IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

O provocare pentru medicii veterinari din Parlamentul României!

Este o provocare firească, în condițiile în care dăm tot felul de legi, cum ar fi cele pentru protejarea broștei cu picățele sau nu facem autostrăzi din cauza a doi lilieci orbi care s-au rătăcit. Și mă refer la un proiect de lege care să asigure, la fel ca în cazul oamenilor, asistență medicală de urgență pentru animale, week-end-ul fiind unul dificil dacă ai o problemă pentru  că foarte greu să găsesți un medic veterinar. Am pățit-o eu, zilele trecute, și tare aș vrea ca iubitorii de animale care se bat cu pumnul în piept de ce grijulii sunt ei când vine vorba de cine știe ce problemă, să mă susțină. În sensul de a semna o petiție prin care legiuitorii, iubiții noștri parlamentari, cu lefuri nejustificate uneori, să inițieze un proiect de lege prin care, la nivelul fiecărui municipiu sau localitate de peste 50 000 de locuitori să zicem, unde există, dau un exemplu, peste 1000 de animale de companie, să fie înființat un cabinet medical veterinar de urgență unde medicii de specialitate să fie obligați dar și remunerați în același timp și care să asigure servicii urgențelor prin rotație. Cum o comunitate are zeci de astfel de medici, nu cred că e greu, o dată la două luni, sau chiar mai mult, să presteze o gardă la un astfel de cabinet iar cei aflați în dificultate să fie mulțumiți că au la cine apela. Iar proiectul, dacă va fi gândit cum trebuie, idei am și eu foarte multe și le-aș putea împărtăși, va fi ca o notă de zece pentru inițiatori. Și cum Buzăul are un bun reprezentant în Camera Deputaților, medicul Dănuț Păle de la PSD, m-aș bucura ca inițiativa legislativă să-i aparțină, și-l asigur de tot sprijinul meu necondiționat în ceea ce privește mediatizarea unui astfel de proiect care va aduce desigur, nu numai vorbe de bine și mulțumiri din partea iubitorilor de animale, ci și voturi, sunt sigur.