IMPORTANT: In cea mai mare parte, continutul acestui site este, sau se vrea, un pamflet. Cei care nu cred, sau se simt vizati, mai au o sansa, dialogul si sa ne convinga ca am gresit, la noi amenintarile nu tin. Daca nu, justitia sa stabilieasca unde se termina pamfletul, si incepe cu adevarat calomnia, iar noi ne vom supune. Riscul e juma-juma, si asa va ramane pana la proba contrarie. SI MAI IMPORTANT: Sambata, duminica si de sarbatorile legale, daca nu se intampla ceva cu adevarat important, va lasam sa respirati. Adica nu vom scrie nimic de nimeni, nu de alta, dar trebuie sa ne incarcam si noi bateriile
 
Nu sunt misogin și nu am spus niciodată că o femeie e proastă, jur, chiar dacă aruncă șamponul când se află sub duș și citește că loțiunea e pentru păr uscat. Dar o să-mi calc pe inimă și o să...

 

Publicitate

 

DNA, ești pe recepție?! Drumurile lui Băcneanu și Mocanu s-au întâlnit „La Maria și Ion”!

Nu fizic, în sensul că ajunși la capăt, primarul din Gura Teghii și fostul președinte al Consiliului Județean s-au așezat la o masă și au băut un CICO împreună, ci cât se poate de „în atenția DNA”, dacă ar fi să credem surse bine informate și deasupra oricăror bănuieli. Adică, dacă până acum am fost prea abscons și mulți nu au priceput nimic, să spunem lăutărește, ca să priceapă și iapa, că este vorba despre o afacere profitabilă pusă la cale pe vremea când Victor Mocanu, acum încă senator, păstorea destinele județului iar Gheorghe Băcneanu tăia și spânzura într-o comună săracă dar care avea mare nevoie de drumuri. Și după modelul „ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut”, cei doi s-au întâlnit și au pus-o de-un... drum, era să zic tun. Adică, excelența sa președintele a dat, că doar nu băga mâna în propriul buzunar, iar Gheorghe, ca orice Gheo care se respectă, a luat cu toată dragostea. 

Nu știm câte drumuri s-au făcut cu banii respectivi, accesul spre localitatea buzoiană se face în continuare cu mare dificultate, de-ți rupi mașina-n două, cert e că, din dragostea lor s-a născut o asociere profitabilă ambelor Famiglii. Mai precis, restaurantul „La Maria și Ion” cu specific manelist din Regie, unde acționari sunt fiecare cu parte egală, Adrian Mocanu, deputat și fiu al fostului președinte al CJ, acum senator și trimis în judecată pentru fapte de corupție, și fiul primarului Gheorghe Băcneanu, probabil în curând în vizorul DNA dacă aceste rânduri își vor găsi ecou.

Cu alte cuvinte și serios vorbind, fără a spune că din banii pentru drumurile de la Gura Teghii s-a furat ca-n codru, am fi tare curioși să aflăm de unde a avut fiul primarului jumătate din suma pentru investiție, și dacă a existat ceva para-ndărăt, că doar nu suntem atât de cretini să credem că pe mocani i-a apucat construcția de restaurante așa din senin și din banii personali.  Asta și pentru că mai avem o coincidență stranie, a unui restaurant construit undeva prin zona Fabricii de Bere, concomitent cu lucrările la marea țeapă județeană care s-a numit Maternitatea și pentru care Victor Mocanu s-a ales cu un dosar penal. Vom reveni. 

Prefectul Maria Buleandră lărgește „Lotul Beganu”

Prefectul Maria Buleandră a fost trimisă în judecată, ieri, de procurorii anticorupție, pentru infracțiunea de instigare la infracțiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Ea va răspunde, alături de alți 11 inculpați din „Lotul Beganu”, pentru ilegalitățile săvârșite în procesul de punere în posesie a afaceristului Gheorghe Ceteraș cu peste 5.000 hectare de pădure la Gura Teghii, dosar în care acesta din urmă, precum și fostul prefect Paul Beganu sunt arestați preventiv din luna noiembrie a anului trecut.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție–Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a 12 persoane în legătură cu retrocedarea presupus nelegală a peste 5.000 ha pădure din județul Buzău.

