Silviu Roșioru, alături de buzoieni!!!

  • Tipărire

Este poate singurul consilier local care mai luptă pentru buzoieni cu Caracatița imobiliară care a subjugat municipiul de cînd a venit Toma primar, de aceea publicăm postarea sa de ieri pe facebook cu promisiunea că vizavi de Tarlaua 33, subiect tabu la primărie dar fierbinte și despre care avem informații incendiare, vom face dezvăluiri în curând!

Iată deci ce scrie Silviu, sau frățiorul Pele, și noi știm că e așa:

“Dragii mei, în sfârşit o veste bună pentru cei care au construit fără autorizaţie de construire(o parte dintre cetăţeni au fost împinşi către acest gest de birocraţia excesivă, în timp ce alţii au facut-o din neglijenţă). Aceste persoane pot intabula cladirile respective după efectuarea unei expertize tehnice.Ţin să precizez faptul că, nu de puţine ori, am făcut sesizări către autorităţile competente vis-à-vis de această problemă. Am fost de fiecare dată alături de cei care au construit sau încercau să construiască în "tarlaua 33". Aceştia au facut-o în lipsa P.U.Z.-ului, care nu le-a fost acordat de către primărie, scuza domnului primar Toma fiind aceea că nu sunt bani pentru utilităţi. Am trimis numeroase sesizări către parlamentarii buzoieni şi mă bucur tare mult pentru că, în sfârşit, legea a fost adoptată de Parlamentul României, fiind deja publicată în Monitorul Oficial!

https://www.ilegis.ro/oficiale/index/act/221908

Sper din tot sufletul ca toti cei vizaţi să intre cât mai repede în legalitate. Doamne ajută!”