IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

Dosarul lui Ghiveciu, ultimul capitol... de la 2 la 7 ani!

Mâine are loc audierea ultimului martor în procesul deputatului Marian Ghiveciu. Baronul PSD riscă până la 7 ani de închisoare.

De ce s-a antepronunţat deputatul Ghiveciu?

Mai bine de trei luni, în cercurile mai apropiate sau mai îndepărtate deputatului buzoian Marian Ghiveciu s-a comentat zvonul că politicianul ar putea fi achitat în dosarul aflat pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care acesta este judecat pentru infracţiuni de corupţie prevazute cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitării unor drepturi. Surse din PSD Buzau, ne-au dezvaluit ca Marian Ghiveciu s-ar fi laudat ca a dat-o la pace cu judecatorii ICCJ! 

Procesul a continuat si se apropie de final

In ciuda acestor zvonuri, procesul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in care deputatul PSD Marian Ghiveciu este judecat pentru infractiuni de coruptie, are un nou termen, maine, 26.02.2015, cand se va audia ultimul martor.  Asta ar inseamna ca maxim in urmatoarele 2-3 termene judecatorii ICCJ vor pronunta sentinta. Conform rechizitoriului DNA, procurorii cer pedeapsa maxima de 7 ani de inchisoare cu executare. 

Ghiveciu a fost deferit justitiei de procurorii DNA pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial.

Intre timp, cu acordul instantei supreme, procurorii DNA au extins acuzatiile pentru care este judecat baronul rosu: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.), abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). VEZI AICI DOSARUL DE LA 1CCJ

In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata, si Dumitru Borcan, sef al Compartimentului de Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei comunei Merei si membru in Comisia Locala Merei pentru aplicarea legilor fondului funciar.

Potrivit rechizitoriului Directiei Nationale Anticoruptie, in perioada 2005-2006, la instigarea lui Marian Ghiveciu, atat Borcan cat si Costache, profitand de functiile detinute si prin incalcarea atributiilor de serviciu, au contribuit la eliberarea in mod nelegal a doua titluri de proprietate pentru terenuri in zone cu potential imobiliar, datorita vecinatatii cu drumul european, in favoarea unor persoane care nu erau indreptatite sa primeasca acele titluri de proprietate. Mai grav, este ca, ulterior, aceste terenuri au fost cumparate de Marian Ghiveciu de la persoanele care au obtinut titlurile, folosind aceasta metoda. Dosarul in care a fost trimis in judecata de procurorii DNA de fapte de coruptie reintra pe rolul Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si se va judeca maine de ora 12,00.

Ce au spus procurorii DNA

Deputatul PSD Marian Ghiveciu a fost trimis in judecata de procurorii DNA, in decembrie 2011, sub acuzatia de "instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata".

Alaturi de acesta, a mai fost trimis in judecata Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau si membru in Comisia Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata.

Al treilea personaj, trimis si el in judecata, a fost Dumitru Borcan, sef al Compartimentului de Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei comunei Merei si membru in Comisia Locala Merei pentru aplicarea legilor fondului funciar, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata si fals material in inscrisuri oficiale - comisa in realizarea scopului urmarit prin infractiunea de abuz in serviciu. La momentul comiterii infractiunilor, Marian Ghiveciu era administratorul mai multor societati comerciale.

Care sunt acuzatiile procurorilor

In perioada 2005-2006, la instigarea lui Marian Ghiveciu, Dumitru Borcan si Nicolae Costache, profitand de functiile detinute si prin incalcarea atributiilor de serviciu, au contribuit la eliberarea in mod nelegal a doua titluri de proprietate pentru terenuri in zone cu potential imobiliar, datorita vecinatatii cu drumul european, in favoarea unor persoane care nu erau indreptatite sa primeasca cele titluri de proprietate.

In acest scop, Dumitru Borcan a falsificat mai multe inscrisuri oficiale, emise de Primaria Merei si inregistrate la O.C.P.I. Buzau. Ulterior, aceste terenuri au fost cumparate de Marian Ghiveciu de la persoanele care au obtinut titlurile in modalitatea descrisa mai sus. Persoanele care detineau titluri de proprietate pentru terenurile respective, emise anterior in mod legal, au fost prejudiciate cu suma totala de 1.956.010 lei. Totodata, avantajul patrimonial realizat in modalitate descrisa mai sus este de 3.247.945 lei, reprezentand valoarea reala a terenurilor obtinute in baza actelor de proprietate emise nelegal si cumparate de Marian Ghiveciu. La acel moment, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand celor trei inculpati.

Cum a fost deconspirata afacerea ilegala cu terenuri de la Merei a deputatului PSD Ghiveciu Marian

Inginerul buzoian Vasile Constantin este cel care a dat in vileag intreaga afacere cu terenuri pentru care deputatul PSD Marian Ghiveciu este judecat acum pentru instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Tot el este cel care a sesizat mai departe DNA Ploiesti si a cerut intocmirea actelor premergatoare cercetarii penale. Initial, pentru ca identificase unele nereguli in documentele cadastrale, prin intocmirea unui alt titlu de proprietate pentru un anume Constantin Turturica, inginerul Vasile Constantin a reclamat la Prefectura ca nu poate intocmi documentatia pentru a-si infiinta o statie peco cu punct de racordare pe tarlaua 89. Terenul fusese preluat de Primaria Merei de la IAS Stalpu, prin ordin de prefect, pentru punerea in posesie a mai multor cetateni din comuna. Vasile Constantin detinea in tarlaua respectiva 2 ha de teren. In total, tarlaua revendicata avea 101,5 ha.

