IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Foame mare în presa locală, din ce în ce mai săracă în ziariști care să scrie doar din pasiune, chiar și cu burta goală, doar din dorința de a sta în poziția de atac a...

 

Publicitate

 

Deputatul PNL Cezar Preda, cea mai bună activitate parlamentară dintre toți aleșii buzoienilor

Liberalul buzoian Cezar Preda a avut cea mai bună activitate parlamentară dintre cei 13 deputați și senatori aleși în județul Buzău la scrutinul din 9 decembrie 2012. Aceasta este concluzia celei de-a patra ediții a Indicelui agregat al Activității Parlamentare (IAP), dat ­pu­blicității la sfârșitul lunii trecute. Preda este urmat în acest clasament de către deputatul liberal Erland Cocei și de fostul deputat social-democrat Marian Ghiveciu. Pe ultimele trei locuri ale clasamentului pe județul Buzău se situează fostul deputat ales pe listele PP-DD Gheorghe Coman, care a părăsit Parlamentul după ce a fost condamnat la un an închisoare cu executare în urma unui flagrant de luare de mită, senatorul PSD Eugen Orlando Teodorovici și deputatul PMP, ales pe listele PSD, Adrian Mocanu.

Ce este IAP și cum se calculează

   Indicele agregat al Acti­vității Parlamentare a fost creat pentru monitorizarea acti­vității parlamentare și, cu ajutorul său, este clasificată activitatea deputaților și senatorilor în actualul mandat, dar și a grupurilor parlamentare. În această ediție, a patra, autorii au introdus, pentru prima dată, și clasamentul pe județe. Indicele activității parlamentare (IAP) reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare și activitate politică a aleșilor poporului în activitățile curente ale forului legislativ al României, și anume inițiative legislative, luări de cuvânt, declarații politice, interpelări și întrebări parlamentare, dar și moțiunile de cenzură semnate.

   În urma centralizării datelor statistice cantitative privind activitatea parlamentară de la inaugurarea prezentei legislaturi, la 22 decembrie 2012, până la 30 iunie 2016, deci în cele șapte sesiuni parlamentare, s-a stabilit valoarea indicelui atât la nivel individual pentru fiecare parlamentar, dar și la nivelul grupurilor parlamentare și la nivel județean.

   IAP reprezintă o medie ponderată a principalelor activități parlamentare, calculat după cum urmează: IAP = IL*30% + LC*25% + DP*20% + ITP*15% + M*10%,  unde, IL reprezintă inițiative legislative, LC este numărul de luări de cuvânt, DP reprezintă declarații politice, ITP este numărul de întrebări și interpelări, iar M reprezintă moțiunile. Datele utilizate sunt oficiale, prezentate public pe pa­gina fiecărui parlamentar, pe site-ul Camerei Deputaților (www.cdep.ro) și al Senatului (www.senat.ro) la mijlocul lunii august 2016.

Clasamentul pentru județul Buzău

   Indicele agregat al Acti­vității Parlamentare a fost calculat pentru toți parlamentarii aleși în județul Buzău la alegerile din iarna anului 2012. Astfel, figurează în clasament și foștii deputați Gheorghe Coman (care și-a pierdut calitatea de parlamentar după ce a fost condamnat penal), Marian Ghiveciu și George Scutaru (demisionați) și senatorul Doina Tudor (demisionată).

   Prima poziție în județul Buzău o ocupă deputatul PNL Cezar Preda care, în urma celor 78 de inițiative parlamentare, 57 luări de cuvânt, 24 declarații politice, 61 de întrebări și interpelări, precum și a celor 23 de moțiuni, a fost contabilizat cu un indice de 53,9.

    Conform aceluiași studiu, județul Buzău ocupă locul 35 pe țară, cu o medie a Indicelor agregate ale Activității Parlamentare de 30,81. Sursa : opiniabuzau.ro