Din ciclul „hoțul strigă hoții”: Cine vrea să fure PSD la Buzău?!
- Detalii
- Creat: Marti, 12 Mai 2015 10:17
- Ultima actualizare: Marti, 12 Mai 2015 10:17
- Accesări: 2979
Pasul în spate făcut de președintele Boșcodeală, care ar fi vrut să-l lase la conducere pe deputatul Marcel Ciolacu, unul dintre puținii care n-a intrat în vizorul DNA, a produs în ultima vreme o adevărată mobilizare de forțe la PSD Buzău. Unde în loc să se preocupe de problemele penale pe care le au, Famiglia Mocanu, Ghiveciu, dar și simplul membru al organizației de la Bisoca, Ion Vasile, fără probleme de acest gen, vor să-și ia partidul înapoi după un model deja patentat și strigă hoții pe toate drumurile, potrivit surselor noastre bine informate.
Astfel încât, la întâlnirile din teritoriu cu membri social democrați, ei încearcă să convingă audiența că mirosul de usturoi penal pe care-l emană e o simplă disfuncționalitate de sistem, și nu provine de la teancurile de euroi pe care le-au încasat și care, în cazul lui Mocanu ăl bătrân și Ghiveciu au determinat procurorii să le colinde cu zgomot de cătușe. Iar astăzi e foarte posibil ca unul dintre membri găștii să iasă puțin din peisaj, fiind așteptată sentința în Dosarul terenurilor de la Merei. Poate de aceea, mezinul Famigliei și-a sărbătorit ziua de naștere de ieri, la restaurantul de manele pe care-l deține în capitală cu mulți invitați de la Buzău, printre care și Ghiveciu desigur. Și chiar dacă în naivitatea sa, Adrian Mocanu a crezut că simpla invitație îl va face pe Victor Ponta să vină, acesta se pare că are alte gusturi iar Copilul Minune nu prea îi pică bine la stomac. Vom reveni
„Operațiunea soacra” sau „De ce a decapitat Tăriceanu cea mai prolifică organizație din țară!?”
- Detalii
- Creat: Luni, 11 Mai 2015 08:21
- Ultima actualizare: Joi, 14 Septembrie 2017 18:34
- Accesări: 3057
După excluderea lui Gheorghe Pană din partid, acest personaj al cărui comportament producea deservicii și atrăgea o imagine proastă asupra formațiunii liberal reformatoare de la Buzău, părea că lucrurile au intrat pe un făgaș normaș, iar președintele Vlase împreună cu tânăra sa echipă vor putea activa fără bețe în roate. Doar se părea, pentru că, la scurt timp după această excludere, hotărâre luată statutar, cei de la centru, adică oamenii din umbra lui Tăriceanu, care se pare că au un rol decisiv în conducerea formațiunii, au reușit să producă o adevărată lovitură de teatru pentru Buzău. Gheorghe Vlase a fost chemat la București și i s-a spus că a fost schimbat de la conducere, iar ca lovitura să fie și mai puternică, Pană a fost reprimit membru cu drepturi depline.
Sursele noastre spun însă că totul nu a fost decât un joc de culise, în care Tăriceanu a jucat rolul de marionetă politică, așa cum îl joacă și pentru PSD din fucnția de președinte al Senatului, cel care a decis schimbarea de la Buzău fiind fostul ministru Chițoiu. Care fusese pus la punct în mai multe rânduri de Vlase și prin urmare îl considerea pe președintele de la Buzău un om incomod care trebuie schimbat, deși principiile liberale spun cu totul altceva. La acest scenariu, susțin aceleași surse, a contribuit din plin și alt pion important, autoexilat la la capitală, omul de afaceri Nicolae Mărăcine, un liberal de conjunctură și o pușculiță pentru mai multe partide, care nici el nu și-l dorea pe Gheorghe Vlase la conducerea PLR Buzău. Chiar dacă, iar mărturie stau articolele din presa vremii, filiala locală este des lăudată pentru rezultatele obținute atât la alegeri, dar și în organizarea de întâlniri importante ale unor secretari de stat cu crema afaceriștilor locali, nu mai puțin de șase, toate un real succes care puseseră Buzăul pe hartă și din punct de vedere economic.
Mai mult, spun aceleași surse, motivul prezentat oficial la schimbarea lui Gheorghe Vlase este unul pueril, pentru că disensiunile în partid nu au încetat după revenirea lui Gheorghe Pană, ci chiar s-au acutizat, acesta vrând din nou la ciolan și cerând, spun unii, funcția de prefect la Buzăului, ocupată acum de către PSD. Iar ca tacâmul să fie complet, potrivit proverbului cu cine stă în spatele unui bărbat puternic, femeile se pare că au avut și de această dată un rol hotărâtor în decizia lui Tăriceanu, influențat atât de soția buzoiancă cât și de soacra sa, puternic ambalată de Chițoiu și Compania să bage strâmbe, de unde și titlul acestui material. Cetr este că, în locul lui Vlase a fost numit un om de paie, despre care avizații spun că face afaceri foarte profitabile cu primarii PSD de prin județ, de profesie inginer, un anume Mihai Cristescu despre care presa nu știe mai nimic, el fiind un zero în ale politicii și aparițiilor publice până acum. Vom reveni, că mai sunt multe de spus!
