În sfârşit, ne Mişcăm Popular!
- Detalii
- Creat: Marti, 01 Octombrie 2013 08:57
- Ultima actualizare: Marti, 01 Octombrie 2013 08:57
- Accesări: 1798

Noi am fost primii care am dat informaţia pe piaţă încă în urmă cu două luni, şi aseară am fost confirmaţi de naşterea oficală a Mişcării Populare şi la Buzău, în prezenţa unor lideri marcanţi de la Bucureşti.
Aşa cum de altfel am şi preconizat, fostul deputat pedelist Valeriu Alecu se va ocupa de filiala Buzău, iar sursele noastre spun că Cezar Preda va rămâne foarte singur, majoritatea membrilor importanţi, câţi au mai rămas, contactându-l pe Alecu pentru a se alătura Mişcării.
Nici fostul senator Viorel Constantinescu nu va rămâne pe lături, spun aceleaşi surse, şi el având un rol bine determinat în cadrul structurii politice nou formate. Îi dorim succes acestui mic partid, şi aşteptăm ca el să vină ca o alternativă viabilă la ce se află acum pe piaţă, mai ales dacă în spate, noi nu spunem că e aşa, se află Traian Băsescu, singurul care până acum n-a pierdut nici un război important.



















