Medicul Adrian Popa a declarat razboi total mafiei din DSV Buzău!!!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Vineri, 21 Octombrie 2022 08:20
- Scris de admin
- Accesări: 2038

Zilele trecute, în posesia noastră a intrat copia unei plângeri depuse la Parchet de un cunoscut medic veterinar împotriva șefului Serviciului Biroului de Identificare a Animalelor din cadrul DSVSA Buzău, Caloian Liviu Mihai și a Julietei Mirabela Cadar, consilier al aceluiași serviciu. În plângerea respectivă sunt aduse acuze grave celor doi, acuze care ar putea constitui fapte penale, deși nu noi trebuie să ne pronunțăm în acest sens, fiind de competența organelor să facă audieri, să instrumenteze dosarul și să califice încălcările de lege.
În fapt, această plângere este documentul oficial de la care a pornit documentarea noastră, iar ceea ce am descoperit ne-a lăsat cu gura căscată, fiindcă nu credeam că poate exista o astfel de caracatiță într-un domeniu pe care până mai ieri îl percepeam ca fiind unul sensibil dar fără riscuri. La mijloc însă, așa cum am aflat, sunt sume de bani colosale pe care se bat cei avizați într-un cerc restrâns și în care nu sunt acceptați sau din care se încearcă excluderea celor ce îndrăznesc să miște în front și să-și facă treaba cinstit și cu conștiinciozitate.
Pentru că, dacă ceea ce scrie medicul buzoian în plângerea respectivă se confirmă, și nu vedem de ce acesta n-ar fi spus adevărul, denotă că în structura de conducere a instituției buzoiene acționează o adevărată mafie, cu ghilimelele de rigoare, care nu-și urmărește decât propriile interese, financiare și de grup, acapararea a cât mai multă influență în teritoriu, dar și înlăturarea celor care îndrăznesc să ridice capul. Luni deci, în cadrul unei anchete jurnalistice fără precedent, vom publica prima parte a unor dezvăluiri incendiare, despre afaceri oneroase ale și sub protecția șefului de la identificarea animalelor, cum pentru unii, persoane cu influență și putere financiară, acesta poate fi mumă iar pentru alții ciumă.
Totul cu un singur scop și conform devizei cine nu e cu noi e împotriva noastră, astfel încât nu pierdeți aceste dezvăluiri care sunt sigur că vor deranja, mai ales că pe fir au intrat și organe ale statului care cu siguranță își vor face datoria.
Silviule, mai ușor cu pianul pe scări!!!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Miercuri, 19 Octombrie 2022 08:06
- Scris de admin
- Accesări: 1358

Fost prefect de Buzău, cîteva zile, că nici nu a apucat scaunul să-i copieze amprenta dorsală, Silviu Iordache și-a descoperit latura de analist și face o vorbire deloc dezinteresată despre ce se întâmplă la Electrica Buzău. Scrie fostul prefect care mai avea puțin și-și parca mașina personală în holul Prefecturii că zilnic, la intrarea în sediul Electrica Furnizare Buzău, stau la coadă pentru ore bune în jur de 50 de oameni, încercând să discute cu un reprezentant al instituției despre facturile uriașe la energie electrică. Nu ne spune însă dacă zilnic stau aceiași 50 de oameni sau fac cu schimbul, nici ce-i mână pe ei în luptă. Că pe useriști am văzut, vor fără penali în funcții publice, asta în timp ce Barna s-a înfruptat din fonduri europene și are dosar la DNA, Drulă uită că este copărtaș la BMW-urile lui Bode, iar alții de prin insectar aspiră și ei la bani publici că pe unii i-au dat părinții afară din casă și i-au trimis la muncă.
Mai scrie Iordache, noi lucrăm cu materialul clientului, că multiplele ordonanțe pentru plafonarea prețului la energie, date de Ministerul Energiei condus de PNL-istul Virgil Popescu, au bulversat furnizorii de energie prin ambiguitatea lor și efortul considerabil necesar implementării acestora în sistemele electronice de facturare. Din acest motiv, facturile la curent electric întârzie, iar atunci când într-un final ajung, au valori astronomice. Perfect de acord, dar total pe lângă subiect, adică un atac la directorul instituției, nevinovat în luarea deciziilor de la Minister pe de o parte, și un atac asupra PNL cu care USR a împărțit bună bucată de vreme patul conjugal, ba chiar s-a pupat pe gură dacă a fost nevoie. Cică ultimul ar fi vinovat că l-a numit politic pe director... sic, Iordache a fost numit tot politic, că așa se face în România, dar nimeni nu s-a ofuscat, iar schimbarea sa s-a produs datorită unor competențe slab administrate. Și nici nu mai contează ce meserie are omul, dacă acesta își face bine treaba, nu cum se întâmpla la Prefectură pe vremea lui Silvișor. Și nu în ultimul rând, ce vină are conducerea instituției de inconsecvența guvernanților care modifică legi prin ordonanțe, după care dau ordonanțe la ordonanțe?!
Dar Silviu Iordache, zicem noi, are poate și un altfel de interes, nu spunem că a primit ordin să scrie nașpa de PNL și director. El face, poate nu întâmplător, afaceri cu energie electrică, are un parc de panouri solare la ieșirea din Buzău, de unde scoate bani buni spun unii. Iar acesta e doar începutul, că abia am început să ne documentăm, așa că vom reveni... stați aproape. Cu mențiunea că nici noi nu iubim Electrica, fiind clienți la Hidro…
E oficial, vine autostrada! O spune deputatul Avrămescu!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Joi, 21 Iulie 2022 07:42
- Scris de admin
- Accesări: 1438

