IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Fostul deputat Gigi Coman, dedicat cauzelor umanitare!

Aseară, la sala de festivităţi a Consiliului Judeţean, la iniţiativa unui grup de oameni de bine, care s-au solidarizat în acelaşi scop, a avut loc un spectacol umanitar pentru ajutorarea unei fetiţe aflată în mare impas fiindcă suferă de o boală rară care necesită tratament de specialitate foarte scump. Sala a fost arhiplină, iar urna plimbată de organiozatori printre participanţii la manifestare a fost asaltată de cei care doreau să doneze, de la copii, până la părinţii impresionaţi de cazul Biancăi. Mai mult, chiar dintre cei care treceau întâmplător prin zonă, aflând despre ce este vorba, intrau în holul sălii de festivităţi de la CJ pentru a dona fiecare după posibilităţi.

De acest caz a aflat şi fostul deputat Gigi Coman, care a fost profund impresionat de cazul Biancăi şi a încercat să-şi ofere sprijinul fără mare tam tam, gestul său dorind să treacă neobservat, ca unul firesc pe care-l faci pentru cineva care nu-ţi poate da mai mult decât recunoştinţa sa. De aceea, nici nu a participat la eveniment, preferând să-şi ofere sprijinul a doua zi, direct către Bianca. Numai că s-a aflat, mai ales că suma donată a fost una generoasă, iar la întrebarea noastră de ce a procedat aşa, Gigi Coman ne-a răspuns simplu că a fost doar ceva instinctiv, din inimă şi va mai face astfel de gesturi, pentru că sunt mulţi oameni în suferinţă pe care nimeni, nici măcar statul nu-i bagă în seamă, iar singurii care le pot întinde o mână sunt tot cei care şi ei la rândul lor au avut perioade nefaste dar au reuşit să le depăşească.