IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Consilierii județeni liberali, recoltă slabă de proiecte după doi ani de mandat!!!

Aleși pe o listă la care PNL a muncit mult pentru a-i propulsa în miniparlamentul județului, te-ai fi așteptat ca după confirmarea mandatului și depunerea jurământului, consilierii liberali să pună osul la treabă și să sufoce ședințele de plen cu proiecte care mai de care benefice pentru comunitatea ce le-a acordat votul. Cei șapte consilieri însă, Ionuț Iuga, Mircea Posea, Ștefu Viorel, Adrian Zoican, Gabriel Alexandrescu, Adrian Enescu și Valentin Barbu, ultimii trei niște iluștri necunoscuți, au ocupat simbolic partea dreapta a mesei cum te uiți de la prezidiu... și cam atât. Nimic notabil care să determine cetățeanul ca la viitoarele alegeri să le ofere din nou votul cu inima deschisă, convins că se poate baza pe niște oameni integri, care deși în coaliție cu pesedeul, aleg totuși să promoveze proiecte liberale, așa cum mulți își doresc.

Mai mult, ca o paranteză,  Adrian Zoican, șeful UPU Buzău, cu tot respectul pentru munca exemplară pe care o prestează în plan profesional, e mult mai interesat de trăznit cu biciul de sărbători, pentru că în afara întârzierilor de cele mai multe ori  motivate, este cam pe dinafară vizavi de ce se înplă chiar și la propriul partid. Nici pe Mircea Posea nu prea l-am văzut exuberând de fericire în galben și menirea sa, de mi s-a făcut  dor de foștii pedeliști ai lui Cezar Preda, care dădeau savoare și culoare fiecărei ședințe de CJ  la care erau mereu Gică Contra... opoziție adevărată în acele vremuri. De la Ștefu Viorel, venit pe ultima sută de metri de la partidul lui Ponta la liberali, aveam așteptări mari, mai ales că funcția cazonă ocupată cu onoare și demnitate ani mulți, precum și îndatoririle de la nivel central în structurile de siguranță națională îl recomandau în acest sens, doar că nimic notabil nici aici. Venit de la Rîmnic, probabil prieten cu vicele Rache, că-n micul târgușor de provincie fiecare se cunoaște cu fiecare, consilierul Iuga are recomandări bune... și cam atât. Despre ceilalți trei,  repet, nu sunt prea multe de spus, asta dacă nu cumva au depus și ei vreu proiect și n-am aflat eu. E o scurtă radiografie a unei părți din CJ, le-am studiat și declarațiile de avere, destul de interesante în unele cazuri, o radiografie pe care o vom continua, că se apropie alegerile, nu mai e mult, iar oamenii de rând, votanții cum ar veni, ar putea fi interesați.