Activitati de vara la Muzeul Judetean Buzau
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Luni, 22 Iulie 2024 09:07
- Scris de admin
- Accesări: 552

Ca în fiecare vară, arheologii reiau cercetările în siturile din județ. Anul acesta se redeschid șantierele arheologice din șase zone. Noile descoperiri vor fi expuse pentru public în conceptul expozițional „Descoperiri arheologice recente”, dedicat „Zilei Culturii Naționale”, în jurul datei de 15 ianuarie 2025.
Pe timpul verii arheologii de la Muzeul Județean își reprogramează de multe ori concediile de odihnă pentru că este sezonul șantierelor arheologice de pe teritoriul județului. În zona Pietroasele, foarte bogată în vestigii, în special de pe vremea romanilor va fi continuată cercetarea din șantierul Cetatea dacică de la Pietroasa Mică – Gruiu Dării, dar și din satul Pietroasa, de la Necropolă.
În acest an vor fi redeschise și săpăturile închise în anii trecuți din alte 6 zone de interes arheologic din județul Buzău De asemenea, va fi continuat și programul de cercetare de pe Valea Călmățuiului. Cele mai importante artefacte descoperite pe timpul acestei veri vor fi expuse în expoziția temporară „Descoperiri arheologice recente”, deschisă în fiecare an în jurul datei de 15 ianuarie când românii de pretutindeni sărbătoresc „Ziua Culturii Naționale” și care va putea fi vizitată timp de un an.
Consiliul Judeţean Buzău a aprobat
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Miercuri, 10 Iulie 2024 08:02
- Scris de admin
- Accesări: 556

Buzăul este în proiectul „Geopark Nature Discovery Hub (GeoHub)
Consiliul Judeţean Buzău a aprobat participarea județului Buzău în proiectul „Geopark Nature Discovery Hub (GeoHub) – Hub de Descoperire a Naturii din Geoparcuri”. Proiectul de hotărâre este iniţiat în exercitarea atribuțiilor deliberativului judeţean cu privire la proiectul „Geopark Nature Discovery Hub (GeoHub) – Hub de Descoperire a Naturii din Geoparcuri”, ce urmează să fie promovat în vederea finanțării. Inițiativa propune soluții pentru a sprijini dezvoltarea durabilă și conservarea mediului prin dezvoltarea de infrastructură verde în Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, prin activități educaționale și de cercetare în domeniul schimbărilor climatice și geoconservării. Potrivit iniţiatoruui proiectului, schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale momentului și va sta la baza situațiilor cu care se vor confrunta generațiile viitoare. În acest sens, în scopul protejării patrimoniul local este necesară extinderea colaborărilor și la nivel internațional, pentru a beneficia de modele și instrumente ce pot sprijini aceste demersuri și din perspectivă internațională.
Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului a fost inclus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor UNESCO pe 13 aprilie 2022, acreditare care trebuie susținută și valorificată prin activități de promovare și dezvoltare durabilă a teritoriului respectiv. Scopul general al proiectului este de a contribui la obiectivul „O Europă mai ecologică și cu emisii reduse de carbon” prin asigurarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea riscurilor de dezastre și stabilirea unui teritoriu durabil și rezilient în Bazinul Mării Negre, ținând cont de abordarea geosistemică pe care o promovează geoparcurile.
Proiectul propune o serie de activități derulate în cele 3 țări partenere (Turcia, România, Republica Moldova) care vor contribui la o creșterea conștientizării publicului larg și o mai bună cunoaștere de către locuitorii geoparcurilor și a vizitatorilor acestuia a regulilor de păstrare și dezvoltare a potențialului existent.
Proiectul este structurat pe trei componente, centre educaționale și rețea de monitorizare a calșității aerului , campanie de Comunicare a geoparcurilor ca teritorii de dezvoltare durabilă şi evenimentul GREEN WEEK în România, Turcia și Moldova.
Consiliul Judetean, pe doua roti la promovarea turistica a judetului
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Marti, 09 Iulie 2024 08:33
- Scris de admin
- Accesări: 582