Astfel, în stare de arest preventiv, vor fi judecați Gheorghe Ceteraș (în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență, dare de mită (patru infracțiuni) și Paul Beganu, prefect al județului Buzău în perioada 2009-2012, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, luare de mită, instigare la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, spălare de bani, fals intelectual, instigare la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În stare de arest la domiciliu se află Alexandru Lefter, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Focșani, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în timp ce sub control judiciar vor fi judecați Mihail-Cosmin Vasile, avocat în Baroul Buzău, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat  și complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, Neculae Toader, judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. 

În stare de libertate vor fi judecați Ștefan Feraru, consilier juridic în cadrul Instituției Prefectului județului Buzău, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Maria Buleandră, șef al Serviciului Controlul Legalității, al Aplicării Actelor Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei și Relații cu Autoritățile Locale, la data faptei, în prezent prefect al județului Buzău, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de instigare la infracțiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Liliana Panaete, secretar în cadrul primăriei comunei Gura Teghii, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual, în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată, Anton Constantin, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de spălare de bani,  Eduard Gabriel Moiseanu, inginer silvic, angajat la Ocolul Silvic Siriu S.R.L., în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și constituire a unui grup infracțional organizat, Gheorghe Petre Vlad Poenaru, administrator al SC Forestiera Ardeleana SRL, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților. De asemenea, s-a solicitat instanței de judecată instituirea aceleiași măsuri asigurătorii asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 5.055,87 ha și confiscarea următoarelor sume de bani, obiect al infracțiunilor de corupție: 1.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, de la inculpatul Ion Irimia, 1.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, de la inculpatulPaul Beganu, 250.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, de la inculpatulNeculae Toader, 15.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, de la inculpatulAlexandru Lefter și 23.000 euro, echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R. la data executării, și 10.000 lei de la inculpatul Ștefan Feraru.  

SURSA: opiniade buzau.ro

Mâine este ziua Z, Ghiveciu își află sentința!?

Mâine este un nou termen, ultimul dacă nu se mai ivește nimic nou, în dosarul de corupție al deputatului PSD Marian Ghiveciu, termen la care instanța ar trebui să rămână în pronunțare și să dea sentința. După care, în funcție de aceasta, Ghiveciu ar trebui să respecte rezoluția adoptată la ultima ședință importantă a social democraților, în sensul că, dacă ea va fi una nefavorabilă, ar trebui să-și dea demisia din partid și din toate funcțiile deținute. Cu toate acestea, deputatul a spus că abia după se va consulta cu Victor Ponta pentru a vedea ce va face, deși lucrurile sunt clare și nu lasă loc la interpretări. În loc să facă un gest de onoare, așa cum a procedat colegul său de partid,  senatorul Victor Mocanu, pe care-l apreciem de această dată, care s-a autosuspendat  din toate funcțiile politice până la lămurirea situației dosarelor în care este implicat.

Reamintim cititorilor că deputatul Marian Ghiveciu a fost trimis în judecată de către DNA și judecat la ICCJ pentru fapte grave de corupție, potrivit rechizitoriului pe care-l redăm mai jos:

Ce au spus procurorii DNA

Deputatul PSD Marian Ghiveciu a fost trimis in judecata de procurorii DNA, in decembrie 2011, sub acuzatia de "instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata".

Alaturi de acesta, a mai fost trimis in judecata Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau si membru in Comisia Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata.

Al treilea personaj, trimis si el in judecata, a fost Dumitru Borcan, sef al Compartimentului de Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei comunei Merei si membru in Comisia Locala Merei pentru aplicarea legilor fondului funciar, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata si fals material in inscrisuri oficiale - comisa in realizarea scopului urmarit prin infractiunea de abuz in serviciu. La momentul comiterii infractiunilor, Marian Ghiveciu era administratorul mai multor societati comerciale.

Care sunt acuzatiile procurorilor

In perioada 2005-2006, la instigarea lui Marian Ghiveciu, Dumitru Borcan si Nicolae Costache, profitand de functiile detinute si prin incalcarea atributiilor de serviciu, au contribuit la eliberarea in mod nelegal a doua titluri de proprietate pentru terenuri in zone cu potential imobiliar, datorita vecinatatii cu drumul european, in favoarea unor persoane care nu erau indreptatite sa primeasca cele titluri de proprietate.

