Prima Carte Electronică de Identitate (C.E.I.) se elibereazăgratuit pentrucetățeniiromâni începând cu vârsta de 14 ani, înlimitafondurilorasigurateprinPlanul Național de RedresareșiReziliență (PNRR).
Ulterior, pentrusolicitareaeliberăriialteiCărţiElectronice de Identitate, cetăţeanulvaachita o taxăînvaloare de 67 de lei.
C.E.I. NU SE POATE ELIBERA PE BAZĂ DE PROCURĂ.
De reținut:
- Actuala carte de identitate (model 1997) rămânevalabilășipoate fi obținutăîncontinuare de cătretoțicetățenii care au nevoie de reînnoireadocumentului, exclusivînbazauneiprogramări online pe site-ul PrimărieiMunicipiului Buzău: https://primariabuzau.ro/evp/
Începând cu data de 12.06.2025, nu se maiprimesccereripentruacte de identitateînbazabonurilor de ordine, toateprogramărileurmând a se realizaexclusivonline.
Informațiisuplimentare pot fi solicitate și la ghișeele de relații cu publicul.
Programul de lucru:
Programul de lucru cu publiculpentruactivitatea de preluare a cererilorprivindcarteaelectronică de identitate se desfășoară conform oraruluistabilit, cu excepțiazilelordeclaratesărbătorilegale. Acestava fi actualizat periodic șiafișatîn mod vizibil la sediuși online. Pentruoriceîntrebărisauclarificări, vărugămsăcontactațiinstituțianoastră la numărul de telefonafișatsausăaccesați site-ul oficial al PrimărieiMunicipiul Buzău, secțiunea „EvidențaPersoanelor”.
Deputatul Romeo Lungu a initiat Legea Educatiei Civive aplicate
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Joi, 05 Iunie 2025 09:18
- Scris de admin
- Accesări: 302
Medici noi, atrași la Spitalul Județean
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Joi, 05 Iunie 2025 09:00
- Scris de admin
- Accesări: 259
Spitalul Județean Buzău, cel mai mare din județ, a început de ceva vreme o campanie de promovare a unității spitalicești, a facilităților acordate medicilor care vin să profeseze la Buzău, totul pentru a putea acoperi măcar parțial deficitul de specialiști. Sunt mai multe specialități deficitare, iar cea mai gravă situatie se înregistrează la una dintre cele mai importante secții ale spitalului și una dintre cele mai solicitate, cea de Cardiologie. Gărzile nu pot fi acoperite, dar și pe secție ar mai fi nevoie de medici. Între timp, conducerea spitalului a reușit să convingă doi medici rezidenți, care au acceptat să îngrijească pacienții care ajung la Cardiologia Spitalului Județean Buzău.
“Pentru asigurarea continuității asistenței medicale prin liniile de gardă au fost încheiate anul acesta contracte de gărzi cu 2 medici rezidenți anul V, specialitatea cardiologie. Chiar în cursul zilei de astăzi (n.r. luni, 2 iunie 2025) am mai semnat încă un contract de gărzi cu un medic rezident anul V, specialitatea cardiologie. În plus, avem discuții foarte avansate cu unul din medicii care a fost al Spitalului Județean de Urgență Buzău și care, la solicitările și rugămintile noastre, ne va da tot concursul pentru asigurarea consultațiilor pe bazăde presare de servicii, dar nu pe linie de gardă, ci în cadrul secției , în așa fel încât pacienții care sunt ai spitalului și care necesită consulturi intersciplinare sau consulturi pe UPU și care nu sunt aferente medicului de gardă, să fie cumva suplimentată și de către acest medic specialist, repet, în cadrul secției”, a declarat, la Focus TV, managerul Spitalului Județean Buzău, Sorin Pătrașcu.
Pe lângă Cardiologie, mai sunt câteva secții în care este mare nevoie de medici. Cel mai bun exemplu este Oncologia, unde bolnavii din întreg județul sunt îngrijiți de un singur medic.
“Mai suntem deficitari pe sectorul de Oncologie, în mod deosebit pe ambulatoriul de specialitate, unde pacienții aparținând comunității buzoiene găsesc un singur medic care să asigure aceste consultații. Din păcate, la nivelul acestei specialități suntem foarte deficitari,dar facem eforturi în continuare. Mai precizez faptul că domnul doctor care își desfășoară activitatea acolo chiar susține și se implică în tot ceea ce înseamnă activitatea ambulatoriului cât și al secției. ”
Peste 2000 de spectatori au participat la cea de-a XX-a ediție a Festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Joi, 05 Iunie 2025 08:54
- Scris de admin
- Accesări: 288
COMUNICAT DE PRESĂ
Peste 2000 de spectatori au participat la cea de-a XX-a ediție a Festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU
BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU – Ediția a XX-a - O celebrare a artei teatrale, a comunității și a pasiunii care unește
Cea de-a XX-a ediție a Festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU, organizată de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, s-a încheiat sâmbătă, 31 mai, după o săptămână intensă de spectacole, întâlniri memorabile și evenimente conexe, care au adus împreună aproximativ 2000 de spectatori din Buzău și din alte colțuri ale țării.
În perioada 25 – 31 mai 2025, Teatrul „George Ciprian” a fost gazda unor instituții teatrale de referință din România: Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, Teatrul ACT, Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, Teatrul Elisabeta, ARCUB și Teatrul Excelsior. Programul acestei ediții a fost conceput pentru a reflecta diversitatea și vitalitatea scenei teatrale românești contemporane, oferind spectacole care au acoperit o paletă amplă de genuri, stiluri și teme.
