IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Buzăul, printre județele care primesc cei mai mulți bani din Fondul de Intervenții

Gabrile Avrămescu, președintele PNL Buzău: "Peste 14 milioane de lei au fost alocate pentru localitățile din județul Buzău care au fost afectate de inundațiile din vara acestui an."

"Buzăul începe să conteze și, așa cum am mai spus "am reușit să punem Buzăul pe harta obiectivelor de interes a Guvernului României".  În ciuda "aprecierilor" multora dintre cei care ne critică, iată că, poate pentru prima dată, există un interes real din partea Executivului pentru județul nostru și astfel, figurăm printre primele 5 din 22 de județe la cuatumul fondurilor alocate din Fondul de Intervenții.

 Un amănunt foarte important este că alocarea acestor bani s-a făcut fără să fie favorizate comunele liberale, în detrimentul celor cu primari PSD. Ce contează, însă, cu adevărat este că acele comunități care au avut de suferit din cauza calamităților vor putea să revină la normal și își vor putea repara fie drumurile, podurile sau podețele, căile de acces  și multe alte elemente de infrastructură distruse de inundații", a declarat deputatul Gabriel Avrămescu, președinte PNL Buzău.

Buzăul a fost unul dintre județele afectate de inundații, în vara acestui an înregistrând pierderi foarte mari la capitolul infrastructură locală. 

14.183.000 de lei din suma totală au fost alocate județului Buzău pentru reabilitarea a 4 drumuri județene și pentru reparații la diverse obiective din comunele Beceni, Berca, Bisoca, Blăjani, Bozioru, Buda, Calvini, Cănești, Cătina, Chiojdu, Cernătești, Colți, Gura Teghii, Lopătari, Măgura, Odăile, Pardoși, Pănătău, Sărulești, Scorțoasa, Siriu, Tisău, Unguriu, Vintilă Vodă, Valea Salciei.

Guvernul a aprobat, astăzi, Hotărârea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin care au fost alocate 377.213.000 leipentru 24 județele afectate de inundații:Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Actul normativ și anexa pot fi consultate la link: https://www.mdlpa.ro/subarticles/5/mdlpa377milioaneileiinundatii.