IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Week-end plin pentru politicienii liberali

Așa cum a precizat pe pagina sa de socializare senatorul  Vlad Mircea Pufu, week-end-ul a fost unul prolific pentru politicienii liberali, care au desfășurat în județ mai multe acțiuni cu și pentru cetățeni. „În primul rînd, la Smeeni, s-au pus bazele noii Organizații PNL. Aceasta va fi condusă de Daniel Năstase care, alături de echipa sa, se va bate să aducă localitatea pe drumul cel bun. Pentru dezvoltarea comunei este nevoie de o administrație liberală!”, scrie politicianul pe FB.

După care a urmat Pogoanele, unde Organizația Femeilor Liberale Buzău s-a întâlnit pentru a dezbate o temă pe cât de actuală, pe atât de importantă – Nutriție echilibrată, viață sănătoasă.

“Coordonate de Marieta Boloș, președinte OFL Buzău, doamnele liberale din Buzău, Râmnicu Sărat, Scutelnici, C. A. Rosetti, Padina, Rușețu, Săhăteni, Ulmeni, Săpoca, Chiojdu au participat la o prezentare susținută de doamna doctor Gina Mocanu despre regulile care definesc o nutriție echilibrată. Alături de cele peste 100 de doamne s-a aflat conducerea PNL Buzău, reprezentată de președintele Adrian Mocanu, de prim vicepreședintele, senator Vlad Mircea Pufu și de doamna deputat Claudia Benchescu.

Cadrul prietenos se datorează viceprimarului orașului Pogoanele Marian Căzănoiu și președintei OFL Pogoanele Mădălina Brîncoveanu.

Activitatea continuă astfel, suita de acțiuni care privesc problemele de sănătate ale societății contemporane inițiate de OFL Buzău. Contactul cu cât mai multe doamne, informația corectă, atât de necesară, ideea că prevenția salvează vieți și posibilitatea de testare oferită de doamna doctor, ajutată de cele două asistente, se răspândește astfel și în orașe mai mici, acolo unde contactul cu un medic specialist în nutriție nu este mereu la îndemână.” a mai scris Vlad Pufu pe facebook.