“Primele lucrări pe Autostrada Ploiești-Buzău vor începe în mai puțin de o lună. A fost emis Ordinul de începere a lucrărilor de construcție a primilor 28,35 de kilometri din A7, Lotul 2 - Mizil-Pietroasele. Valorea contractului este de 1,2 miliarde de lei, iar lucrările vor începe la 11 august. Un proiect pentru care m-am luptat, și pentru care mă voi lupta în continuare alături de colegii mei liberali, devine realitate. În aproximativ doi ani vom putea circula pe Autostrada Moldovei. Împreună facem ceea ce știm cel mai bine: #dezvoltămRomania!” a scris președintele PNL Buzău pe pagina sa de facebook, unde a anunțat și măsurile luate recent de Guvern pentru a veni în sprijinul fermierilor români: “Guvernul condus de Nicolae Ciucă ia primele măsuri pentru fermieri, astfel încât aceștia să resimtă cât mai puțin efectele secetei. Agricultorii vor primi la timp subvențiile și fondurile alocate din bugetul UE, iar Guvernul pregătește măsuri concrete pentru recoltarea, transportul, depozitarea și valorificarea produselor agricole, inclusiv prin asigurarea materiei prime și a condițiilor de funcționare în zootehnie. Bineînțeles, sistemul de irigații rămâne o prioritate și vor fi alocate fondurile necesare pentru a extinde și reabilita sistemul de irigații. Și județul nostru este afectat de secetă. Am discutat cu prefectul Daniel Țiclea despre acest subiect și mi-a trasmis că în acest moment se fac evaluări asupra culturilor afectate, astfel încât agricultorii din Buzău să poată fi despăgubiți în cazul în care acest lucru se impune. Îi asigur pe toți buzoienii de tot sprijinul meu pentru a trece peste această perioadă dificilă!”
Senatorul Vlad Pufu l-a influențat pozitiv pe jurnalistul Adelin Petrișor
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Vineri, 15 Iulie 2022 08:02
- Scris de admin
- Accesări: 1305

