Popică s-a întors? Unde, dacă nici n-a plecat?
- Detalii
- Categorie: Pastila de adevar
- Publicat: Vineri, 22 Noiembrie 2013 10:13
- Scris de admin
- Accesări: 1765

Mare știre mare în presa locală despre marea întoarcere a senatorului Constantin Popa la prima mare dragoste, PPDD. Asta după ce nu demult a apărut aceeași știre, în aceeași publicație, cu subiect și predicat, despre întoarcerea sa, ceea ce-i trimite în ridocol pe ziariștii care livrează chiftele pe bandă rulantă. Mai ales că, așa cum ați putut citi în trecut de la noi, senatorul Popa nu e un trădător și n-a plecat niciodată de lângă Partidul Poporului.
Dar nu ăsta e subiectul de azi, și nici dezvăluirile incendiare pe care politicianul le-ar putea face despre unul sau altul dintre colegii săi de Parlament sau foști din administrația publică locală, el fiind și consilier municipal înainte de a candida la alegerile parlamentare. Așa cum îl știm, om cu frica lui Dumnezeu, n-ar putea face rău nici unei muște, dovadă că tot timpul a rămas la stadiul de declarații, ca să vorbim politicienește.
Dar nu ne putem abține să nu facem și niște comentarii răutăcioase, spunem noi, la adresa cârcotașilor care-l întorc mereu de unde n-a plecat, și sunt fericiți nevoie mare dacă sunt întrebați telefonic despre subiect. N-ar fi mai bine, spunem și noi, să rămână mereu acolo, că dacă se întoarce, și-i vine, doamne ferește vreo idee... să popească pe câțiva?!



















