IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

S-a supărat ca văcarul pe sat!

          Deși la un moment dat părea ca sigură numirea Monalisei Pleșea pe funcția de Inspector Școlar General, în locul lui Dumitru Ene, picat în dizgrația partidului, postul revenind de drept PNL, acest lucru e acum de domeniul trecutului, spun surse bine informate.

Respectiva, care a făcut presiuni extraordinare pentru a fi schimbat Generalul Ene, a avut de curând o ieșire total nefirească, și a dat un ultimatum conducerii, după care, inexplicabil, susțin aceleași surse, și-ar fi dat demisia din partid, aunci când i s-a spus că mai trebuie să aibă puțină răbdare.

          De cealaltă parte, Dumitru Ene, despre care unii spun că ar fi fost coleg de facultate cu președintele Crin Antonescu, deși pare mult mai bătrân, se pare că s-a apropiat din ce în ce mai mult de PSD, care i-a promis susținere, ba chiar ar avea de gând să treacă subit de la liberalism la social democrație fără nici un regret. Așa că o schimbare la ISJ Buzău e tot mai îndepărtată, ba chiar imposibilă acum, când lui Meiroșu, susținut de familia Holban i s-a închis gura cu o funcție, iar cealalt pretendent nu mai intră în calcule din motivele prezentate mai sus. Spre disperarea a sute de profesori care s-au cam săturat de domnia lui Ene pe care-l acuză de mai multe lucruri, printre care și neimplicarea în modernizarea sistemului local de învățământ.