Adelin Petrișor amintiri despre începuturile sale în presă: “Am avut noroc ca la Radio Buzău să se schimbe patronul. Și atunci au fost chemați de la București doi ziariști foarte mari la vremea aia, Claudiu Săftoiu și Vlad Pufu, care au făcut trierea personalului... și m-au întrebat de ce vin în week-end sa lucrez la Buzău, pentru că eram student la București. Nu vrei să lucrezi în capitală? Și așa am început aventura în presă...” ajutat de cei doi, în special de actualul senator Vlad Pufu care i-au influențat pozitiv cariera, Adelin Petrișor ajungând cel mai cunoscut reporter de război roman.
”I-am spus primarului, nu cred că-i corect ca jurnaliștii să nu poată să întrebe”.
Jurnalistul Adelin Petrișor fost desemnat, în timpul ședinței de Consiliu Local de miercuri, cetățean de onoare al municipiului Buzău. Momentuls-a consumat doar în prezența aleșilor locali, fără ca reprezentanții presei să poată intra în sală. Fapt sesizat și de jurnalist, care a avut imediat o reacție în acest sens:
„I-am spus primarului exact când ne-am văzut. L-am văzut prima dată și i-am spus: „Domnul primar, am văzut în presă și nu cred că e corect ca jurnaliștii să nu poată să întrebe. Puteți să aveți cel mai bun stream din lume adică Facebook, YouTube, însă jurnaliștii trebuie să interacționeze cu dumneavoastră, cu consilierii pentru că asta înseamnă presa, adică poate vor să vă întrebe ceva”
”E presa Albă-ca-Zăpada? Nu, avem necazuri. Asta-i ziceam domnului primar. Avem ziariști de toate felurile, avem politicieni de toate felurile. Da, e foarte important ca aleșii locali să poate răspunde întrebărilor jurnaliștilor, nu să se vadă un stream la televizor și atât.(…) Am o fetiță care face 13 ani în decembrie, eu îmi învăț copilul să fugă din țară în momentul în care toată lumea va fi de acord, deci în momentul în care toată lumea o să fie de acord, e clar că avem un necaz foarte mare și că trebuie să schimbăm ceva. Să știți că într-o dictatură este foarte multă liniște. Am fost în Iran, am filmat în Coreea de Nord. Vin oamenii și spun: „Democrația este foarte scumpă, alegerile costă.” Da, în dictatură e ordine pentru că e un băiat care dă ordine și fiecare tremură la locul lui de muncă. Când o să fim toți de acord înseamnă că avem o mare problemă. Deci asta am vorbit cu domnul primar înainte să știu că e domnul de la USR (n.r. deputatul Emanuel Ungureanu care a făcut un apel asemănător în plenul CLM) pentru că mi se pare absolut important dialogul. Pentru că, fără dialog, tu nu poți să spui povestea”
Tot în cadrul conferinței de presă, cunoscutul jurnalist a făcut și o scurtă analiză a presei din România explicând că ”jurnalismul este fix oglinda societății și, dacă societatea va fi mai bună, jurnalismul va fi mai bun. Societatea, în momentul acesta, este așa cum e și presa, presa nu poate fi mai bună decât societatea”. El a mai spus și că doi jurnaliști buzoieni, unul dintre ei fiind senatorul Vlad Pufu, au avut o influență pozitivă în meseria pe care o practică acum cu dăruire și curaj. Iar senatorul Pufu a fost, nu trebuie să uităm, primul politician care a luat atitudine față de cenzura presei la ședințele de CLM.
Senatorul Vlad Pufu, despre regulamentul care interzice accesul presei la ședințele CLM:
”Un prim pas spre o dictatură a imoralității”
Hotărârea adoptată de Consiliul Local Municipal Buzău, prin care a fost adoptat noul Regulament de organizare și funcționare a legislativului local, prin care este restricționată și chiar interzisă participarea presei și cetățenilor la ședințe, este în continuare subiectul criticilor și naște reacții. Invitat la Campus TV și întrebat despre noul regulament, senatorul PNL de Buzău, Vlad Pufu, a criticat în termeni duri decizia, pe care a caracterizat-o ca fiind un prim pas către o dictatură a imoralității.
” Parcurgând acest regulament mă înspăimântă ceea ce este în spate. Vă dați seama ce au oamenii ăștia în cap? Cum vor să fie România lor? Asta mă pune pe gânduri. Nu că va trece, pentru că această hotărâre va ajunge la Prefectură și probabil Prefectura o va înapoia pentru ajustare și ulterior o va contesta, am urmărit declarațiile prefectului. Dar, mă îngrijorează modul cum se pune problema. În decembrie 1989 oamenii s-au jertfit pentru libertatea de a vorbi. Nu poți să îngrădești acest drept, e cel mai periculos lucru pentru democrație. Iar faptul că au votat o așa măsură a deschis drumul către o dictatură a imoralității”, a spus Vlad Pufu.
Senatorul buzoian s-a referit și la aleșii PSD care au votat hotărârea, dar l-a criticat în principal pe viceprimarul Ionuț Apostu.
”Sunt surprins neplăcut să văd că vârful de lance al acestui scandal, cu o vehemență extraordinară, era un fost jurnalist, acum cu funcție în primărie, un om care ar fi trebuit, în principiu, să apere libertatea de exprimare, libertatea de a-ți putea lua informațiile oficiale, publice, conform legii. Mă întreb oare ce defect de ADN să apară în personalitatea unui om care intră în politică, fost jurnalist, să se schimbe total? Să fii împotriva valorilor tale, pe care până mai ieri le-ai slujit. Asta m-a dezgustat!”, a mai spus senatorul Pufu.
Secretarul Pistol și diminețile neliniștite cu filmulețe porno!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Miercuri, 01 Iunie 2022 08:09
- Scris de admin
- Accesări: 2781

