IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Avocatul Dorin Bădulescu, co-preşedinte PNL Buzău in locul lui Romanescu

Astazi, în urma discuţiilor purtate în Biroul Permanent Naţional al PNL, care s-a reunit în această dimineaţă  a fost luata decizia de a fi schimbat de la conducerea PNL Buzau, fostul vice demisionar al C.J Buzau, Cristi Romanescu.

Aceasta schimbare era oarecum previzibila daca tinem cont ca, de la centru s-a transmis ca pana la data de 15 mai, toti membrii PNL care ocupau functii in institutii conduse de PSD  trebuiau sa-si faca bagajele si sa treaca in opozitie nu numai declarativ.

Avocatul Dorin Badulescu este noul co-presedinte al PNL Buzau si  a declarat ,, la cald” in exclusivitate pentru  Impact Buzoian  care vor fi prioritatile sale si care vor fi primele masuri ce le va intreprinde in noua sa calitate:

,,In primul rand o sa trec la reconstruirea organizatiilor si implicit la consolidarea noului PNL. O alta masura ce se impune este atragerea de noi membri si bineinteles identificarea potentialilor candidati  pentru posturile din administratia locala si judeteana. Vreau sa mai precizez ca partidul n-o sa mai fie condus de o singura persoana ci  de o echipa  ce urmeaza a fi constituita”