Penalii care vor să schimbe Codul! Deputatul Ghiveciu, cap de listă!
- Detalii
- Creat: Joi, 07 Mai 2015 09:02
- Ultima actualizare: Joi, 07 Mai 2015 09:02
- Accesări: 3954
Zece deputati, noua de la PSD si unul de la minoritati, au depus la Senat un proiect de modificare a Codului de Procedura Penala si la Codul Penal care lasa procurorii fara o serie de instrumente de ancheta, ingreuneaza obtinerea denunturilor, face mai dificila arestarea si retinerea, reduce teremenele de prescriptie si introduce o noua infractiune: abuzul de putere al organelor judiciare. Proiectul a fost inregistrat in procedura de urgenta acum o luna, pe data de 2 aprilie, la Senat si se afla inca in stadiu incipient, de avizare. Modificarile propuse - in total cateva zeci - sunt insa, potrivit unor specialisti in drept consultati de HotNews.ro, extrem de grave si au un dublu scop: ingreunarea muncii procurorilor si intimidarea lor.
Din cei zece initiatori, patru sunt cercetati cercetati penal, ca Marius Manolache, finul premierului Ponta, trimisi in judecata sau chiar condamnati.
Cine sunt initiatorii
1. Bogdan Gheorghe-Danut - deputat PSD
2. Ghiveciu Marian - deputat PSD. Ghiveciu a fost trimis in judecata, in decembrie 2011, de procurorii DNA, sub acuzatia de "instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata".
3. Manolache Marius - deputat PSD. Manolache este urmarit penal de DNA in dosarul Realitatea Media, potrivit unui comunicat al DNA din octombrie 2013. Procurorii anticoruptie il acuza pe parlamentarul social-democrat de fals in acte. In acelasi dosar au mai fost pusi sub invinure, Oana Mihaela Schwartzenberg - cumnata lui Elan Schwartzenberg -, sindicalistul Liviu Luca si administratorul special al Realitatea Media Florin Bercea, alaturi de alte patru societati comerciale. In acest moment nu avem informatii despre stadiul dosarului. Marius Manolache a declarat intr-o emisiune la B1 TV ca este finul lui Ponta.
4. Mocanu Adrian - deputat PSD. Este fiul fiul baronului de Buzau, Victor Mocanu, trimis in judecata pentru coruptie.
5. Ciprian Nica - deputat PSD. Este vicepresedinte la Comisia Juridica, deputat de Vrancea. A semnat in martea neagra raportul.Trece drept un apropiat al lui Marian Oprisan, insa acesta a negat intr-o declaratie pentru HotNews.ro ca ar fi omul sau. (Update: Intre timp Nica si-a tretras semnatura de pe proiectul de lege iar Marian Oprisan sustine ca i-a cerut in mod expres sa faca acest lucru).
6. Paslaru Florin-Costin - deputat PSD. Paslaru a fost condamnat in martie 2015 de Inalta Curte pentru conflict de interese, judecatorii aplicand in cazul sau o amenda penala de 2.000 de lei, pentru ca si-a angajat fiul la biroul sau parlamentar, in perioada 2009-2012. Decizia luata de Inalta Curte de Casatie si Justitie poate fi contestata. Florjn Paslaru a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) pentru conflict de interese in 7 ianuarie 2014.
7. Paun Nicolae - deputat PRPE (minoritati)
8. Radulescu Catalin-Marian - deputat PSD.Radulescu a fost trimis in judecata in 18 aprilie 2014 de procurorii DNA, el fiind acuzat de dare de mita si efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia si dare de mita. Potrivit unui comunicat al DNA, in perioada ianuarie 2013 februarie 2014, Catalin Radulescu, concomitent cu ocuparea functiei de deputat, s-a ocupat si de administrarea efectiva a societatii comerciale SC Concordia Con. Strade SRL, controland activitatea acesteia prin exercitarea activa a parghiilor de director general.
9. Traicu Rodin - deputat PSD
10. Uricec Eugen Constantin - deputat PSD
Care sunt cele mai importante modificari, argumentele initiatorilor si efectele lor in realitate
1. Condamnari mai greu de obtinut.
Alineatul (2) al articolui 103 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(2) In luarea deciziei asupra existentei infractiunii si a vinovatiei inculpatului instanta hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci cand are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala."
2. Argumentul initiatorilor din expunerea de motive: "In textul actual, magistratul trebuie sa constate "dincolo de orice indoiala rezonabila" ca fapta exista, constitutie infractiune si a fost savarsita de inculpat, aceasta insemnand ca inca are dubii, dar totusi pronunta o condamnare, trecand peste acete dubii care genereaza indoieli"
3. Nota redactiei: "Initiatorii revolutioneaza dreptul european. Beyond a reasonable doubt - este expresia consacrata in dreptul european si standardul care trebuie atins de procurori in cadrul acuzarii. Daca judecatorul nu are dubii asupra vinovatiei cuiva, sau daca gradul de indoiala este nerezonabil, atunci se poate spune ca procurorul a dovedit vinovatia cuiva "dincolo de orice dubiu rezonabil". Asta nu inseamna ca nu exista dubii asupra vinovatiei cuiva, ci ca nu exista nici un dubiu rezonabil din probele administrate. Or, a introduce sintagma "dincolo de orice indoiala" la modul absolut face mai dificila pronuntarea unei condamnari, intrucat orice dubiu, oricat de mic si de nerezonbil, ar putea fi exploatat de inculpati pentru a evita o condamnare".