Cineva m-a întrebat zilele trecute dacă m-a influențat cineva atunci când am oprit seria dezvăluirilor despre secretarul Primăriei Buzău, Eduard Pistol, acuzat de hărțuire sexuală dar neurmărit penal în ciuda unor evidențe și mărturii din dosar. Nu, doar că n-am vrut să plictisesc cu acest subiect, pentru mine persoana în cauză nefiind așa importantă cum se crede și se prezintă. Doar că, pentru a nu fi bănuit de rele intenții, hai să mai dăm una despre el, hot, cum îi plăcea lui în diminețile când venea neliniștit la serviciu. Și nu avea altceva de făcut decât să trimită, după cum se poate vedea din imaginea de mai sus, că filmulețul nu putem să-l difuzăm din motive de decență, imagini porno colegelor pe care "nu" le hărțuia sexual. Potrivit informațiilor noastre, inclusiv acest aspect a fost reclamat de victime, dar nu a fost luat în calcul la cercetarea prealabilă. Acum, după ce am dezvăluit noi aici acest comportament ciudat, poate, cine știe, alte organe se vor autosesiza, sau cele unde a fost depusă următoarea plângere, fiindcă părțile vătămate nu renunță, vor fi mult mai sensibile la detalii. Menționăm că filmulețele erau trimise de pe contul său de wats app, Eduard Pistol, după cum se și poate viziona, fără alte comentarii dar mult prea explicite pentru a nu fi înțelese...
EXCLUSIV! Nunta anului cu Taraful Cleante, Diana Matei și peste 600 de invitați de soi!!!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Vineri, 13 Mai 2022 08:14
- Scris de admin
- Accesări: 1806

Aziz şi Diana Ion, fiica lui „Vioară” își unesc destinele pe 11 iunie, iar grandioasa petrecere va avea loc la Aqua Max
Un aveniment monden despre care se va vorbi cu siguranță la Buzău, unde toți se cunosc iar astfel de ocazii coagulează în număr mare atât politicieni, oameni de afaceri, dar și rude, prieteni și cunoștințe, toți dornici să participe alături de fericita pereche la unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor. De această dată, protagoniștii sunt apropiații celui mai cunoscut și iubit fotbalist și antrenor buzoian, Ion Viorel, Vioară cum îi spun prietenii, care vor participa la începutul lunii iunie la nunta anului de la Buzău, cum am denumit-o noi generic.
Narativul e simplu. Fiica celui mai iubit fotbalist buzoian din istorie se mărită şi cum „Vioara” nu are decât o singură fată, evenimentul nu putea fi organizat fără tot ce este mai bun! De la meniu, la artişti, de la locaţie la invitaţi, superlativele curg pentru unirea destinelor celor doi tineri. Nu o să divulgăm foarte multe despre evenimentul care va avea loc pe 11 iunie, la Aqua Max şi care îi va lega pentru eternitate pe Diana şi Aziz, dar….…tot ce vă putem spune este că nume cu greutate din politica locală, în frunte cu preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu şi primarul PSD Constantin Toma, alături de o parte din grupul parlamentar al social-democraţilor vor fi prezenţi. Nu puteau să lipsească nici figuri reprezentative din fotbalul românesc, jucători cu ştaif din generaţia de aur a României sau din cea mai bună echipă a Oţelului din Galaţi. De asemenea, și-au confirmat prezența și fotbaliști cu renume din fosta echipă Steaua București, actuala FCSB, din al cărei lot a făcut parte și Vioară.
Cum invitații sunt unii de soi, iar bucatele pe măsură, antrenul trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor, așa că socrul mic s-a orientat și aici spre ce e mai bun, iar la nuntă va cânta Taraful Cleante și Diana Matei, unii dintre cei mai bine cotați artiști ai momentului, care vor încânta pe cei peste 600 de invitați care și-au confirmat deja prezența la fericitul eveniment.
Citiți și vă cruciți! Ce spune procurorul în cazul lui Pistol!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Joi, 21 Aprilie 2022 07:50
- Scris de admin
- Accesări: 1596