Situatia nu a fost clarificata la nivel local si nici titlul de prorietate pe numele lui Constantin Turturica nu a fost anulat, astfel cazul a ajuns in atentia DNA la sesizarea inginerului Vasile Constantin. Potrivit informatiilor prezentate anterior, rasucirea planului parcelar la 90 de grade a fost manevra prin care, in perioada 2005-2006, mai multe persoane din comuna Merei au fost deposedate de suprafete de teren importante pe care le detineau in zone cu potential imobiliar. Parcelele respective erau invecinate cu drumul European 85 si acolo ar fi trebuit sa se construiasca un important centru comercial. Acesta a fost si motivul pentru care a si fost pusa la cale toata afacerea ajunsa ulterior in atentia procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie care in decembrie 2011 l-au trimis in judecata pe deputatul PSD de Buzau, Marian Ghiveciu, sub acuzatia de "instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata", la finalul unei anchete care dezvaluia o implicare a sa in eliberarea unor certificate de proprietate false.

Alaturi de acesta, au mai fost trimisi in judecata Nicolae Costache (fost director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau si membru in Comisia Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor), in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata, Dumitru Borcan (sef al Compartimentului de Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei comunei Merei - judetul Buzau si membru in Comisia Locala Merei pentru aplicarea legilor fondului funciar), in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata si fals material in inscrisuri oficiale - comisa in realizarea scopului urmarit prin infractiunea de abuz in serviciu.

Procurorii l-au acuzat pe deputatul Marian Ghiveciu care, la momentul comiterii infractiunilor, era administratorul mai multor societati comerciale, ca in perioada 2005-2006, i-a instigat pe Dumitru Borcan si pe Nicolae Costache, care, profitand de functiile detinute si prin incalcarea atributiilor de serviciu, au contribuit la eliberarea in mod nelegal a doua titluri de proprietate pentru terenuri in zone cu potential imobiliar, datorita vecinatatii cu drumul european, in favoarea unor persoane care nu erau indreptatite sa primeasca acele titluri de proprietate. In acest scop, sustin procurorii, Dumitru Borcan a falsificat mai multe inscrisuri oficiale, emise de Primaria Merei si inregistrate la O.C.P.I. Buzau. Recompensa ar fi constat intr-un autoturism de cateva zeci de mii de euro. Ulterior, aceste terenuri au fost cumparate de Marian Ghiveciu de la persoanele care au obtinut titlurile in modalitatea descrisa mai sus.

Persoanele care detineau titluri de proprietate pentru terenurile respective, emise anterior in mod legal, au fost prejudiciate cu suma totala de 1.956.010 lei. Totodata, avantajul patrimonial realizat in modalitatea descrisa mai sus este de 3.247.945 lei, reprezentand valoarea reala a terenurilor obtinute in baza actelor de proprietate emise nelegal si cumparate de Marian Ghiveciu. In momentul trimiterii dosarului in judecata, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand celor trei inculpati.

La termenul din data de 17 februarie au fost audiati sase angajati ai Oficiului Judetean de Cadastru Buzau, in activitate si in perioada 2004-2006, perioada in care au fost falsificate mai multe inscrisuri oficiale. Printre acestia, a dat explicatii mai bine de trei ore si Maria Vlasceanu, cea care, la acel moment era reprezentantul Oficiului de cadastru pe zona Merei, unde supraveghea punerea in posesie si era responsabila de intocmirea actelor de proprietate asupra terenurilor. Ea, impreuna cu un topograf, ar fi intocmit documentele pentru vanzarea terenurilor in cauza. De altfel, Maria Vlasceanu pare sa fi iesit cea mai sifonata din toata aceasta afacere, acuzatiile indreptandu-se acum impotriva ei si a sefului Compartimentului de Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei comunei Merei ,Dumitru Borcan.

La termenul urmator, 18 martie, au fost audiati alti cinci martori citati de instanta. De asemenea, a fost ales evaluatorul pentru terenuri si un topometrist care sa masoare suprafetele revendicate de partile pagubite. Asta, dupa ce avocatii deputatului Marian Ghiveciu au cerut o expertiza topografica.

Averi evaporate dupa ridicarea sechestrului

Cu putin timp inainte de alegerile generale din decembrie 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis retrimiterea dosarului de coruptie in care este inculpat deputatul PSD de Buzau Marian Ghiveciu catre Directia Nationala Anticoruptie pentru refacerea actului de sesizare a instantei. De asemenea, magistratii Sectiei Penale a Inaltei Curti au decis si anularea masurilor de instituire a sechestrului asigurator pe bunurile deputatului buzoian. Intre timp, averile celor trei s-ar cam fi evaporat. In timp ce deputatul Ghiveciu, se presupune, si-ar fi trecut mare parte din bunurile detinute, pe numele unei anume doamne Iordache, Borcan ar fi divortat de sotie, trecand si averea pe numele acesteia.

Intre timp DNA a refacut documentul, iar dosarul se afla in judecata pe fond de ICCJ.
Toate partile vatamate in dosar cer acum repunerea in situatia anterioara savarsirii infractiunilor, desfiintarea totala a inscrisurilor respective si obligarea inculpatilor la plata unor sume importante de bani, drept despagubire.

Conform unor surse judiciare procesul de coruptie al deputatului Ghiveciu Marian se apropie de final. Pesedistul risca intre 2 si 7 ani de puscarie si interzicerea unor drepturi.  (Sursa: costintanasescu.com)