Senatorul Popa s-a întors la prima dragoste?! Unii zic că DA, el spune că NU!
- Detalii
- Categorie: Ultima ora
- Publicat: Miercuri, 16 Octombrie 2013 08:50
- Scris de admin
- Accesări: 1854

El a fost reprimit în PPDD, susţine Eduard Dumitraşcu, după ce la începutul lunii iulie fusese exclus de Biroul Naţional de Coordonare, culmea, tot la intervenţia exclusivă a preşedintelui Eduard Dumitraşcu, în urma unor schimburi de idei fără nici un numitor comun.
Mai mult, actualul preşedinte al PPDD Buzău a declarat pentru media buzoiana că, dacă la data respectivă a plecat de pe o funcţie importantă, aceea de preşedinte al Organizaţiei Municipale, reîntoarcerea s-a făcut ca simplu membru, iar timp de un an nu are voie să deţină nici un fel de funcţie politică.
Asta în plan local, spunem noi, pentru că la nivel central, senatorul Popa nu are nici un fel de restricţie, dovadă că şi pe perioada excluderii, el a continuat să fie viceliderul grupului PPDD de la Senat şi membru în comisiile de specialitate sub sigla acestui partid.
De cealaltă parte, ieri, senatorul Constantin Popa a declarat, pentru Observatorul Buzoian, „Nu știu de ce domnul Eduard Dumitrașcu vorbește de mine. Eu nu înțeleg aceste declarații ale dumnealui și bănuiesc că ceea ce a declarat sunt niște propuneri făcute de dumnealui conducerii PP-DD la adresa mea. Eu nu am fost informat nici măcar că am fost exclus din partid așa că nu aveam cum să fiu reprimit. Eu față de partid nu am greșit cu nimic și o să discut cu conducerea pentru a vedea ce este cu aceste declarații ale liderului PP-DD Buzău, pentru că eu nu pot fi membru PP-DD, în genunchi, cum vrea Eduard Dumitrașcu”
Cu alte cuvinte, telenovela excluderii şi reprimirii în partid a politicianului continuă, după un model deja consacrat marca Dan Diaconescu.



















