În responsabilitatea noului preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău
- Detalii
- Categorie: Tu l-ai ales
- Publicat: Miercuri, 18 Decembrie 2024 10:51
- Scris de admin
- Accesări: 66
Plenul Consiliului Judeţean, ce se va întruni la şedinţa ordinară arondată lunii decembrie va lua în discuţie două propuneri de hotărâri, la iniţiativa preşedintelui Lucian Romaşcanu, prin care două proiecte pentru care au fost accesate fonduri europene vor fi trecute în responsabilitatea noului preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, pentru parcurgerea etapelor de promovare, precontractare, contractare şi execuţie. Este vorba despre proiectul „Instalare panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile pentru autoconsum, la UAT Județul Buzău” şi „Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii Corp C1 – Centrul Militar Județean Buzău”, două dintre abordările compartimentului „Proiecte europene” din cadrul Consiliului Judeţean, pregătite din perioada mandatului fostului preşedinte Petre Emanoil Neagu. Proiectul pentru instalarea panourilor fotovoltaice urmărește acoperirea autoconsumului de energie electrică a clădirilor din patrimoniul UAT Județul Buzău, respectiv Spitalul Județean de Urgență Buzău cu secțiile exterioare ale acestuia, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, precum și sediile administrative ale Consiliului Județean Buzău. În ceea ce priveşte proiectul pentru consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii Centrului Militar Județean Buzău, documentaţia tehnico-economică este aprobată, precum şi indicatorii tehnico-economici, aşa cum, în forma actualizată a documentaţiei, este stabilit bugetul acestuia defalcat pe cheltuieli eligibile și neeligibile cât și cota de cofinanțare de 2 la sută. Pentru ambele proiecte, consilierii judeţeni vor vota ca, cel puţin pentru perioada mandatului 2024-2028, reprezentantul judeţului Buzău în relaţiile cu finanţatorul să fie preşedintele Consiliului Judeţean în funcţie, Lucian Romaşcanu.