IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Maria Grapini minte că nu-l știe pe Gigioacă! Iată dovada!

Implicată și citată în dosarul penal întocmit de DNA împotriva deputatului PC Gheorghe Coman, Maria Grapini, ministru și colegă de partid cu Gigioacă neagă că l-ar cunoaște. 

Noi știm însă altceva, și iată și dovada, o fotografie de la o excursie pe Valea Buzăului, unde masa, dansul și felicitările au fost suportate de Coman. Mai vreți amănunte, că mai avem...? Hai că vin totuși sărbătorile, dar promitem să revenim după cu lucruri foarte interesante despre legăturile deputatului auto cu nume mari din Guvern și Parlament, precum și interesul președintelui de CJ de la Constanța, Nicușor Constantinescu, și ce lucrare de milioane de euro a primit Gigioacă chiar în Port, unde nu intră nimeni... cu mâna goală.