IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Un șut în cur, un pas înainte! Comisarul șef Despescu, avansat fiindcă devenise incomod!

Știrea de zilele trecute, trecută de unii cu vederea, la care alții s-au bucurat, spunea cam așa, după cum a apărut ea în presa locală, ”Comisarul-şef Bogdan Despescu este de astăzi şef al poliţiei judeţului Constanţa. Despescu a fost adjunct al I.P.J. Buzău pînă ieri şi a fost împuternicit pentru 6 luni la comanda inspectoratului de poliţie al judeţului Constanţa. Prerogativele lui Despescu au fost preluate de comisarul-şef Gheorghe Roman, cel de-al doilea adjunct al I.P.J. Buzău.

Bogdan Despescu a avut o carieră interesantă în sensul că din 2006 pînă în 2012 a condus poliţia din Prahova, cînd a fost demis şi retrimis la Buzău după ce începuse să facă curăţenie în judeţul vecin. Iată că acelaşi Despescu merge într-una din cele mai grele zone din ţară, în fieful baronilor pesedişti de Constanţa, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu.”

Dincolo de această știre însă, asupra căreia nu am fi revenit dacă nu apăreau informații noi, stă însă un interes mai presus de lege și respectarea ei. Adică, polițistul buzoian, spun sursele noastre,  devenise foarte incomod atât pentru colegi, prin corectitudinea sa, cît și pentru șeful său, care se temea că i se pune în pericol scaunul. Nu credem acest din urmă lucru, actualul șef al poliției Buzău fiind un profesionist dincolo de orice suspiciune, pe care-l recomandă cariera de până acum și rezultatele strălucite obținute în plan specific, dar credem prima variantă.

Comisarul șef a fost avansat, după modelul ”un șut în cur, un pas înainte” din cauza unor dosare cu prejudicii mari instrumentate de el și trimise direct la DNA, spun surse bine informate. Cei care au instrumentat această ”avansare” au strânse legături cu politica dar și cu mediul de afaceri și banul public, astfel încât am demarat și noi propria noastră anchetă și vom reveni cu amănunte pe măsură ce le vom descâlci în caracatița mafiotă care a cuprins județul Buzău de peste 20 de ani, de când este roșu.