1. Extinderea regimului nulitatii, dosare mai usor de distrus
La art 106 dupa alineatul 3, se introduc doua noi alineate, alin. (4) si (5) cu urmatorul cuprins: "(4) In cursul urmaririi penale, sub sanctiunea nulitatii, audierea si activitatea de consemnare a declaratiilor supsectului, inculpatului, persoanei vatamate si martorilor se inregistreaza cu mijloace tehnice aduio-video. Suportul electronic sau magnetic ce contine inregistrarea reprezinta proba la dosar, iar la sfarsitul audierii va fi introdus intr-un plic ce va fi sigilat si semnat de organul de urmarire sau cercetare penala. De asemenea, va fi semnat si de persoana audiata si a aparatorului, tutorelui sau reprezentantului legal al acesteia, dupa caz. Plicul sigilat va fi anexat declaratiei persoanei audiate. Cand situatia impune, organul judiciar, in interesul cauzei, poate desigila plicul ce contine suportul electronic sau magnetic numai in fata persoanelor prevazute in prezentul alineat. Atunci cand inregistrarea nu este posibila, audierea se va amana pana la obtinerea mijloacelor tehnice specifice inregistrarii audiovideo, acest lucru consemnandu-se intr-un proces verbal".
(5) In cursul urmaririi penale, sub sanctiunea nulitatii, este interzis organelor judiciare sa procedeze la ascultarea, audierea sau consemnarea de declaratii ale suspectului sau inculpatului pana la sosirea aparatorului ales sau desemnat din oficiu".
2. Argumentul initiatorilor din expunerea de motive: "La art. 106 "Reguli speciale privind ascultarea" pentru a se evita eventuale abuzuri fie ale organelor judiciare, fie ale subiectilor procesuali initiatorul a gandit completarea actului procesual in sensul obligativitatii inregistrarii cu mijloace audiovideo, sub sanctiunea nulitatii, a audierii, consemnarii declaratiilor suspectului, inculpatului, persoanei vatamate si a martorului."
3. Nota redactiei: "Potrivit specialistilor in drept penal consultati de HotNews.ro, un dosar penal va fi mai usor de distrus. Prin introducerea aliniatelor 4 si 5 se modifica regimul unor nulitati. Sunt trecute din sfera nulitatilor relative in sfera celor absolute chestiuni ce tin de acte de procedura, respectiv audieri, expertize.Aceasta nu se justifica, sanctiunea pentru nulitatile relative fiind refacerea actului, pe cand pentru cele absolute sanctiunea este inlaturarea actului din ansamblul probator."
1. Arestare preventiva "pe probe", nu pe "suspiciuni"
Alineatul (1) al articolului 202 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe concrete din care rezulta dincolo de orice indoiala ca o persoana a savarsit o infractiune si daca sunt necesare in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, al impiedicarii sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecta ori al prevenirii savarsirii unei alte infractiuni".
2. Argumentul initiatorilor din expunerea de motive: Motivul pentru care s-a propus modificarea sus mentionata a rezultat din faptul ca masurile preventive au un caracter exceptional si de aceea trebuie dispuse numai in conditiile aratate mai sus. Inlocuirea sintagmelor "indicii temeinice" si "suspiciune rezonabila" cu sintagma "dincolo de orice indoiala" este necesara avand in vedere ca organul judiciar, in baza probelor din dosar, nu trebuie sa aiba dubii in momentul in care propune sau dispune luare unei asemenea masuri exceptionale. Vechile sintagme intra in contradictie cu caracterul exceptional al masurilor preventive, permitand luarea unor asemenea masuri numai pe baza de indicii si suspiciuni. Totul graviteaza in jurul probelor concrete, in baza carora procurorul sau judecatorul sa isi formeze convingerea ca dincolo de orice indoiala, o persoana a savarsit o infractiune iar aplicarea masurii preventive este necesara".
3. Nota redactiei: "Potrivit specialistilor in drept penal consultati de HotNews.ro, se limiteaza posibilitatea de a dispune masuri preventive doar pe baza de probe, nu de suspiciuni. Or, scopul masurilor preventive este unul de a inlatura o stare de pericol pentru ordinea publica si/sau desfasurarea procesului penal (inclusiv pentru strangerea de probe) nu unul punitiv. Arestarea preventiva nu este asadar o pedeapsa ci, exact cum ii spune, o masura preventiva luata in unele cazuri inclusiv pentru a putea fi conservate/administrate probe. Masurile preventive se iau pe baza suspiciunilor rezonabile ca o fapta a fost comisa. Sigur ca suspiciunile trebuie sa fie ca si forta aproape la fel de puternice ca probele, dar nu sunt identice. Aici, initiatorii confunda ancheta cu actul de judecata".
