Unde este Organul? Huliganii de la Ferma 4 a Stațiunii de Cercetare Legumicolă Buzău n-au pățit nimic!

  • Tipărire

Scriam în urmă cu ceva timp despre un incident grav petrecut la Ferma 4 din Bariera Brăilei la ieșirea din municipiu, unde un bărbat a fost agresat cu brutalitate de paznicii apropiați șefei de fermă după ce a sărit în apărarea unei tinere care voia să recupereze un animal dezlegat și intrat pe un teren necultivat. La data respectivă, pentru că ni s-a părut ciudată această altercație fără nici un motiv aparent, am făcut săpături, și am aflat lucruri pe care unii voiau să le bage sub preș. Mai precis ce se întâmplă acolo, niște abateri grave fără legătură cu agricultura și cercetarea, activități economice nu tocmai licite și autorizate, ca să ne exprimăm elegant. Revenim astăzi și anunțăm că ancheta noastră va continua, mai ales că am solicitat un punct de vedere și superiorilor de la București, printr-o interpelare trimisă Academiei la care din păcate nu am primit nici un răspuns, deși s-a depășit termenul legal de 30 de zile conform Legii 544. Asta pentru că organele noastre competente din plan local, cu ghilimelele de rigoare, dovadă că PCR-ul n-a murit, iar pilele, cunoștințele și relațiile încă funcționează, nu au luat măsuri  în acest caz. Ba mai mult, a primit amendă din cu totul alt motiv și doar aparent fără legătură cu cazul  o persoană care, deși implicată, nu avea nici un fel de vină. Ca să nu mai spunem că bărbatul bătut cu furci, lopeți și greble a rămas cu sechele grave, are acum nevoie de proteză auditivă și are o semipareză pe partea dreaptă,. După ce a stat mult timp internat în spital și acum este la recuperare acasă, fără a mai pune la socoteală trauma psihică la care a fost supus. Astăzi, am făcut o nouă cerere Academiei în acest sens, pentru a  afla dacă măcar s-a interesat cineva de ce se întâmplă la Ferma 4 din Buzău. Pentru că noi nu vom lăsa lucrurile așa...