Cicliști din Buzău, București, Vrancea, Galați și Prahova au participat, week-endul trecut, la primul eveniment pe două roţi de promovare turistică a judeţului Buzău, în organizarea Consiliului Judeţean. A fost parcurs tronsonul numit generic „Drumul Doamnei Neaga”, un personaj cunoscut în perioada istorică medievală a provinciei Ţara Românească (Valahia), remarcată în scrierile locale şi ca Regina Buzăului. „Este primul eveniment de promovare turistică a judeţului Buzău pe două roți si sunt convins că Buzăul va cuceri inimile și ochii cicliștilor, care vor reveni să Descopere Buzăul”, a fost mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, economistul Petre Emanoil Neagu, în zilele premergătoare evenimentului. Cicliștii au pornit din Sărata-Monteoru și au vizitat, de-a lungul traseului, Mănăstirea Bradu, Biserica Buda Crăciunești – unde este înmormântată Doamna Neaga, Doamna Ţării Româneşti -, zone din Geoparcul UNESCO Ţinutul Buzăului, Casa Memorială Vasile Voiculescu, GeoGate Berca. Ei au pedalat 101 km, locul de start, dar şi de sosire, fiind Staţiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru. Pe traseu au fost organizate momente pentru degustări de bucate tradiţionale buzoiene – cârnați de Pleșcoi, babic și covrigi de Buzău. La final, toți participanții au primit diplome și un suvenir de la Buzău. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Buzău, cu sprijinul partenerilor: (tehnici) – ElcarGid, Geoparcul UNESCO Ţinutul Buzăului, Asociatia Club Sportiv Penteleu, Afi Sport, Muzeul Judeţean, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, Teatrul George Ciprian; şi Bucovina, Boromir, Sly nutrition – fizico protein bar, Băcănia lu’ Nea Ticu. Domeniile Săhăteni, Domeniile Franco-Române, Cramele Lacerta, Staţiunea de Cercetare Pietroasa, Pensiunea Bradu.
Comunicat de presă BZM Fest
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Marti, 09 Iulie 2024 08:21
- Scris de admin
- Accesări: 573

Mai sunt trei zile până la începutul celei de-a patra ediții a festivalului BZM Fest, organizat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și Primăria municipiului Buzău pe domeniul Vilei Albatros, din parcul Marghiloman. Festivalul, care propune „o lume de bun gust” în perioada 11 - 14 iulie 2024, își va deschide porțile pentru iubitorii de adevăr, bine și frumos, joi, începând cu ora 15:00, iar vineri/sâmbătă/duminică de la ora 10:00.
Din cele 3500 de locuri disponibile/zi au fost deja achiziționate peste 1500 de abonamente/bilete pentru toate cele 4 zile de festival, atât pentru zona de acces general a festivalului cât și pentru fun zone.
Copii sub 14 ani au acces gratuit cu condiția de a fi însoțiți de un adult plătitor de bilet.
Anul acesta ne bucurăm de susținerea următorilor parteneri: Ursus, ElcarGid, Transbus, Oppio, Jabbar, RockFm, Budureasca, Francisc Cash&Carry, Ballerina, Floriol, Unisol, Cofetăria No. 379, Com Fortuna, Lincoln Electric, Ductil, Global Cash&Carry, Railway Systems, Shopping City Buzău.
Biletele se achiziționează de pe site-ul www.iabilet.ro existând două categorii de acces: acces general și fun zone/main stage cu posibilitatea de a achiziționa abonament pe patru zile sau bilet pe fiecare zi. Zona de acces general este pe tot perimetrul festivalului, mai puțin în zona scenei principale (main stage). Zona VIP (fun zone) oferă în plus vizibilitate 100% la main stage, bar propriu, zonă de relaxare (hamace, pufuri, mese) și acces la meet & greet cu unii dintre artiștii prezenți la festival.
Menționăm că biletele pot fi achiziționate și direct de la organizator, de la intrarea principală a festivalului, în perioada derulării acestuia (11 - 14 iulie), în intervalul orar: Ziua 1 (joi): 15:00 - 22:00; Zilele 2, 3, 4 (vineri, sâmbătă, duminică): 10:00 - 22:00.
Vă așteptăm să petrecem împreună patru zile de poveste!
Proiectul Gaze pe valea Buzaului, primul pas la Consiliul Judetean
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Luni, 08 Iulie 2024 08:19
- Scris de admin
- Accesări: 550

