IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Revelaţia unei seri plicticoase

Aseară am avut revelaţia inutilităţii talk-show-urilor sub alte nume, cu aceiaşi invitaţi puşi să comenteze până la demenţă chestii fără relevanţă, doar din dorinţa de a face audienţă, sau cum ar spune Tudor Barbu, să prostim prostimea că poate nu se prinde. Dacă Traian Băsescu se scarpină în nas şi face biluţe, este filmat cu telefonul mobil iar imaginile sunt trimise anonim unei televiziuni, Sorina Matei ne înţeapă timpanul multe ore să caute cauza acestui gest, şi cum poate afecta el politica de atragere de fonduri europene, că asta e la ordinea zilei acum.

După care vine Laura Chiriac, alături de nelipsitul plictisit Bogdan Chireac şi Corina Drăgotescu, asta dacă nu e plecată în America, caz în care va intra prin videotelefon, şi discută la nesfârşit despre încotro a aruncat biluţa Băsescu, spre est sau spre vest, în funcţie de direcţie stabilind politica externă a României. Bomboana o pune pe colivă Ciutacu, intrigat că lui Băsescu i-a ieşit, că el se chinuie de mult, dar la lansare, biluţele sale îşi pierd consistenţa, reminiscenţă de pe vremea când lucra la Varan şi vorbea mult mai subţire.

Desigur, altul va fi modul de abordare al Latrinei 3, corul condus de Dana Grecu şi Gâdea analizând pericolul pe care mucii lui Băsescu îl reprezintă pentru ţărişoara noastră chinuită, şi de ce are dreptate când spune Crin Antonescu, la ordinul lui Voiculescu desigur, că datul cu mucii-n fasole e un motiv suficient pentru o nouă suspendare. Apoi, ca pentru a întări zoaiele antevorbitorilor, Mircea Badea va demonstra că în timp ce faci şpagatul pe două scaune îmbrăcat doar cu pene nu poţi da o formă rotundă nici măcar rahatului, pe care-l scoţi pe gură.

Aşa că, începând de azi, am luat o hotărâre, nu voi mai viziona decât un singur talk show pe seară, pentru că dacă ai văzut unul le-ai văzut pe toate, şi sunt sigur că nu am nimic de pierdut. Cum nu are nici Cătălin Voicu, lipsă la apel luni seară în timp ce alţii munceau, şi căruia justiţia din România i-a oferit, pentru nouă ani, şansa de a deveni un foarte cunoscut scriitor de romane sf. În care să demonstreze că există viaţă şi după  Căşuneanu, Locic et. Comp., iar vorbele lui Liviu Dragnea, că a fost nevoie ca Adrian Năstase să fie condamnat pentru noi toţi, au fost doar o glumă menită să descreţească frunţile celor care încă mai cred în unitatea de granit a USL.