Proiectul de Lege pentru Modificarea Codului de Procedura Penala si a Codului Penal
1. Politicienii dicteaza cum pot fi folosite probele de la denuntatori
La articolul 225, dupa alineatul (8), se introduce un nou alineat, alin. (9), cu urmatorul cuprins: "La luarea hotararii asupra cererii prin care se propune arestarea preventiva a inculpatului, judecatorul de drepturi si libertati nu se va putea pronunta in senul luarii unei decizii in functi de denuntul facut de inculpat altor persoane care au savarsit fapte ce nu au legatura cu obiectul cererii".
2. Argumentul initiatorilor din expunerea de motive: "Judecatorul de drepturi si libertati in luarea deciziei asupra cererii prin care se propune arestarea preventiva a inclupatului trebuie sa evalueze numai probele care au fost administrate in legatura cu persoana inculpatului si cu faptele care fac obiectul cererii. Daca magistratul judecator, in decizia pe care o va lua, ar lua in calcul si denuntul facut de inculpat conditiile de mai sus, ar excede obiectului cererii cu care a fost investit sa judece si ar putea inclina balanta in favoarea denuntatorului, neaplicandu-i o masura preventiva sau aplicandu-i una mai usoara".
3. Nota redactiei: "Potrivit specialistilor in drept consulati de HotNews.ro, reglemantarea propusa incalca principiul fundamental de drept procesual penal, potrivit caruia probele nu au o valoare dinainte stabilita in procesul penal".
1. Procurorii, amenintati ca vor plati pentru orice achitare
Alineatul (1) al articolului 542 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"In cazul in care repararea pagubei a fost acordata potrivit art.541, precum si in situatia in care statul roman a fost condamnat de catre o alta instanta internationala pentru vreunul din cazurile prevazute de art. 538, promovarea actiunii in regres pentru recuperarea sumei achitate are caracter obligatoriu impotriva persoanei care, cu rea credinta sau din culpa grava, a provocat situatia generatoare de daune sau impotriva institutiei la care aceasta este asigurata pentru despagubiri in caz de prejudicii provocate in exercitiul functiunii".
2. Argumentul initiatorilor din expunerea de motive: "Initiatorul considera ca promovarea actiunii in regres trebuie sa fie obligatorie avand in vedere ca statul trebuie sa recupereze sumele platite ca urmare a condamnarii de la persoanele responsabile pentru daunele provocate, care cu rea credinta sau din culpa grava au provocat prejudiciile in exercitiul profesiei".
3. Nota redactiei: "Potrivit specialistilor consultati de HotNews.ro, reglementarea propusa este extrem de grava. Introduce exercitarea obligatorie a actiunii in regres fata de magistrati in situatia unei solutii de achitare. Este de departe unul din cele mai grele mijoalce de presiune, prin care se timoreaza magistratul".
1. Scurtarea termenelor de prescriptie, mai multe sanse pentru infractori
Modificarea termenelor de prescriptie. Literele c), d) si e) ale alineatului (1) ale articolului 154 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
(c) 6 ani cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani.
(d) 4 ani cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani.
(e) 2 ani cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.
2. Argumentul initiatorilor din expunerea de motive: "Initiatorul propune reducerea termenelor de prescriptie a raspunderii penale in cazurile de la litere c), d) si e) intrucat aplicarea si executarea pedepsei dupa trecerea unui interval indelungat de timp s-ar dovedi ineficienta in raport cu scopul legii penale. Realizarea acestui scop impune, intre altele, ca raspunderea penala a infractorului sa intervina cat mai aproape de momentul comiterii infractiunii, ca procesul penal sa se desfasoare cu operativitate".
3. Nota redactiei: "Numeroase infractiuni nu vor mai putea fi anchetate de procurori din cauza termenelor de prescriptie mici, ceea ce echivaleaza cu o amnistie".
1. Descurajarea denuntatorilor
Alineatul (3) al articolului 290 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Mituitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii ei.
Alineatul (2) al articolului 292 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Faptuitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii ei".
2. Argumentul initiatorilor din expunerea de motive: "Modificarea care se propune consta in completarea textului cu un termen de 6 luni, suficient pentru ca mituitorul sa se gandeasca daca face sau nu denuntul ce i-ar conferi o clauza de impunitate. Neexistenta unui asemenea termen ar duce la posibilitatea persistentei unei activitati infractionale a mituitorului (faptuitorului) constand intr-un santaj perpetuu asupra persoanei care a dat/luat mita. Este adevarat ca textul actual permite organelor judiciare descoperirea unor fapte de coruptie si tragerea la raspundere a persoanelor vinovate, dar nu se poate permite ca mituitorul sa beneficieze de o clauza de impunitate pe un timp nedeterminat. Clauza de impunitate ar putea incalca principiul caracterului echitabil al procesului penal care consacra faptul ca "orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit legii" si de aceea pentru a minimaliza aceste incalcari este necesara introducerea unui termen cat mai scurt de la data savarsirii faptei in interiorul caruia sa functioneze clauza de impunitate pentru mituitor/faptuitor."
