IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Cighir, vinovat de chinurile ursului din copac

N-o să reluăm ştirea ursului prins în capcană şi refugiat în copac la marginea unui sat buzoian, ea a fost pe toate posturile televiziunilor centrale. Dar astăzi o să vă spunem ceva ce nimeni n-a fost în stare să descopere, şi anume, vinovatul pentru tergiversarea nepermisă a lucrurilor, până când ursul a scăpat singur şi rănit fiind, a devenit un pericol pentru localnicii din zonă. Lăsăm la o parte faptul că autorităţile, sau organele, cum vreţi să le spuneţi, nu-i vor prinde niciodată pe braconierii care au pus capcana, şi trecem la altceva, la fel de important.

Aflat în concediu, primul vănător şi pescar al judeţului, şeful AJVPS Buzău, proprietarul fondului de vănătoare pe care a avut loc incidentul, a fost sunat pentru a lua măsuri. Nu numai că nu i-a păsat de chinurile ursului prins în laţ, şi care începuse să roadă din trunchiul copacului de foame, după două zile de încercări disperate de a scăpa. Dar a refuzat şi orice colaborare cu celelalte instituţii abilitate, respectiv APM şi DSV, care au luat imediat atitudine.

Cighir, căci despre el este vorba, ţinut de atâta vreme în braţe de şeful său de la Bucureşti, Şelaru, în ciuda tuturor ilegalităţilor dovedite în timp la AJVPS Buzău, a refizat să plătească tranchilizantul necesar pentru a fi folosit astfel încât ursul să poată fi eliberat, tratat la laba rănită şi redat sălbăticiei, spunând că e scump. Cu toate acestea, pentru orice vănătoare la urs, organizată în special pentru cetăţeni străini, suma încasată de AJVPS este una colosală, în jur de 30 000 de euro, în timp ce tranchilizantul ar fi costat undeva la 600 de lei.

Mai mult, fiind plecat în concediu, el a comunicat telefonic că nu este deloc interesat de subiect, adică de urs, şi sperăm ca prin semnalul tras de noi, ONG-urile care se ocupă cu protecţia animalelor să se sesizeze din oficiu şi să ia atitudine. Nu este posibil doar să încasezi, domnule Cighir, câteodată mai trebuie să şi dai înapoi.