In acest scop, Dumitru Borcan a falsificat mai multe inscrisuri oficiale, emise de Primaria Merei si inregistrate la O.C.P.I. Buzau. Ulterior, aceste terenuri au fost cumparate de Marian Ghiveciu de la persoanele care au obtinut titlurile in modalitatea descrisa mai sus. Persoanele care detineau titluri de proprietate pentru terenurile respective, emise anterior in mod legal, au fost prejudiciate cu suma totala de 1.956.010 lei. Totodata, avantajul patrimonial realizat in modalitate descrisa mai sus este de 3.247.945 lei, reprezentand valoarea reala a terenurilor obtinute in baza actelor de proprietate emise nelegal si cumparate de Marian Ghiveciu. La acel moment, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand celor trei inculpati.

Cum a fost deconspirata afacerea ilegala cu terenuri de la Merei a deputatului PSD Ghiveciu Marian

Inginerul buzoian Vasile Constantin este cel care a dat in vileag intreaga afacere cu terenuri pentru care deputatul PSD Marian Ghiveciu este judecat acum pentru instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Tot el este cel care a sesizat mai departe DNA Ploiesti si a cerut intocmirea actelor premergatoare cercetarii penale. Initial, pentru ca identificase unele nereguli in documentele cadastrale, prin intocmirea unui alt titlu de proprietate pentru un anume Constantin Turturica, inginerul Vasile Constantin a reclamat la Prefectura ca nu poate intocmi documentatia pentru a-si infiinta o statie peco cu punct de racordare pe tarlaua 89. Terenul fusese preluat de Primaria Merei de la IAS Stalpu, prin ordin de prefect, pentru punerea in posesie a mai multor cetateni din comuna. Vasile Constantin detinea in tarlaua respectiva 2 ha de teren. In total, tarlaua revendicata avea 101,5 ha.

Situatia nu a fost clarificata la nivel local si nici titlul de prorietate pe numele lui Constantin Turturica nu a fost anulat, astfel cazul a ajuns in atentia DNA la sesizarea inginerului Vasile Constantin. Potrivit informatiilor prezentate anterior, rasucirea planului parcelar la 90 de grade a fost manevra prin care, in perioada 2005-2006, mai multe persoane din comuna Merei au fost deposedate de suprafete de teren importante pe care le detineau in zone cu potential imobiliar. Parcelele respective erau invecinate cu drumul European 85 si acolo ar fi trebuit sa se construiasca un important centru comercial. Acesta a fost si motivul pentru care a si fost pusa la cale toata afacerea ajunsa ulterior in atentia procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie care in decembrie 2011 l-au trimis in judecata pe deputatul PSD de Buzau, Marian Ghiveciu, sub acuzatia de "instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata", la finalul unei anchete care dezvaluia o implicare a sa in eliberarea unor certificate de proprietate false.

Alaturi de acesta, au mai fost trimisi in judecata Nicolae Costache (fost director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Buzau si membru in Comisia Judeteana Buzau pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor), in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata, Dumitru Borcan (sef al Compartimentului de Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei comunei Merei - judetul Buzau si membru in Comisia Locala Merei pentru aplicarea legilor fondului funciar), in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial - in forma calificata si fals material in inscrisuri oficiale - comisa in realizarea scopului urmarit prin infractiunea de abuz in serviciu.

Procurorii l-au acuzat pe deputatul Marian Ghiveciu care, la momentul comiterii infractiunilor, era administratorul mai multor societati comerciale, ca in perioada 2005-2006, i-a instigat pe Dumitru Borcan si pe Nicolae Costache, care, profitand de functiile detinute si prin incalcarea atributiilor de serviciu, au contribuit la eliberarea in mod nelegal a doua titluri de proprietate pentru terenuri in zone cu potential imobiliar, datorita vecinatatii cu drumul european, in favoarea unor persoane care nu erau indreptatite sa primeasca acele titluri de proprietate. In acest scop, sustin procurorii, Dumitru Borcan a falsificat mai multe inscrisuri oficiale, emise de Primaria Merei si inregistrate la O.C.P.I. Buzau. Recompensa ar fi constat intr-un autoturism de cateva zeci de mii de euro. Ulterior, aceste terenuri au fost cumparate de Marian Ghiveciu de la persoanele care au obtinut titlurile in modalitatea descrisa mai sus.

