Ne-am întors, cu bateriile încărcate și ochii pe ținte!
- Detalii
- Creat: Luni, 05 Mai 2014 09:43
- Ultima actualizare: Luni, 05 Mai 2014 09:44
- Accesări: 5166
Chiar dacă unii s-au grăbit să ne cânte prohodul, văzând că zile la rând am stat într-o letargie datorată sărbătorilor în lanț ale poporului român, de astăzi ne-am întors, cu bateriile încărcate și mai porniți ca oricând să ne facem din nou auziți ca și până acum în lupta noastră împotriva baronilor, indiferent de culoarea lor politică.
Vom demasca minciuna, trufia și ipocrizia unor îmbuibați care se cred deasupra legii, care au furat cu tot brațul și atunci când cele două mâini nu le-au mai ajuns, cu mâinile altora, care acum se pregătesc să joace în liga mare și să devină și ei baroni, lansându-se prin partide de unu la sută și dezertând imediat ce oferta a fost una de nerefuzat.
Aceste zile, timpul în care am încercat să ne detașăm de toți și de toate au fost un bun prilej de reflecție și concepere a planului de viitor, care nu s-a schimbat deloc, doar s-a îmbunătățit pe alocuri, în această luptă unde, dacă vom fi mulți, iar semnalele converg în acest sens, vom reuși să-i punem cu botul pe labe și să se recunoască învinși. Le rămâne linsul rănilor, în timp ce noi ne vom distra auzind că x sau y și-a descoperit subit talentul literar după ce a aflat că poate primi o reducere de pedeapsă dacă scrie o carte, și chiar le recomandăm prietrenește să intre la pușcărie cu cărțile gata scrise, că nu toți ziariștii au bani să-i viziteze pentru a prelua comanda. Un lucru e cert, de mâine, încep din nou dezvăluirile cu care v-am obișnuit, așa că stați aproape și nu veți regreta!