„Încheiem cu emoție și recunoștință cea de-a XX-a ediție a Festivalului Buzău / Iubește / Teatru, o ediție aniversară care a fost, fără îndoială, una de referință. Timp de opt zile, teatrul a fost sărbătorit cum se cuvine – cu săli pline, spectacole jucate cu casa închisă și un public extraordinar de cald și numeros.
A fost un festival elegant, rafinat și profund, care ne-a purtat printr-un carusel de trăiri – de la râs la lacrimi, de la introspecție la extaz. Artiștii invitați ne-au oferit reprezentații memorabile, iar energia și implicarea echipei teatrului au contribuit la conturarea unei atmosfere speciale.
Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături – publicului, partenerilor, invitaților din București și din țară, întregii echipe de organizare, sponsorilor și Voluntarilor Teatrului „George Ciprian”. Festivalul din acest an a confirmat, încă o dată, că Buzăul iubește teatrul – sincer, pasional și din toată inima.” declară Gina Chivulescu – Manager Teatrul„George Ciprian.
Pe scena teatrului buzoian au urcat artiști emblematici ai teatrului românesc, precum Maia Morgenstern, Marcel Iureș, Ștefan Pavlu, dar și numeroși alți actori, regizori și creatori de spectacole care, prin talentul și dedicarea lor, au transformat fiecare seară într-un eveniment special. Publicul buzoian a fost entuziast și numeros, demonstrând, încă o dată, că teatrul este nu doar o artă, ci și un liant profund între oameni, generații și emoții.
Ediția aniversară a festivalului a încurajat și dialogul dintre diferitele forme de expresie artistică. În acest context, s-a remarcat atelierul de scenografie „Lumini și umbre suspendate”, un proiect creativ dedicat tinerilor artiști, susținut de prof. Ștefania Cenean, cu participarea elevilor de la Liceul de Artă „Margareta Sterian” – secția Design Vestimentar, coordonați de prof. Raluca Trufin, împreună cu voluntarii Teatrului „George Ciprian”. Atelierul a fost o incursiune poetică în universul vizual al costumului de teatru, iar lucrările realizate au fost prezentate în cadrul unui vernisaj special în foaierul teatrului, completând expoziția permanentă de costume.
Alături de acest demers vizual, alte forme de expresie artistică și-au găsit locul în cadrul festivalului: revista Art Activ, publicația festivalieră ajunsă la cea de-a treia ediție, realizată de voluntarii Teatrului „George Ciprian” coordonați de Georgiana Vlădoiu, precum și ziarul SpectaCOOL, creat de Departamentul de Studii Teatrale din cadrul UNATC „I. L. Caragiale” București. Aceste inițiative editoriale au oferit un spațiu de reflecție, analiză și promovare a evenimentelor din cadrul festivalului, completând în mod inspirat paleta artistică a ediției aniversare.
Atmosfera festivalului a fost una vibrantă, plină de energie, emoție și bucurie. Aplauzele, reacțiile spontane ale publicului, interacțiunile de după spectacole și implicarea comunității buzoiene în fiecare moment al festivalului au creat o stare de efervescență culturală autentică. Spectatorii, indiferent de vârstă, s-au regăsit în poveștile spuse pe scenă, în întrebările pe care teatrul le ridică și în starea de comuniune pe care o creează arta.
Festivalul a fost nu doar o întâlnire cu teatrul, ci și un spațiu de întâlnire între oameni care iubesc frumosul, între profesioniști ai scenei și publicul dedicat, între generații de artiști și tineri pasionați de această artă.
Ediția a XX-a a festivalului BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU marchează nu doar o borna importantă în istoria acestui eveniment cultural, ci și o reconfirmare a misiunii Teatrului „George Ciprian”: aceea de a aduce teatrul aproape de oameni și de a crea o punte între cultură și comunitate.
Parteneriate și recunoștință
Organizarea unui astfel de eveniment de anvergură nu ar fi fost posibilă fără sprijinul generos al sponsorilor, partenerilor instituționali, colaboratorilor media și, desigur, voluntarilor, care au fost sufletul din culisele festivalului.
Parteneri și sponsori:
• Partener care ne îndulcește inimile: Cofetăria 379
• Partener oficial de mobilitate: ElcarGid Buzău
• Atenții oferite în fiecare seară de spectacol: Avon, Crama 3 Conace, Carmangeria Dima, Atelierul Floral Vals Personal Florist, Cofetăria 379
Sponsori:
EximProd, Clinica MatCord, Biroul Notarial Vasile Victor și Asociații, Camera Notarilor Publici Ploiești, Agenția de turism Magvy Tour, Cabinet medical Dr. Ștefănescu Crina, Ductil, Bian, Restaurant Orhideea, Restaurant Diana, Comfortuna, Firesting, ACS Construct, Maxi Farma, Live 4 Fit, Casa cu rame, AT Sweets, AMPA, Cornovac, Tipografia Alpha MDN, Smile Foto – Atelierul de Zâmbete, Fundația pentru Cercetări Multidisciplinare.
Mai multe articole...
- Anunt Public - infiintarea serviciului de ecarisaj
- Cel mai bun film la Tallinn Black Nights Film Festival,
- Se deschide Targul Dragaica
- Ziua Copilului sărbătorită cu daruri și zâmbete la Spitalul Județean de Urgență Buzău
- DISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţa ordinară a lunii MAI 2025 a Consiliului Local al municipiului Buzău
- Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
- Se inchide Bulevardul Balcescu
- 20 de ani de „Buzău Iubește Teatrul” – o ediție aniversară cu spectacole din toată țara
- Conferința „Alegeri Sănătoase pentru Părinți (copii 0-2 ani)” la Buzău:
- Romeo Lungu: Astăzi am fost ales președinte al organizației PSD Buzău


