„Cu încă un pas mai aproape de a avea Gaze pe Valea Buzăului! Am semnat Certificatul de urbanism pentru realizarea proiectului <Conductă de transport gaze naturale pe Direcția Bărbuncești – Măgura – Pătârlagele – Pănătău>”, este mesajul postat de preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, pe pagina oficială de socializare.
Anunţul făcut de şeful instituţiei vine ca o confirmare a informaţiei lansate chiar de la nivelul Ministerului Dezvoltării, prin secretarul de stat social- democrat Alexandru Stoica, cel care a fost prezent în mai multe rânduri, în perioada pregătirilor pentru alegerile locale şi europarlamentare, la oficierea de investiţii, finanţate prin programul naţional „Anghel Saligny”, în mai multe comune buzoiene. Una dintre declaraţiile date presei locale de Stoica făcea referire tocmai la ideea de a implementa una dintre cele mai mari investiţii pe domeniul amenajărilor de reţele pentru distribuţia gazelor naturale, beneficiari urmând a fi populaţia şi agenţii economici de la Valea Buzăului, sectorul cuprins între Verneşti şi Pătârlagele, cu terminaţia Pănătău. „Domnul preşedinte Neagu şi premierul Marcel Ciolacu au făcut diligenţele de acum câţiva ani (n.r., 2019) când l-au invitat pe directorul general al Trans Gaz România la Buzău, în acea şedinţă la Consiliul Judeţean (…) În poziţia pe care o ocup în cadrul Ministerului Dezvoltării, am înţeles că trebuie să ordonăm lucrurile, şi am încercat să le mişcăm în sensul dorit, acela ca Valea Buzăului să poată fi beneficiara unor astfel de programe şi investiţii. De aceea, am zis în felul următor: Ministerul Dezvoltării nu face reţele de gaz, mai ales pentru conducte foarte mari (magistrale). Noi asigurăm, prin susţinerea investiţiilor în teren, distribuţia gazelor. Iar tronsonul Verneşti – Nehoiu este un traseu de magistrală, care poate fi făcută de Trans Gaz România. Domnul prim-ministru Marcel Ciolacu ne-a asigurat că va bugeta această magistrală pentru Valea Buzăului. Proiectanţii au fost în teren de aproximativ o lună de zile şi s-a trasat conducta, aşa că acum putem vorbi despre o certitudine. Din primăvara viitoare se va trece la execuţia de lucrări pentru această magistrală”. Declaraţia era susţinută cu ocazia unei vizite în comuna Săpoca, deplasare prilejuită de începerea lucrărilor la reţeaua de gaze naturale, un proiect ce face parte dintr-un program ce vizează aducerea gazelor naturale la un număr cât mai mare de gospodării pe Valea Slănicului, între Mărăcineni şi Beceni, inclusiv.
Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a completat mesajul secretarului de stat Alexandru Stoica, spunând că meritul principal în programul naţional pentru aducerea gazelor naturale la cât mai multe gospodării în zonele rurale, inclusiv în proiectul de pe Valea Slănicului sau în cel care vizează Valea Buzăului, este al premierului Marcel Ciolacu. Oficialul buzoian a spus că premierul a fost cel care a repus în discuţie, la nivelul Comisiei Europene, puncte legate de viitoare investiţii în România în cunoscutul program PNRR, vizavi de gaze naturale şi irigaţii.
Odată cu semnarea Certificatului de Urbanism, preşedintele Neagu a dat, practic, OK-ul pentru derularea uneia dintre cele mai dificile perioade de parcurgere birocratică a unor documentaţii tehnice – obţinerea vestitelor avize, de la un număr (ne)definit de instituţii care reprezintă statul român şi „interesele” acestuia în zona de implementare a proiectului. Practic, documentaţiile tehnice premergătoare întocmirii Studiului de Fezabilitate şi a Studiului Tehnic de Proiectare vor avea nevoie de autorizări ale unor instituţii care activează în regim tehnic, economic sau juridic.
Sedinta extraordinara, miercuri, la CLM Buzau
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Luni, 08 Iulie 2024 08:13
- Scris de admin
- Accesări: 520

ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
-PRIMAR-
DISPOZIȚIE
privind convocareaîn şedinţă extraordinară
aConsiliului Local al Municipiului Buzău
Primarul municipiului Buzău, judeţul Buzău:
Având în vedere:
- prevederile art. 133, alin. (2), lit. a), art. 134, alin. (1), lit. a), alin. (3),lit.b), art.139, alin. (5),lit. c), art. 196, alin. (1), lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
DISPUNE:
Art. 1.- Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţă extraordinară,pentruMIERCURI,10.07.2024, ora 09:00, şedinţă care va avea loc în sediul Consiliului Local al Municipiului Buzău, situat în municipiul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în Palatul Comunal, etaj 1, sala Stan Săraru (sala 24).
Proiectul ordinii de zi al şedinţei este următorul:
1.-Proiect de hotărâre nr. 161 din 05.07.2024 privind rectificarea 1 a bugetului Municipiului Buzău pe anul 2024;
2.- Proiect de hotărâre nr. 162 din 05.07.2024 privind aprobarea modificării 1 a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 7 din 19.01.2024 privind contractarea unei finanţări rambursabile interne/externe în valoare de 145.590.000 lei, prin credit bancar, pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local;
3.- Proiect de hotărâre nr. 163 din 05.07.2024 privind aprobarea Protocolului de finanțare încheiat între U.A.T. - Județul Buzău și UAT – Municipiul Buzău în vederea implementării și derulării Programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism pentru perioada 2024-2027, conform Hotărârii Guvernului nr. 1137/2023.
Art.2.- Proiectele de hotărâre prevăzute la art. 1 vor fi puse la dispoziția consilierilor locali în format electronic.
Materialeleproiectelorprevăzute la art. 1 pot fi studiate, în format letric, de către consilierii locali, la cabinetul Secretarului General al Municipiului Buzău.
Art.3.- Proiectele de hotărâre au fost inițiate de primarul municipiului Buzău.
Art.4.- În preambulul proiectelor de hotărâre prevăzute la art. 1 au fost indicate Comisiile de specialitate la care acestea au fost trimise spre avizare.
Art.5.- Proiectele de hotărâre se regăsesc pe pagina de internet a primăriei, www.primariabuzau.ro.
Art.6.- Secretarul General al Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri, Îndrumarea Cetăţenilor şi Secretariat, va asigura aducerea la cunoştinţă publică a prevederilor prezentei dispoziţii.
PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Constantin Toma
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău,05.07.2024
Nr.840
Ex. nr. 1/2
Sprijin financiar consistent de la Consiliul Judetean buzau pentru echipa „Heart Of RoBots”
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Joi, 04 Iulie 2024 08:22
- Scris de admin
- Accesări: 511

Consiliul Județean Buzău vine în sprijinul echipei de robotică „Heart of RoBots” a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, calificată la o competiție internațională programată luna viitoare, în Statele Unite.
Saptamana trecuta, în cadrul ședinței Consiliului Județean Buzău, a fost adoptat un proiect care prevede acordarea unui sprijin financiar, din bugetul județului, în valoare de 200.000 de lei. Așa cum era de așteptat, proiectul la fost adoptat cu unanimitate de voturi. În aceste condiții, întreaga echipă de robotică de la Colegiul Hasdeu, care numără aproximativ 20 de membri, va putea face deplasarea în America. O importantă sumă de bani fusese deja strânsă în contul echipei de robotică, printr-un demers al Fundației Comunitare Buzău. În doar câteva zile, mai multe societăți comerciale, dar chiar și persoane fizice, au donat, în total, peste 100.000 de lei, fapt care demonstrează că performanța școlară, dar nu numai, este apreciată așa cum trebuie de comunitate. După ce în primăvară a câștigat locul III la Campionatul Național FIRST Tech Challenge, echipa „Heart of RoBots” a fost acceptată la competiția internațională de robotică „Chicago Robotics Invitational”, la care și-au anunțat prezența aproximativ 40 de echipe de liceeni de toate colțurile lumii.
Anunt public Primaria Buzau 03.07.2024
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Joi, 04 Iulie 2024 08:14
- Scris de admin
- Accesări: 533