3. Nota redactiei: Initiatorii vor sa ingreuneze la maxim posibilitatea ca fapte comise in urma cu doi, cinci sau sapte ani sa mai poata fi anchetate, asa cum se intampla in prezent. Mituitorii si faptuitorii nu isi denunta aproape niciodata faptele intr-un interval atat de scurt, de sase luni, ci o fac de regula abia cand sunt convinsi ca nu se mai pot apara singuri, cand pierd puterea si nu mai au capacitatea de a intimida martori, ascunde probe etc. Din acest motiv e bine sa nu existe un termen pentru cei care vor sa denunte fapte penale si sa beneficieze, la schimb, de impunitate.
1. Amenintarea procurorilor cu inchisoarea
La capitolul II, "Infractiuni de serviciui", dupa articolul 296 se introduce un articol nou, art 296 indice 1 intitulat "Abuzul de putere al organelor judiciare" cu urmatorul cuprins:
"Fapta lucratorului de cercetare penala, procurorului sau judecatorului care in exercitarea atributiilor de serviciu, pe parcursul procesului penal, de a promite persoanei cercetate, suspectului sau inculpatului o situatie procesuala care sa duca la neluarea unei masuri preventive sau luarea ori inlocuirea unei asemenea masuri cu una mai usoara, in schimbul careia acesta sa denunte persoane care au savarsit infractiuni se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea ocuparii unei functii publice.
(2) Daca promisiunea consta in inlaturarea raspunderii penale a persoanei cercetate, suspectului sau inculpatului, desi exista date si probe din care rezulta presupunerea rezonabila ca acestia au savarsit infractiuni, maximul special al pedepsei prevazut de lege se majoreaza cu o treime.
(3) Daca promisiunea ajunge in faza de executare, maximul special al pedepsei prevazut de lege se majoreaza cu jumatate.
(4) Fapta lucratorului de cercetare penala sau procurorului care, in exercitarea atributiilor de serviciu, pe parcursul procesului penal, nu solutioneaza o plangere, un denunt facute printr-unul din modurile aratate la art. 288 din Codul de procedura penala, in termen de 2 ani de la data sesizarii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani si interzicerea ocuparii unei functii publice.
(5) Daca fapta prevazuta la alin (4) a fost savarsita cu rea credinta, se aplica pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 3 ani si interzicerea ocuparii unei functii pulblice".
2. Argumentul initiatorilor din expunerea de motive: Desi Codul penal sanctioneaza abuzul de putere al organelor judiciare asa cum este prevazut la art 280 "Cercetarea abuziva" si art 283 "Represiunea nedreapta", aceste incriminari nu sunt suficiente, motiv pentru care initiatorul a propus si incriminarea faptelor descrise mai sus. In acest sens, fapta prevazuta la alin (4) si forma agravanta de la alin (5) sanctioneaza abuzul organelor judiciare constand in nesolutionarea plangerilor sau denunturilor cu care au fost sesizate potrivit art. 228 din Codul de procedura penala intr-un termen rezonabil de la data sesizarii. Termenul propus este de doi ani si este suficient pentru ca organele judiciare sa solutioneze plangerea sau denuntul, indiferent de gradul de complexitate al acestora".
3. Nota redactiei: "Potrivit specialistilor consultati de HotNews.ro, se introduce o noua infractiune cu acelasi scop si finalitate ca si reglementarea anterior citata, respectiv de a timora magistratul si de a limita posibilitatea de a obtine mijloace de proba. Or, procurorii se confrunta deja cu problema supraincarcarii cu dosare, unele mari, complexe, care necesita investigatii in mai multe tari, comisii rogatorii, care pot luat timp. Actualmente, clauza de nepedepsire aplicabila denuntatorilor prevazuta de lege este in vigoare in mai multe legislatii ale mai multor state din UE si Consiliul Europei, se numeste 'effective regret".
In Parlament exista deja mai multe tentative de modificare a Codului de Procedura Penala. Unele au reusit partial, cum este cazul proiectului initiat de senatorul PSD Serban Nicolae. Unele prevederi, cum ar fi cele referitoare la regimul incatusarii, au trecut de Comisia Juridica si merg in plen. Pe de alta parte, Romania se afla inca sub Mecanismul de Cooperare si Verificare. MCV prevede, intre altele, stabilitatea legislatiei anticoruptie si a sanctionat tentativele parlamentarilor de a o modifica. Legislatia penala se afla si sub monitorizarea Statelor Unite, care si-au manifestat public ingrijorarea de fiecare data cand politicienii au cautat sa ingreuneze munca procurorilor.
George Sava, de ieri prefect!
- Detalii
- Creat: Joi, 23 Aprilie 2015 08:02
- Ultima actualizare: Joi, 23 Aprilie 2015 08:02
- Accesări: 2346
Subprefectul George Sava a fost numit prefect al judeţului Buzău, susţin surse guvernamentale. Numirea a fost făcută în şedinţa de ieri a Guvernului la propunerea organizaţiei PSD Buzău şi urmează să fie efectivă imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Sava a fost singura variantă vehiculată pentru a prelua şefia Prefecturii după ce la sfîrşitul săptămînii trecute Maria Buleandră a demisionat ca urmare a trimiterii sale în judecată în „dosarul Beganu”.
Deocamdată nu se ştie cine va fi instalat în funcţia de subprefect, deţinută pînă acum de George Sava.
