IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Autorităţile explică modul de funcţionare al Centrului de Permanenţă de pe Bălcescu

    Conducerile Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) au organizat o întâlnire cu medici de familie din judeţ, pentru a descoperi disponibilităţi în eventuale colaborări într-o activitate ce ar presupune servicii de asistenţă medicală după modelul celor oferite la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) la SJU. Iniţiator a fost Executivul instituţiei Consiliului Judeţean Buzău, sub coordonarea preşedintelui interimar Adrian Petre.
    Acesta din urmă propunea reprezentanţilor celor două instituţii de sănătate înfiinţarea unui centru de permanenţă care să asigure personal de specialitate din rândul medicilor de familie şi să funcţioneze în completarea şi cât mai aproape de sistemul secţiei UPU de la Spitalul Judeţean. „Ne dorim ca acest centru de permanenţă să răspundă cât mai bine nevoilor comunităţii şi să devină un exemplu de bună practică în sistemul sanitar”, era mesajul preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean, Adrian Petre.
Simona Anghel, directorul Casei Judeţene de Ajutor de Sănătate, spune că, în conformitate cu normele şi reglementările în vigoare, un viitor centru de permanenţă care ar urma să funcţioneze chiar în municipiul Buzău va trebui să lucreze cu minim şapte medici şi, de asemenea, cu un număr minim de cinci asistente. Şefa CJAS spune că, de la data organizării primei întâlniri cu medicii de familie, a primit semnale că viitorul centru de permanenţă ar putea dispune şi de personal calificat, doar că datele finale în ceea ce priveşte structurarea colectivului de lucru vor fi obţinute după o nouă întâlnire cu cadrele medicale.
    Noul serviciu propus de conducerea Consiliului Judeţean va etala un program permanent, pe modelul celui de la UPU, cu menţiunea că serviciile medicale nu vor fi la nivelul Urgenţelor. Corpul de lucru în cadrul serviciului de permanenţă ar urma să fie format din medici de familie, care ar funcţiona pe sistemul gărzilor, dar rolul acestora va fi doar acela de a face consultaţii prime, de a prescrie tratamente uşoare sau simple, şi de a recomanda cercetări medicale la nivelul specialiştilor. Viitorul centru medical va funcţiona în clădirea situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu unde, până de curând, a funcţionat societatea de prestări servicii de sub coordonarea Consiliului Judeţean Buzău, Domenii Prest Serv. Noul centru de permanenţă ar urma să arondeze zone în proximitatea municipiului Buzău: Mărăcineni, Poşta Câlnău, Vadu Paşii, Gălbinaşi, Ţinteşti, Gherăseni, Smeeni.