Lucrăm cu materialul clientului, așa că publicăm azi o parte din ordonanța prin care secretarul Primăriei Buzău a fost exonerat de acuzațiile de hărțuire sexuală. Le-am citit și m-am crucit, deși acuzațiile sunt extrem de grave, organul a considerat că nu sunt fondate, o făcătură, cum le-a catalogat primarul Toma luându-i apărarea la un post local de televiziune. Menționăm că una dintre reclamante va merge mai departe în acest caz, nemulțumită de decizia de clasare a dosarului, femeia considerînd că nu i s-a făcut dreptate iar adevărul trebuie să iasă la lumină. Dar până la alte comentarii, iată chiar din ordonanță, acuzațiile care i s-au adus secretarului Pistol în facsimil, așa cum au intrat și în posesia noastră.




EXPLOZIV – Avem dovada chiar din dosar!!! Dezvăluiri șocante despre Eduard Pistol, Secretarul Primăriei Buzău!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Miercuri, 20 Aprilie 2022 09:00
- Scris de admin
- Accesări: 2274

Noi am fost primii, pe acest site, care am prezentat cu dovezi, că Secretarul Primăriei Buzău are un dosar de hărțuire sexuală, deschis la plângerea unor angajate care s-au simțit abuzate de comportamentul inadecvat al șefului. Acesta, sub diferite pretexte, la data respectivă noi am stat de vorbă cu martori de bună credință și bine informați, a încercat în mai multe rânduri o apropiere fizică de femeile în cauză pentru a le determina, cel puțin asta a fost impresia, să întrețină cu el raporturi sexuale. Zilele trecute, Eduard Pistol, în favoarea căruia s-au făcut presiuni inimaginabile, spun sursele noastre, secretar pe care inexplicabil primarul Toma îl ține în brațe, a scăpat de acuzații prin clasarea dosarului de către Parchet. Lucrurile însă nu se vor opri aici, pentru că el puțin una dintre reclamante va merge mai departe și va ataca soluția procurorului de caz, considerată mult prea îngăduitoare, cu noi dovezi care să probeze hărțuirea sexuală a secretarului Primăriei Buzău.

Astăzi am intrat și noi în posesia unor noi documente din Dosarul 4054/P/2020, pe care încă le studiem, iar mâine vom veni cu dezvăluiri șocante extrase chiar din rechizitoriu, mărturii ale funcționarelor aflate în subordinea lui Pistol pe care l-au acuzat de hărțuire sexuală.
Lumea lui Toma împărat !!!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Marti, 12 Aprilie 2022 09:31
- Scris de admin
- Accesări: 1425

Revoltă a buzoienilor după ce primăria a înlocuit fotografiile de pe Calea Eroilor, îndepărtând inclusiv imaginile cu eroii care s-au jertfit în teatrele de operații. Locul fotografiei cu cei 10 eroi buzoieni căzuți în teatrele de operații, ce se afla exact la intrarea pe Calea Eroilor, a fost luat de una care îl înfățișează pe Înalt Preasfințitul Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în timp ce rostește o cuvântare. Iar în spatele său se văd, în imagini, primarul Constantin Toma și reprezentanți ai Armatei. Am preluat textul asa cum a apărut el pe retelele de socializare. Ca și ceea ce urmează, postare a deputatului Gabriel Avrămescu:
“Priviți imaginile și vă îngroziți!
Eroii acestei țări și, în special, eroii buzoieni, care s-au jertfit pentru această țară, au fost înlocuiți cu imagini în care apare însuși criminalul suprem, Nicolae Ceaușescu!
Și nu este tot! Calea Eroilor din Buzău este ilustrată și de fotografii în care primarul Toma se laudă cu proiectele sale.
Cum este posibil ca zidul unității militare, devenită fațadă la promenada Căii Eroilor, să devină perete de expunere pentru un dictator și pentru oameni politici locali?!
Au dat jos fotografiile care îi omagiau pe cei care ne-au câștigat nouă și înaintașilor noștri dreptul la viață, dreptul la autodeterminare, cei care au clădit o istorie democratică cu propriul sânge.
Cu un război la graniță, primarul ilustrează nostalgii comuniste în loc de promenadă pentru buzoieni. Însuși președintele Zelenski, în discursul său din Parlament, a amintit de ororile produse de regimul Ceaușescu și le-a asemănat regimului de la Kremlin care astăzi omoară oameni nevinovați în Ucraina.
Este revoltător ce face primarul Toma. A șters cu buretele electoral și dictatorial decenii întregi de istorie și jertfă!
Noaptea ca hoții!
Așa a dat jos primarul Toma pozele cu Nicolae Ceaușescu de pe Calea Eroilor.
N-a vrut ieri nici să intre în direct la TV, nici să răspundă la telefon să explice logica afișării lui Ceaușescu în locul fotografiilor cu eroii neamului.
Până la urmă, buzoienii au avut dreptate și l-au dat jos pe Ceaușescu.”
Și pentru că am evitat o vreme să mai comentez deciziile domnului primar, nu o să mă dezic, deși titlul îmi aparține... până zilele următoare cînd voi veni și eu cu un punct de vedere.
Ce-i lipsește “chelului” de la Beceni?! Și-a luat o dronă nouă!!!
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Miercuri, 06 Aprilie 2022 09:33
- Scris de admin
- Accesări: 1760