În absenţa Liderului, copiii spun lucruri trăsnite: Ciprian Ene recunoaşte că noul PNL îşi pregăteşte „iepuraşii” pentru Primărie!
- Detalii
- Creat: Marti, 21 Aprilie 2015 16:04
- Ultima actualizare: Marti, 21 Aprilie 2015 16:08
- Accesări: 3674
Deschisă de George Vlad, Preşedintele de la Municipiu, conferinţa de presă a noului PNL, ţinută în sediul fostului PDL, părea o reuşită din toate punctele de vedere. Asta până când unul dintre vicepreşedinţii noului mare PNL, recte ex-pemepistul Ciprian Ene, a început să dea cu bâta în baltă şi să-şi aducă, „aminte despre viitor”.
El a ţinut să precizeze că, la fel ca PSD, şi noul mare PNL îşi pregăteşte „iepuraşii” pentru Primărie, adică nişte candidaţi fără şanse, dar care să rupă din voturi astfel încât formaţiunea sa politică să câştige alegerile chiar şi cu 15 la sută, având în vedere că liberalii au fost de acord cu pesediştii ca primarul să fie ales dintr-un singur tur de scrutin. Vom reveni.
Mâine, la ședința CLM, Alexandru Dunel va fi uns viceprimar în locul lui Sebi Radu
- Detalii
- Creat: Miercuri, 25 Martie 2015 08:05
- Ultima actualizare: Joi, 26 Martie 2015 08:36
- Accesări: 3734
Director adjunct la Urbis Serv, pesedist cu ștate vechi și consilier municipal cu mai multe mandate, Alexandru Dunel va fi ales de colegi la ședința CLM de mâine viceprimar în locul demisionarului Sebastian Radu. Deși pentru acest post s-a vehiculat și numele altui coleg din PSD, director la o instituție aflată în subordinea Primăriei, și l-am numit aici pe Daniel Lambru, iar ”frățiorul” Pele de la PPDD ar vrea și el potrivit unor surse să acceadă la scaunul de vice, se pare că experiența consilierului Dunel a primat și el va fi alesul. Rămâne de văzut cum se va descurca în acest context dificil, când asupra Primăriei planează nori nu tocmai prielnici, dar un lucru este sigur, în decursul timpului, numele său nu a fost legat de nici un fel de scandaluri sau suspiciuni că ar avea și altfel de activități decât cele impuse de funcțiile pe care le-a deținut. Îi urăm succes lui Sandu Dunel dar vom sta cu geana, nu cu ”geoana” pe el și dacă va greși...
Pe cine nu lași să moară la PLR Buzău: Mariana Tudor face ce știe mai bine, plângeri penale plângăcioase...???
- Detalii
- Creat: Luni, 23 Martie 2015 08:51
- Ultima actualizare: Luni, 23 Martie 2015 08:54
- Accesări: 4105
Potrivit tizului nostru care apare și pe hârtie, ceea ce ni se va întâmpla și nouă foarte curând, vinerea trecută a fost scandal mare la PLR Buzău, unde președintele Gheorghe Vlase a primit vizita de la centru a celor trimiși să calmeze lucrurile în organizația județeană:
” Președintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, a fost așteptat, vineri, la Buzău, pentru a încerca să facă pace în organizața județeană, mai precis să liniștească apele tulburate de grupul de contestatari ai liderului județean Gheorghe Vlase. Un grup format din trei persoane – consilierul județean Mariana Tudor, fostul director al Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare Nicolae Mărăcine și fostul președinte al Tribunalului – l-a reclamat la centru pe Vlase, pe care îl acuză de apucături dictatoriale. La rândul său, acesta, precum și întreaga conducere județeană, susține că cei trei, de fapt, nu vor să muncească pentru partid și se ocupă numai cu reclamații.
Era, totuși, greu de crezut că președintele Senatului va reuși să „armonizeze punctele de vedere“ ale celor două tabere, dat fiind că, doar joi, înaintea ședinței Consiliului Județean, consiliera Mariana Tudor se lăuda, în gura mare, că nu se va lăsa „până nu-l va băga pe Vlase în pușcărie“, fapt care ne duce cu gândul că este posibi să avem parte de o nouă plângere penală formulată de Mariana Tudor, dat fiind că despărțirile sale de foștii angajatori sau șefi de partid s-au lăsat, întotdeuna, cu asemenea acțiuni.
Se pare că în același fel a gândit și Tăriceanu, dat fiind că i-a trimis la Buzău pe doi locotenenți ai săi, vicepreședinții Daniel Chițoiu și Radu Boroianu (foto stânga), care, în urma discuțiilor foarte aprinse pe care le-au avut cu cele două părți implicate în conflict, au anunțat că vor propune Biroului Executiv Național dizolvarea organizației. Fapt oarecum surprinzător, dat fiind că, în documentele oficiale ale organizației centrale, Buzăul figurează ca o filială cu rezultate foarte bune după toate criteriile de apreciere, fiind situată în primele cinci.”
