Eu zic să te mai gândești!

  • Tipărire

          Aud că Simonica vrea să mă dea în dreaptă judecată, pentru ceva ce capul ei de blondă n-a înțeles și prost sfătuită de o colegă ziaristă. Lăsând la o parte faptul că în rândurile pe care i le-am dedicat nu există nici un dram de calomnie, ba mai mult, umorul fin a fost chiar apreciat de majoritatea celor care au citit, hai să-i mai dau o temă de gândire pe care o poate verifica oricând.

M-am judecat, de cînd sunt ziarist, cu oameni cu adevărat mari, Cezar Preda, primari, un senator plus alți farisei care și-au simțit onoarea nereperată.

Pe lîngă faptul că un astfel de proces durează, n-am pierdut niciunul, și nici nu am de gând să pierd. A ca să nu uit, am dat de mai multe ori și cu subsemnatul la Poliție pentru niște scrieri, așa că sunt hârșit și nimic nu mă mai sperie, cu atât mai puțin Simona Boian. Și încă o temă de gândire, cât ne judecăm, pentru că sunt și puțin nebun, întreabă pe cei care mă cunosc ce au pățit, din punct de vedere editorial desigur, cei care m-au făcut să pierd timpul prin Tribunal, că unii chiar au spus că mai bine stăteau cuminți. Așa că hai să facem o încercare! Pe riscul fiecăruia...