Citesc și mă bucur. Încet, încet, primăriile din județ au înțeles că babele aprige spărgătoare de semințe pe canapeaua din fața porții nu mai fac față monitorizării atente a populației și a altor activități implicite, și acceptă era tehnologiei în propria ogradă, că dacă era la oraș îi spuneam curte. Printre primele UAT-uri care au luat ceva deși nu au în organigramă pilot de dronă e Beceni, localitate pe care au făcut-o celebră luptele de K1 dintre mai marii obștei sau, în funcție de anotimp, urmăririle cu ATV-uri pentru aplicarea unor corecții unor copii care, vorba lui Băsescu, poate au făcut ceva, poate l-au înjurat pe edil. Scrie deci Monitorul de Beceni:
“PRIMĂRIA BECENI ȘI-A ACHIZIȚIONAT DRONĂ. LOCUITORII SUNT ȚINUȚI SUB TEROARE
Avem de toate la Beceni. Avem camere de luat vederi la fiecare colț, iar microfoanele sunt puse pe sub birouri. Tot ce ne mai trebuia nouă, locuitorilor comunei Beceni, era o dronă. Scopul aleșilor locali este de a obține informații despre cetățenii comunei, iar în funcție de persoană să poată sesiza organele judiciare. Cei care vor manevra drona vor putea vedea cine circulă cu autoturismul prin localitate. Cu siguranță după ce drona va fi ridicată de la sol, se va isca un val de permise suspendate. Cu acest prilej, Garda de Mediu va putea fi informată dacă locuitorii au platforme de gunoi. Mai mult de atât, cetățenii ce obișnuiau să se aprobizioneze cu lemne uscate din pădure, vor fi și ei de asemenea sancționați și li se va deschide dosare penale. Pe de altă parte, locuitorii care nu-l susțin pe actualul primar în funcție, vor fi sancționați din cauza construcțiilor ilegale și fără autorizație, la fel ca pizzeria de peste drum de Primăria Beceni.”
Sau poate, că de azi dăm din nou drumul în forță la activitate pe acest site, niște oameni politici influenți, sau interesați de "cartografierea" zonei pentru depistarea unor oportunități de afaceri la granița cu județul Vrancea, cu ramificații în atragerea de fonduri prin PNRR, plus alte finanțări, i-au trasat sarcină de partid unui edil controversat dar direct interest. În ceea ce privește manipularea zburătoarei electrice cu elice , sunt destui, chiar și printre ziariști, care se pricep să umble la butoane, chiar la mai multe butoane deodată.
Mai multe articole...
- Liderul PNL Buzău, despre George Simion:
- Penelistul Holban se întoarce la prima dragoste!? Și-a dat demisia din funcția de subprefect, o demisie despre care ziariștii știau de mai multe zile, în conjunctura în care anumite posturi din teritoriu ar trebui să revină PSD după negocierile de la Bucu
- Mesajul realist al deputatului Avrămescu a fost reinterpretat
- Buzăul, printre județele care primesc cei mai mulți bani din Fondul de Intervenții
- De ce se teme primarul Toma de liberalul Avrămescu?!
- Prefectului copy-paste i se fâlfâie de pomana porcului
- Potcoave de cai morți pentru statui în Buzăul Mare!
- Primarul Toma pune roți la Palat!?
- Senatorul Vlad Pufu, ales președinte la PNL, Organizațía Municipală Buzău!
- Gabriel Avramescu, viitor președinte PNL: “Dezvoltăm Buzăul #Împreună!”


















