IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Judecătorii i-au mai dat o lună!

Aşteptată ieri, judecata şi sentinţa în Dosarul Terenurilor în care este implicat deputatul PSD Marian Ghiveciu a fost amânată. Nu ştim motivarea amânării, aceasta nu se află pe site-ul oficial al ICCJ, doar data la care se va pronunţa instanţa, 21.10.2013.

Cu alte cuvinte, mai ales că într-o lună se pot întâmpla multe, instanţa i-a mai dat un răgaz politicianului, spre disperarea zecilor de părţi vătămate din dosar, care aşteptau o soluţie. Vom reveni şi cu motivarea amânării, în momentul în care aceasta va fi făcută publică pe site-ul instituţiei, dar şi cu alte amănunte ale acestui proces controversat, care ridică mari semne de întrebare, mai ales că durează de ceva timp, deşi multe din acuzaţii sunt cât se poate de clare.