IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Teodoroviciul care ne-a dat Multă Uniune Europeană

Schimbăm astăzi puţin ordinea în care vom analiza aleşii trimişi de buzoieni în Parlament, lăsându-l pe George Scutaru pentru altă zi, la rugămintea unor cititori cărora senatorul Teodorovici le-a promis că va curge lapte şi miere după ce va veni el la putere şi se va ocupa de absorbţia fondurilor europene. Bine, unora, cum s-a întâmplat la Cislău, le-a promis p…la  locuri de muncă, dar asta e altă poveste asupra căreia vom reveni.

Ca să nu mai spunem despre un coleg de breaslă, căruia îngâmfatul acum ministru, pe atunci candidat, i-a spus că să-i dea bani dacă vrea să-l fotografieze, cu o nesimţire ce parcă prevestea viitorul fulminant al acestui Brad Pitt de Dâmboviţa. Care după ce a fost ales, ne-a dat Multă Uniune Europeană, sau mai pe scurt, MUE. Şi cum lucrăm cu materialul clientului, iată ce spuneau colegii din presa centrală într-un portret care, zic eu, nu mai are nevoie de nici un fel de completare.

 

Eugen Teodorovici, ministrul "cojones" al Fondurilor Europene

 

Considerat ca fiind cel mai chipeş demnitar al României, galonatul Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. Teodorovici provine din corpul birocraţilor formaţi la ministerul Transporturilor. Şeful lui Teodorovici timp de 6 ani a fost tocmai Traian Băsescu.

Ministrul nu are o culoare politică certă. Iniţial a fost liberal, acum este PSD-ist, iar mâine va fi orice poate să-i aducă un avantaj. Deşi a lucrat numai pentru statul român, acest stat corupt şi sărac, Teodorovici este un funcţionar putred de bogat, cum puţini se găsesc în guvernele ultimilor ani. Ministrul are ,ce-i drept, o scuză: a fost tot timpul un sinecurist de clasă. Partidele au avut nevoie de serviciile sale, iar el a ştiut să profite. Faptul că a lucrat tot timpul cu bani europeni i-a adus însă şi salarii foarte mari (se ştie că funcţionarii care gestionează bani europeni primesc sporuri consistente)

Înainte să-i cunoaştem cariera la stat – plină de bani - haideţi să vedem câteva tuşe de caracter ale ministrului. Câteva declaraţii făcute de Teodorovici anul trecut înainte să preia funcţia de ministru vorbesc foarte bine despre sine (şi, cam ce are în cap actualul ministru). Teodorovici avea un război personal cu Leonard Orban, fostul ministru al Fondurilor Europene, căruia i-a şi luat funcţia până la urmă. Iată ce zicea Teodorovici despre Orban: “La Ministerul Afacerilor Europene trebuie altă persoană, în locul lui Orban. Rezultatele sunt slabe. Orban este un tehnocrat, are experienţă europeană, dar e fricos. Chiar dacă ştie teorie, are mari probleme cu practica. Trebuie „cojones”, oameni care să-şi asume răspunderea”. Cu alte cuvinte, ministrul Teodorovici, acest mare crai de curte veche al guvernului Ponta, spunea despre Leonard Orban că nu are “cojones”, adică… aţi înţeles dumneavoastră… nu avea bărbăţie. Pe cale de consecinţă Teodorovici are bărbăţie, de aceea a ajuns ministrul Fondurilor Europene. Eu ştiam că trebuie să ai şi ceva carte… eu personal am mai văzut băieţi de acest fel, foarte curajoşi când vine vorba de “cojones” şi care plângeau ca babele în batistă după ce i-a arestat DNA-ul…

Acum, dacă am stă să măsurăm cine şi ce “cojones” are în această ţară probabil Eugen Teodorovici ar trebui să fie în acelaşi timp şi premier şi preşedinte. Asta dacă luăm în considerare certitudinile pe care Teodorovici le are cu privire la propriile “cojones”. O fi având Teodorovici “cojones” mari, dar cu siguranţă ele au fost tot timpul întreţinute politic. Prima dată “cojonesurile” lui Teodorovici au fost prelucrate politic în guvernul Adrian Năstase când a ocupat funcţia de director al programelor ISPA şi SAPARD. Activitatea sa a fost un success. Banii europeni din programul ISPA au fost absorbiţi în proporţie de 95 la sută, susţine Teodorovici. Apoi, actualul ministru şi-a început un mariaj fericit cu şefii PNL. A fost transferat la Ministerul Economiei şi Finanţelor unde a ocupat funcţii de director şi apoi timp de trei ani aceea de secretar de stat, o funcţie politică girată de ministrul Varujan Vosganian şi de capii PNL în frunte cu Tăriceanu. În acea perioada Teodorovici a înţeles că viaţa de funcţionar public performant nu are sens dacă nu faci şi bani. Şi, evident, cel mai uşor îi obţii tot de la stat sau de la diverse bănci.

Teodorovici a câştigat, de exemplu, în 2007 exorbitanta sumă de 141.000 de euro. Erau vremurile în care economia duduia, vorba lui Tăriceanu, românii se împrumutau ca nebunii şi toată lumea avea impresia că vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Teodorovici a câştigat banii nu din salariul de secretar de stat , ci din indemnizaţiile din consiliile de administraţie ale diverselor companii şi entităţi de stat, plătite cu mii de euro lunar. Rispa de bani publici din timpul guvernării Tăriceanu va rămâne cu siguranţă în istorie. În acelaşi timp, soţia lui Teodorovici deţinea funcţii de conducere în Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Autostrăzi, toate plătite cu mii de euro lunar. Conform declaraţiilor de avere ale celor doi soţi rezultă că între anii 2007 şi 2011 au împrumutat de la bănci impresionanata suma de peste 800.000 de euro. Cei doi au cumpărat trei case, apartamente, spaţii comerciale pe care le-au închiriat devenind în 3-4 ani adevăraţi moguli imobiliari. Fără să-i fac niciun proces de intenţie, cred că averea ministrului ar merita verificată, aşa de amorul artei, de cei de la ANI!

 

În final, după ce distracţia din guvernarea Tăriceanu a încetat Teodorovici a găsit un culcuş cald la Curtea de Conturi, în funcţia de director al Direcţiei de Audit, o funcţie cu iz politic. Apoi, după ce USL a venit la guvernare Teodorovici a revenit în prim- plan ca şi consilier al premierului Victor Ponta. Liberalii, care l-au făcut om pe Teodorovici, au făcut greşeala să nu-i ofere un colegiu de parlamentar pe măsura ambiţiilor sale adică a “cojones”-urilor… El a acceptat să treacă sub pulpana lui Victor Ponta care l-a făcut imediat senator PSD de Buzău. Ponta avea nevoie de un specialist în fonduri europene. Teodorovici a devenit astfel un fidel executant social democrat.

 

Eugen Teodorovici, alături de miniştrii de resort, a reuşit recent să deblocheze programele cu finanţare europeană. Pentru aceasta primeşte un bine meritat 9 cu steluţă. Pentru tupeu şi cariera politică oportunistă, pentru opulenţa vieţii pe care o duce, Teodorovici primeşte un 4. În total, nota 7 pentru acest Brad Pitt al guvernului Ponta!