De remarcat că, la toate conferințele de presă, președintele Vlase a refuzat să-și atace colegii, preferând să spună despre aceștia că speră într-o revenire a lor pe calea cea bună și implicarea lor în munca de partid. Cât despre Mariana Tudor, căreia foarte ușor ar fi putut să-i retragă sprijinul politic, ea pierzând astfel automat calitatea de consilier județean, Gheorghe Vlase a oferit întotdeauna argumente de ordin umanitar, gândindu-se că indemnizația e singurul său venit, deși antecedentele de la fostele locuri de muncă putând fi un semnal de alarmă că femeia e periculoasă și răzbunătoare dacă nu se face ca ea chiar și atunci când nu are dreptate. Nici despre Gheorghe Pană președintele PLR Buzău nu a avut cuvinte critice, atunci când a fost întrebat cu subiect și predicat de ce vrea fostul judecător acum pensionat de lux un post în administrație, când ar fi putut foarte bine să se plimbe cu nepoții în parc și să lase scheletele de prin dulapuri să se odihnească în pace. Iar despre Mărăcine, probabil capul răutăților, Gheorghe Vlase a refuzat să facă comentarii deși jurnaliștii i-au adus argumente că acesta îl sapă. Așa că, după părerea noastră, scandalul din PLR Buzău este unul artificial creat de niște oameni cu un caracter îndoielnic, cărora li se potrivește pe deplin sintagma din titlu, cu mențiunea că vom sta aproape de subiect și vom reveni zilele următoare cu amănunte incendiare.
Incendiar: De ce şi-a dat demisia viceprimarul Sebastian Radu?!
- Detalii
- Creat: Vineri, 27 Februarie 2015 08:15
- Ultima actualizare: Vineri, 27 Februarie 2015 08:15
- Accesări: 3556
Oficial și public, varianta demisiei era una credibilă dacă ar fi venit de la părintele Arsenie Boca, nu de la un personaj duplicitar și cu un caracter discutabil. Asta deoarece motivul pueril prezentat, cum că are opinii diferite faţă de cele ale primarului Boşcodeală şi că este dezamăgit de faptul că în deliberativul buzoian nu mai există dezbateri pe seama proiectelor importante pentru populaţie, nu stă în picioare dacă ne uităm în trecutul nu prea îndepărtat al acestui om, parvenit de la PDL, unde, o spun chiar foștii colegi, fura cotizatia de partid înainte de a ajunge mana dreapta a lui Boscodeala in Palatul Comunal. Spagar innascut, oamenii spun ca Sebastian Radu dijmuia fara exceptie tot ce trecea prin institutia de la Palatul Comunal. La toate astea, se adaugă și recenta arestare a cumnatului său de către Interpol în Finlanda, unde este acuzat de furt de tablouri, dar și anumite suspiciuni asupra unui dosar penal vizavi de cabinetul medical al soției unde sursele noastre spun că există suspiciuni în achiziționarea unor echipamente de specialitate. Vom reveni.
Gheorghe Vlase: „Noul Cod Fiscal, o terapie liberală de şoc pentru economia românească”
- Detalii
- Creat: Luni, 23 Februarie 2015 08:23
- Ultima actualizare: Luni, 23 Februarie 2015 08:23
- Accesări: 4155
La sfârșitul săptămânii trecute, imediat după ce organizaţia Partidului Liberal Reformator Buzău şi-a inaugurat sediul în prezenţa consilierului de stat din Guvern pe problemele minorităţii rome din partea PLR, Daniela Rozalia Varga, economistul Gheorghe Vlase, face dovada că vorbeşte foarte serios atunci când spune că va munci, deopotrivă, pentru revigorarea activităţii politice în cadrul organizaţiei judeţene, dar şi pentru identificarea de soluţii practice pentru revigorarea economiei locale, în special, şi a vieţii buzoienilor, în general. Astfel încât Gheorghe Vlase a încheiat încă o săptămână de activitate politică invitând presa locală la o discuţie pe tema noului Cod Fiscal. De menționat că, această terapie liberală de șoc este, după toate semnalele, un real succes pentru economia românească. Dovadă că atât mediul politic, dar mai ales cel de afaceri, a anchiesat la noile prevederi care vor intra în vigoare după o amplă dezbatere publică, ceea ce ne duce cu gândul la gura de oxigen de care România are nevoie.
Potrivit președintelui Gheorghe Vlase, „Modificarea Codului Fiscal este o terapie liberală de şoc pentru economia românească. Economia românească are nevoie de un şoc liberal care să provoace operatorii economici şi populaţia să-şi schimbe comportamentele economice dobândite în 2010-2012 şi să relanseze creşterea economică la un nivel mult mai mare. Acest şoc poate fi noul Cod Fiscal”. Așa îşi începea discursul Gheorghe Vlase în deschiderea conferinţei de presă de vineri, continuând: „Reducerea TVA şi celelalte măsuri de scădere a fiscalităţii, măsurile care vizează IMM-urile, sunt de esenţă liberală şi dovedesc că PLR îşi respectă promisiunile făcute electoratului liberal. Organizaţia PLR Buzău va începe un dialog cu mediul de afaceri local, pentru a vedea ce măsuri suplimentare trebuie luate pentru ca modificările Codului Fiscal să ducă la relansarea economică a comunităţii buzoiene”, a mai spus liderul PLR Buzău, economistul Gheorghe Vlase.
