IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

S-a demarat un proiect important la Unguriu

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a fost prezent ieri la Unguriu, unde au început lucrările de construire a unui penitenciar cu o capacitate de 900 de locuri. La întâlnire a fost prezentă și Alina Gorghiu, ministrul Justiției din România.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, noua unitate de la Unguriu va avea 900 de locuri de detenție calculate la standardul de 4 mp. pentru fiecare persoană privată de libertate. Dintre acestea, 100 vor fi în regim deschis, iar 800 vor fi în regim semi-deschis. Unul dintre pavilioanele în regim deschis va fi în exteriorul penitenciarului.

Iată ce a scris acesta pe pagina sa de socializare după terminarea vizitei: “Astăzi a fost predat amplasamentul în vederea începerii lucrărilor de construcție la ???????????????????????????????????????????????????? ????????????????????????????, în prezența ministrului justiției, doamna Alina Gorghiu, a domnului primar al comunei Unguriu, dl Ciprian Tirizică, dar și a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, dl Dan Halchim.

Pentru comuna Unguriu, dar și pentru județul Buzău, este o investiție importantă prin impactul economic în zonă. Fie că vorbim despre noi locuri de muncă unde vor fi angajați și buzoieni, această investiție de peste 65 milioane de euro va atrage investiții în infrastructură și va fi o contribuție importantă la bugetul local.

Pe lângă cele 12 pavilioane pentru detenție, penitenciarul va avea și o clădire administrativă pentru personal, biserică, centru medical, precum și sală de sport și teren multifuncțional. Penitenciarul Unguriu va avea 900 locuri de detenție în regim deschis și semi-deschis.Este prima unitate a sistemului penitenciar ce se construiește după 24 de ani.”