O presă de căcat!
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Luni, 18 Septembrie 2017 09:22
- Scris de admin
- Accesări: 7271
Foame mare în presa locală, din ce în ce mai săracă în ziariști care să scrie doar din pasiune, chiar și cu burta goală, doar din dorința de a sta în poziția de atac a câinelui de pază al societății. Preferând poziția sluj, dând din coadă bucuroși și cu limba scoasă gata să lingă curul cel mai generos, unii s-au vândut pe doi lei și scriu acum de orice, chiar și de hârtii aruncate pe jos căutând vinovații pentru a sesiza DNA.
Ei știu că nu e bine, sunt convins de asta, o văd atunci când ne mai intersectăm accidental, dar put prea tare a mocirla în care de bunăvoie au intrat, iar fața lor trădând vinovăția nu le conferă circumstanțe atenuante. Mi-e scârbă dimineața să răsfoiesc on line niște site-uri, știind dinainte ce voi găsi, ăla linge pe lângă primărie, altul vrea să ardă o instituție unde trebuie schimbat directorul dar nu-i prea iese, altul preferă să dea o știre despre cum crește iarba, neutră deci, și tot așa, iar la sfârșit ești mai prost informat decât atunci când ai deschis calculatorul.
Puțini sunt cei care mai vin cu câte o dezvăluire, din păcate neluată în seamă de cei care ar trebui să se sesizeze din oficiu, înjurați copios de postacii puși să urmărească și să ia atitudine împotriva oricărei informații care le-ar afecta liniștea stăpânilor. De aceea, mă gândesc serios să renunț, chiar am avut o tentativă în vară, când m-a cuprins nostalgia unor amintiri de pe vremea seniorului Corneliu Ștefan și de cum se făcea pe atunci presă.
Nu că atunci nu existau anumite interese, sau ziarele ediție tipărită nu se aflau de o parte sau de alta a baricadei, dar maturitatea unor vechi presari asigura un echilibru solid și insufla tinerilor aspiranți curajul de a merge înainte indiferent de repercusiuni, Acum cine să-i mai învețe pe acești așa zis ziariști, unii niște copii, care au făcut rost de cinci milioane, și-au făcut un site numit pompos ziar și scriu zilnic numai tâmpenii, că satisfacția nu e bătaia pe umăr a unui oficial care în urma ta scuipă cu dezgust, ci teama din privirile sale când îl întâlnești după ce ai publicat o dezvăluire despre el.
Cine să le spună că cele câteva sute din buzunar, primite recompensă după ce l-a pupat în cur pe unul nu pot asigura un viitor stabil, iar plătitorul va fii și mai bogat și nesimțit, iar ziaristul se va afla în aceeași postură, de a aștepta semnul pentru a se apropia de castronul cu lături. Unii pur și simplu nu pricep, sau dacă pricep se complac în acest compromis, crezând în sintagma că timpul le rezolvă pe toate.
Nu e așa, dragii mei, o simt în fiecare zi, dezamăgit că asist la această decădere și nu întrevăd nici o speranță, iar puținele glasuri care am mai rămas nu mai putem răzbi prin hățișul creat de unii cu complicitatea no name-urilor care se cred ziariști și mai fac și caz de această titulatură.
