IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Liberali sau populari, aceasta este întrebarea?! Dar trădătorul tot trădător rămâne...

Potrivit tizului nostrum care apare și în ediție tipărită, ”frământările din interiorul organizației județene a Partidului Național Liberal au ajuns, în aceste zile, într-o nouă fază, după ce o parte dintre consilierii județeni care au organizat, la scurt timp după alegerile locale din 5 iunie, un puci împotriva li­derului de la acel moment, Ovi­diu Anghel, puci care a avut, ca efect imediat, schimbarea acestuia din funcție, dar și trecerea primilor pe linie moartă, din punct de vedere politic, de către noul lider intermiar al PNL Buzău. Grupul în cauză - din care au ieșit, însă, consilierii județeni Raul Florescu și Nicolae Mărăcine – a declanșat un adevărat război al nervilor, după ce a demarat negocieri atât cu Alianța Liberalilor și Democraților, cât și cu Partidul Mișcarea Populară.

Care sunt calculele proaspeților populari din PNL

Mai mult chiar, la finele săptămânii trecute, mai precis joi seara, oficialii PMP Buzău au anunțat, pe parcursul unei ședințe a structurii județene de conducere, că cei trei consilieri județeni rămași în grupul ,,răzvrătit” din Partidul Națio­nal Liberal ar fi primit funcții în organizația populară: Ioan Caton Mateeșescu pe cea de președinte executiv, Dorin Bădulescu pe aceea de prim-vicepreședinte, iar Ion Nicolae pe cea de secretar general.

Vineri, Bădulescu și Mateeșescu au negat, în declarații acordate Focus FM, că s-ar fi înscris în Partidul Mișcarea Po­pulară, dar, au adus acuzații grave la adresa conducerii centrale, precum și a fostului preșe­dinte Anghel. Președintele interimar al PNL Buzău, Cristinel Romanescu, a declarat, la rândul său, pentru aceeași sursă, că nu are cunoștință ca Mateeșescu, Bădulescu și Nicolae să fi devenit membri cu acte în regulă ai Partidului Mișcarea Populară, fapt care, spunea Romanescu, i-ar obliga pe cei trei să demisioneze din rândurile liberalilor.

Calculele grupului în cauză sunt cât se poate de evidente și acțiunile lor au ca scop întârzierea momentului în care își vor pierde mandatele de aleși județeni, moment pe care cei trei încearcă întârzie câ mai mult, ca să nu piardă mandatele de consilieri județeni. Ei preferă să fie excluși din partid, fapt care le-ar permite să conteste măsura, inclusiv în justiție, amânând momentul în care vor pleca din Consiliul Județean

Cum înfiera Mateeșescu acum șase luni familia Mocanu

Și, iată că, în acest fel, trei dintre cei mai înverșunați critici ai primirii în Partidul Național Li­beral a grupului Mocanu-Ion Vasile-Constantin Popa au ajuns să se înroleze în armata popularilor conduși acum la Buzău de către deputatul Adrian Mocanu. Să ne reamintim că, la începutul lunii martie, PNL Buzău a fost inflamat de prezența, la o ședință de partid, alături de prim-vicepreședintele liberal Teodor Atanasiu, a deputatului Adrian Mocanu (pe atunci proaspăt demisionat/exclus din PSD), a fostului senator PSD Ion Vasile și a senatorului UNPR Constantin Popa, care au încercat să preia șefia organizației.

Cel mai înverșunat critic al acestei mișcări a fost Ioan Caton Mateeșescu, care, în ciuda faptului că Teodor Atanasiu și-a asumat public respectiva inițiativă, susținea sus și tare că adevărații artizani ar fi fost co-președintele PNL Vasile Blaga și deputatul liberal de Buzău Cezar Preda, pe care îl numea ,,micul Hrebenciuc de Buzău”: ,,Un grup de foști demnitari, împreună cu actuali demnitari, ajutați de oameni din interiorul partidului, doresc să preia ­pu­terea în filială. Nu asta ar fi problema. Problema este calitatea oamenilor care doresc să facă acest lucru. Este vorba despre domnul senator Ion Vasile, domnii Mocanu junior și Mocanu senior și, din interiorul partidului, este vorba despre domnul Cezar Preda. Să vă spun exact cum stau lucrurile. Artizanul acestei lucrări este cu siguranță, păstrând proporțiile, micul Hrebenciuc de Buzău, domnul Preda. Fără ajutor din interior, acești domni nu puteau să realizeze nimic. Cei trei, adică Ion Vasile și cei doi domni Mocanu au bătut mai întâi la porțile PSD. Știți în ce condiții au plecat de acolo. Este de admirat că PSD încearcă măcar să schimbe clasa politică veche după incidentul de la Colectiv, cu pași mici, este adevărat, dar face acești pași, pe cînd PNL, împotriva oricărei logici normale, revine la talibanii din politica buzoiană, oameni care au condus FSN-ul”, spunea, la începutul lunii martie, Mateeșescu.

