De unde banii, domnule primar?!

  • Tipărire

Ultima informație, menită să întărească bănuielile noastre, cum că lucruri necurate se întâmplă la Primăria Buzău vine de la surse credibile din mediul financiar și-l are în plan principal chiar pe edilul șef al municipalității. Sursele noastre deci susțin că cetățeanul Toma Constantin și-a plătit în ultima vreme cam toate datoriile la Băncile care aveau de recuperat milioane de euro de la el în calitate de girant al firmelor falimentare pe care le-a înființat, cu care a dat tunuri și pe care ulterior le-a distrus. Cum pe salariu avea poprire, deși lua banii cash ca să aibă și el o pâine pe masă, uneori chiar ne era milă de bietul om. O întrebare firească s-a născut atunci, noi chiar am pus-o... De unde atâția bani, domnule primar, că salariul de bugetar nu e chiar atât de mare, nesimțit totuși pentru Buzău, un oraș sărac și urât, ca să-ți achiți datoriile?! Poate că  bursa zvonurilor nu e chiar atât de tâmpită, și cele care spun de para-ndărături de sute de mii chiar sunt adevărate. Cum e și cel care spune că Toma își caută partid ca să mai stea vreo patru ani să pună și el ceva deoparte...