IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Mândria românului cea de pe urmă

M-am trezit dimineaţă cu o stare de beatitudine din care mi-am dat seama că sunt mândru să fiu român, şi după ce m-am admirat minute în şir în oglinda de la baie, fir-aş al dracu de simpatic, mi-am luat prima porţie de BifidusActiRegularis cu puţină aflatoxină de la Activia. Apoi, mânat de acest sentiment înălţător, am început să răscolesc prin casă, în căutarea unei cocarde tricolore, care să nuanţeze şi imagistic revelaţia tocmai avută. N-am găsit, aşa că înfrigurat, am sunat la uşa câtorva vecini, care abia treziţi din somnul raţiunii n-au înţeles ce caut, ba chiar au avut impresia că le-am făcut nevestele coarde, nu că ar fi ceva greşit, aşa că s-au supărat ca văcarul pe sat şi mi-au trântit uşa în nas.

Oameni răi, probabil mai puţin mândri că aparţin acestei naţii, aceştia n-au anchiesat, parcă aş scrie doar pe înţelesul lui Gigioacă zis şi Gigi-balastru, la bucuria mea, preferând să-şi vadă de rutina zilnică. Aşa că le-am dat şi eu ignor, preferând să mă enervez pe nesimţirea migratorilor mâncători de carne de sub şa. Şi-am început să-i înjur pe unguri, deşi n-am nimic cu ei, doar fiindcă mi-am adus aminte de fetiţa cu bentiţă tricoloră tratată ca un paria în propria ţară.

Cum la televizor era mai mult monden, mi-am adus aminte şi de laptele cu aflatoxină, şi am început să le înjur şi pe toate fufele, unele chiar politiciene, pe care le-am văzut sorbind cu poftă lapte românesc adus din Ungaria şi lingându-se pe buze ca după o partidă de oral reuşită, ba chiar îndemnându-ne să consumăm şi noi că e tare bun. De parcă am fi un popor de maimuţe, sau aşa ne consideră, care ar trebui să luăm exemplul celor care ne conduc şi cărora nu le pasă. Nu le pasă nici că ungurii îi dau foc simbolic lui Avram Iancu chiar la noi în bătătură, nici că o fetiţă care ar trebui urmată ca exemplu este terorizată şi ameninţată la ea în ţară findcă poartă tricolor, sau şi mai grav, că negrii de arată curul în buricul Bucureştiului protejaţi de imunitatea diplomatică, cum s-a întâmplat în urmă cu ceva timp.

Cu toate acestea, ca mulţi conaţionali perverşi, sunt mândru că sunt român. Bine, poate că aş fi fost mândru şi dacă eram japonez, să am un loc de muncă stabil, să plec la serviciu la şase dimineaţa şi până la şase seara să nu admit decât pauza legală de prânz, să fiu plătit decent într-o ţară mândră şi unde hoţii îşi fac singuri harakiri după ce au furat, şi unde culorile patriei mele sunt sfinte. Sau poate chinez,  că tot a fost Ponta pe acolo, sper să fi şi învăţat ceva, stat mai capitalist decât multe democraţii occidentale, unde autostrăzile nu se construiesc numai pe hârtie şi tot ce se face e într-adevăr cu poporul pentru popor. Dar cum nu sunt decât român, mă mulţumesc cu atât, cu puţin poate aţi zice, ca orice cetăţean căruia nu i-a mai rămas decât mândria prostească de a spera că mâine se va trezi cu altă cetăţenie.