ROMÂNIA
JUDETUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- PRIMAR -
Nr. 191/CLM/03.07.2024
ANUNȚ PUBLIC
Astăzi, 03.07.2024, primarul Municipiului Buzău anunțădeschidereaprocedurii de transparenţădecizională a procesului de elaborare a următorului act cu caracternormativ:
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 158 din 03.07.2024pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal „AMPLASARE SISTEM FOTOVOLTAIC“.
Înscrisurileaferenteproiectului de act normativ sunt:
-proiectul de hotărâre, împreună cu anexa;
-înscrisurile invocate în preambulul proiectului de hotărâre.
Documentațiapoate fi consultată:
- pe pagina de internet ainstituţiei, la www.primariabuzau.ro.
- proiectul de act normativ se poateobţineîncopie, pe bază de cereredepusă la Biroul de relaţii cu publicul al instituţiei.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandareprivindproiectul de act normativsupusprocedurii de transparenţădecizională se pot depunepână la data de 23.07.2024, ora 10:00:
- ca mesajîn format electronic, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.;
- prinpoştă, pe adresa: Buzău, PiațaDaciei, nr. 1, județulBuzău;
- la sediulinstituţiei, la Registratură, la adresa: Buzău, PiațaDaciei, nr. 1, județulBuzău.
Nepreluarearecomandărilor formulate şiînaintateînscrisva fi justificatăînscris.
Pentruinformaţiisuplimentare, văstăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0238.723.371, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea., persoană de contact: Jipa Petronela.
PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Constantin TOMA
Investiție majoră a Consiliului Județean la Sărata Monteoru
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Marti, 25 Iunie 2024 08:55
- Scris de admin
- Accesări: 581

S-a inaugurat Acva Sport, primul bazin de inot didactic si de agrement din județ la Sarata Monteoru
“Este o investiție în valoare de 445.000 euro, implementată de A.D.I. Sărata-Monteoru, finanțarea fiind asigurată din fonduri proprii ale Consiliului Județean Buzău și o parte ale Primăriei Merei.
Va funcționa atât ca bazin didactic, unde copiii pot învăța să înoate alături de un instructor, cât și ca bazin de agrement pentru adulți și copii.
Este dotat cu sisteme performante de filtrare a apei, iar dezinfectarea apei se face doar cu produse naturale, fără a folosi vreun produs chimic.
Mulțumesc partenerilor noștri pentru timpul record în care a fost realizat acest bazin, domnului director Chiru Gheorghe și întregii echipe implicate!” a scris pre;edintele CJ imediat dupa inaugurare pe pagina sa de facebook.
Sedinta ordinara a CLM on 28 iunie 2024
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Luni, 24 Iunie 2024 08:31
- Scris de admin
- Accesări: 565




Mai multe articole...
- REGULI PENTRU BZM FEST, EDIȚIA IV, 11- 14 IULIE 2024
- Anunt Vendori BZM FEST
- Sapoca, poveste de succes, cu sprijinul CJ Buzau
- Anunt public modificare tarife salubrizare
- Fotbal la liber in Parcul Tineretului
- Anunt de utilitate publica
- Primăria Municipiului Buzău va invita la citit
- Anunţul Consiliului Judetean privind Sistemul de management integrat al deșeurilor
- Se deschide Dragaica
- Consiliul Judetean anunţă prima ediţie a turului „Drumul Doamnei Neaga”


