Cu aceeși ocazie, el înfiera, cu mânie proletară, familia Mocanu: ,,După ce au fost dați afară pe ușa din dos de la partidul la care și-au adus aportul (sic!, n.r.), au bătut la porțile ALDE. Din păcate pentru ei, din fericire pentru președintele Senatului, domnul Tăriceanu, cu eleganță și fermitate, le-a spus că trenul lor a trecut prin gară, că nu au ce să caute la partidul respectiv. În acest moment, au schimbat tactica. Au zis: au mai rămas două partide, cum putem să batem la porțile celor două partide? Atunci domnul Mocanu (Victor, n.r.), pentru că nu întrunea condițiile de integritate ale PNL, s-a gîndit să meargă la Mișcarea Populară. Aici domnul Băsescu a avut o replică care trebuie ținută minte. Când unul dintre apropiații dumnealui i-a transmis că domnul Mocanu dorește să preia organizația județeană, domnul Băsescu a spus următorul lucru: «Cum? Victoraș mai este încă liber?> Asta spune totul despre reacția fostului președinte Traian Băsescu vizavi de persoana domnului Mocanu. Ceilalți s-au repliat la PNL. De ce? Pentru că vechea dumnealor cunoștință, domnul Cezar Preda, a găsit de cuviință că este bine să facă o alianță cu domniiile-lor pentru a putea controla PNL”, mai spunea Ioan Caton Mateeșescu, proaspăt cuibărit în ograda familiei Mocanu. Sursa – opiniabuzau.ro

Cezar Preda: ,,Nu pentru mine trebuie să fie o surpriză; surpriză trebuie să fie pentru buzoieni”

L-am întrebat pe fostul co-președinte al liberalilor buzoieni de imediat după unificarea PDL și PNL, deputatul Cezar Preda, în prezent președinte unic al li­beralilor dâmbovițeni, dacă mișcarea celor trei consilieri locali poate constitui o surpriză pentru politica buzoiană.
   ,,Nu pentru mine trebuie să fie o surpriză; eu îi știam pe acești oameni care una vorbesc și alta fumează. Surpriză trebuie să fie pentru buzoieni. Sunt oameni care ieșeau în conferință de presă, din interiorul partidului, și mă acuzau pe mine și pe domnul președinte Blaga că am fi vândut PNL familiei Mocanu, ei fiind mari liberali. Iată-i acum ducându-se unde nu ar fi vrut să se ducă cu prețul vieții lor politice. Deci nu pentru mine este o surpriză, pentru buzoieni trebuie să fie o surpriză”, a spus Cezar Preda.
   El și-a exprimat convingerea că Partidul Național Liberal va avea, la Buzău, capacitatea să se refacă: ,,Eu cred că Partidul Național Liberal are capacitatea să se refacă, eu cred că Partidul Național Liberal are obligația să aducă toți membrii acestui partid la aceeași masă, să nu mai facă segregare între PDL și PNL, să folosească toți oamenii utili, pentru că Partidul Național Libe­ral nu poate sta la cheremul unora care, în funcție de interese personale, se mută de colo-colo”, afirmă deputatul liberal buzoian.
   Deși este plecat de la Buzău de la începutul acestui an, deputatului Cezar Preda i se pun încă în seamă diverse acțiuni ale unor persoane care nu au nicio legătură cu liberalismul și, de asemenea, se încearcă să i se atribuie ideea unor mișcări făcute cu mare grație de diverse personaje dubioase ajunse, nici ele nu știu cum, în politica de pe malul Buzăului. Oare cât timp de acum încolo?