Adept al faptelor, Gheorghe Vlase, lider politic dar şi om de afaceri, a hotărât ca de acum înainte în fiecare joi să invite la Buzău, pe cât posibil, secretari de stat pe diverse probleme de interes general. Astfel, săptămâna viitoare va fi invitat la Buzău un secretar de stat pe problematica accesării fondurilor europene, pentru ca în următoarele două săptămâni să fie abordate, la acelaşi nivel, discuţii şi convenite soluţii pe probleme de IMM-uri sau de mediu. Asta după ce vizita de joi a consilierului de stat din Guvern pe problemele minorităţii rome din partea PLR, Daniela Rozalia Varga, a fost un real succes, după cum s-a și arătat în presa locală.
Asumarea greșelii – un pas înainte!
- Detalii
- Creat: Vineri, 19 Decembrie 2014 09:26
- Ultima actualizare: Vineri, 19 Decembrie 2014 09:26
- Accesări: 3978
Rar se întâmplă, în urbea noastră mică dar cu multe interese, unele mai meschine decât altele, ca un jurnalist care a dat cu bâta-n baltă să-și recunoască sau să-și asume greșeala făcută, așa cum spune la Carte, cu voie sau fără de voie. Cum încă de la începutul acestei publicații am decis că vom fi imparțiali, nu vom face nici un fel de joc iar informațiile noastre, atunci când se vor dovedi că nu au fost tocmai conforme, vor fi îndreptate, ne ținem de cuvânt. Prin urmare, așa cum promiteam ieri, am făcut mai multe investigații vizavi de juristul pe care sursele noastre, luate probabil de val sau puțin dezinformate, fiindcă nu le vom acuza încă de rea credință, ni-l dădeau ca „pelerist” și venim acum cu completările de rigoare.
Ion Nicolae, consultant politic și liberal în suflet, după cum am aflat, a fost într-adevăr la PNG, dar nu poate fi acuzat de traseism, pentru că în urmă cu șapte, opt ani el a fost exclus din partid fiindcă s-a opus modului haotic cum atât conducerea centrală cât și cea locală înțelegea să facă diferite jocuri politice fără nici o legătură cu doctrina de la acea dată, când rebelii erau înlăturați dictatorial de Becali fără nici un fel de explicație. În ceea ce privește legătura sa cu Nicolae Mărăcine, aceasta este una pur întâmplătoare, ne-au declarat persoanele cu care am stat de vorbă, pur profesională și fără alte afinități, cârdășii sau jocuri de culise. Absolvent a două facultăți și la al doilea master, Ion Nicolae, spun apropiații, încă nu vrea, după experiența neplăcută trăită la PNG şi la PNL, să se angajeze politic chiar dacă, așa cum am mai spus, cochetează cu liberalismul, dar va fi un câștig, spunem noi, care i-am studiat CV-ul, pentru formațiunea care va reuși să-l atragă de partea sa.
Și nu în ultimul rând, pentru că documentarea noastră a fost una completă și complexă, iată ce am mai aflat despre Ion Nicolae accesând media buzoiană, care în iunie anul curent scria:
PRIMA TELEVIZIUNE ON-LINE MULTICHANNEL ÎN FORMAT HD EMITE DE LA BUZĂU
By ziarul de buzau on June 3, 2014
În urmă cu trei zile, un nou concept media a fost lansat pe piața buzoiană și a reușit să aibă peste 75.000 de accesări în nici 70 de ore. Este vorba de prima televiziune multichannel concept în format HD. Aceasta poate fi urmărită gratuit, 24 de ore din 24, acccesândwww.impactbuzoian.ro de pe orice calculator, tabletă, telefon mobil Android și Smart TV-uri. Ideea îi aparține buzoianului Ion Nicolae, jurist de profesie, care a mai cochetat cu presa și în urmă cu câțiva ani, când a lansat pe piața locală Impact Buzoian, Viața Satului și Valea Buzăului. El a fost susținut de o echipă de profesioniști din București, care au implementat în cadrul conceptului cele mai noi soluții tehnice. „Este o televiziune sută la sută privată și nesusținută politic. Am dorit să le ofer telespectatorilor buzoieni și nu numai muzică de calitate și în curând știri, dezbateri politice, documentare și concursuri. Ca o noutate, vom avea o secțiune dedicată promovării tinerelor talente și a valorilor locale și regionale. De asemenea.www.impactbuzoian.ro se va plia pe dorințele telespectatorilor, fiind o televiziune interactivă. Vom produce emisiuni, reportaje și dezbateri abordând subiectele propuse de telespectatori. La acest moment există 6 canale, dintre care 5 dedicate exclusiv genurilor agreate de iubitorii de muzică, inclusiv jazz și clasică.Un canal este rezervat știrilor, reportajelor, dezbaterilor, grila urmând să fie completată”, susține Ion Nicolae, proprietarul noii televiziuni. Acesta se ocupă doar de consultanță și promovare politică, nemaiactivând politic. Televiziunea are și o pagină de Facebook, Impact Buzoian TV, unde telespectatorii pot deveni prietenii noului concept media, dar pot face și propuneri echipei de producție.