Proiect aprobat de Consiliul Județean Buzău, noua arhivă de la Spital

  • Tipărire

Consiliul Județean Buzău a aprobat un proiect de realizare a unei unități de servicii proprii a Spitalului Județean Buzău. Potrivit conducerii instituției, unitatea medicală nu deține spațiile necesare depozitării în condiții adecvate. Prin urmare, în cadrul spitalului va fi realizată o arhivă. Proiectul a trecut cu unanimitate de votul consilierilor județeni la ultima ședințăa Consiliului Județean.

Totodată, în cadrul aceleiași ședințe, s-a comunicat că UPU se află în termenul de finalizare, construcția imobilului fiind  gata. De asemenea, conducerea Consilului Județean Buzău dă asigurări că lucrările de amenajare a noii clădiri destinate Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău sunt în grafic. Potrivit președintelui CJ Buzău, construcția imobilului a fost terminată urmând să fie achiziționate dotările. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de peste 29 milioane lei.