Mafia politică de la APIA Buzău – episodul unu

  • Tipărire

 

Fiind episodul pilot al unor dezvăluiri cu adevărat incendiare, vrem să vă trezim interesul şi să vă spunem că nu binele agricultorilor buzoieni îl vor cei care se bat acum să ia şefia APIA Buzău, ci fondurile imense care vor veni anul viitor pentru plăţile din agricultură. 

Sunt, la ora actuală, trei grupuri de interese din USL, cea mai mare pondere fiind, cum altfel, de la PSD, care se bat să-şi pună omul în fruntea acestei instituţii, care anul viitor se va uni cu alta, deci şi mai mulţi bani.

Primul, şi cel mai interesat dintre politicienii locali care trag sforile pentru un director maleabil şi ascultător, aşa cum a fost şi Claudia Stelea, care a supt la mai multe oi dar le-a dat şi tainul în acelaşi timp este Marian Ghiveciu, inculpat deja într-un dosar cu terenuri. Miza, repetăm, sunt cele peste 25 de milioane de euro care vor intra în conturile instituţiei doar anul viitor, sume cu destinaţii precise dar care pot fi manipulate la plată spre direcţiile dorite foarte uşor.

Nu este singurul, deşi manevrele sale au fost unele cu adevărat magistrale, chiar dacă s-au bazat pe minciuni, pentru a nu da postul, aşa cum fusese înţelegerea dintre partide, celui nominalizat la cel mai înalt nivel. Colegul său de Parlament, derutatul auto Gigioacă, este şi el un pion sacrificat al ecuaţiei, fiindcă odată intrat în politica mare, a lupilor, şi-a dat seama că şpăguţele obişnuite pot deveni adevărate mine de aur dacă sunt gestionate cum trebuie. Dar cum de la balastru la nisip fin e totuşi distanţă mare, el  iese din calcul, deşi ministru e chiar omul de casă al Varanului Felix Voiculescu, şeful partidului pe care-l conduce Coman la Buzău.

Nici Cecilia Manolescu nu e străină de tot acest joc de culise, deşi pe la câte partide a trecut, probabil că-i e indiferent pentru cine centrează dacă iese ceva, şi e folosită de două dintre facţiunile care se bat pentru caşcavalul de la APIA, grupuri despre care vom vorbi zilele următoare. Pentru că acesta nu este decât un mic preambul la ce va urma, adică dezvăluiri incendiare cu mulţi bani la mijloc, bani care aparţin de fapt agricultorilor cu adevărat renume, nu unor parveniţi cu terenuri de sute de hectare pe care încasează subvenţii de miliarde deşi nu mişcă un pai ca să le cultive.

Urmează episodul doi în curând, aşteptăm o zi două să vedem cine ne înjură primul, ca să ştim cu cine să începem! Spor la treabă... chiar şi celor fugiţi de pe la PDL şi pentru care social democraţia reprezintă şutul în cur pentru un pas înainte!