Persoanele care detineau titluri de proprietate pentru terenurile respective, emise anterior in mod legal, au fost prejudiciate cu suma totala de 1.956.010 lei. Totodata, avantajul patrimonial realizat in modalitatea descrisa mai sus este de 3.247.945 lei, reprezentand valoarea reala a terenurilor obtinute in baza actelor de proprietate emise nelegal si cumparate de Marian Ghiveciu. In momentul trimiterii dosarului in judecata, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile si imobile apartinand celor trei inculpati.

La termenul din data de 17 februarie au fost audiati sase angajati ai Oficiului Judetean de Cadastru Buzau, in activitate si in perioada 2004-2006, perioada in care au fost falsificate mai multe inscrisuri oficiale. Printre acestia, a dat explicatii mai bine de trei ore si Maria Vlasceanu, cea care, la acel moment era reprezentantul Oficiului de cadastru pe zona Merei, unde supraveghea punerea in posesie si era responsabila de intocmirea actelor de proprietate asupra terenurilor. Ea, impreuna cu un topograf, ar fi intocmit documentele pentru vanzarea terenurilor in cauza. De altfel, Maria Vlasceanu pare sa fi iesit cea mai sifonata din toata aceasta afacere, acuzatiile indreptandu-se acum impotriva ei si a sefului Compartimentului de Cadastru si Agricultura din cadrul Primariei comunei Merei ,Dumitru Borcan.

La termenul urmator, 18 martie, au fost audiati alti cinci martori citati de instanta. De asemenea, a fost ales evaluatorul pentru terenuri si un topometrist care sa masoare suprafetele revendicate de partile pagubite. Asta, dupa ce avocatii deputatului Marian Ghiveciu au cerut o expertiza topografica.

Averi evaporate dupa ridicarea sechestrului

Cu putin timp inainte de alegerile generale din decembrie 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis retrimiterea dosarului de coruptie in care este inculpat deputatul PSD de Buzau Marian Ghiveciu catre Directia Nationala Anticoruptie pentru refacerea actului de sesizare a instantei. De asemenea, magistratii Sectiei Penale a Inaltei Curti au decis si anularea masurilor de instituire a sechestrului asigurator pe bunurile deputatului buzoian. Intre timp, averile celor trei s-ar cam fi evaporat. In timp ce deputatul Ghiveciu, se presupune, si-ar fi trecut mare parte din bunurile detinute, pe numele unei anume doamne Iordache, Borcan ar fi divortat de sotie, trecand si averea pe numele acesteia.

Intre timp DNA a refacut documentul, iar dosarul se afla in judecata pe fond de ICCJ.
Toate partile vatamate in dosar cer acum repunerea in situatia anterioara savarsirii infractiunilor, desfiintarea totala a inscrisurilor respective si obligarea inculpatilor la plata unor sume importante de bani, drept despagubire.

Conform unor surse judiciare in procesul de coruptie al deputatului Ghiveciu Marian, pesedistul risca intre 2 si 7 ani de puscarie si interzicerea unor drepturi

DNA pregătește autocarul! Urmează un val de arestări la Buzău?!

Surse bine plasate, cum ar spune maestrul Ion Cristoiu ne-au declarat că mărturisirile fostului președinte al CJ Buzău, Cristi Bîgiu vor avea un efect devastator asupra spectrului politic și de afaceri local, cutremurul fiind la un drum distanță. La un drum spre DNA, pentru reținere și propunere de arestare preventivă pentru fapte grave de corupție, luare de mită și alte acuzații grave, care nu prevestesc nimic bun. Primul pe lista destul de lungă a procurorilor anticorupție este, potrivit acestor surse, omul de afaceri Gheorghe Doloiu, cel în jurul căruia s-au învârtit majoritatea acestor afaceri necurate, și care a fost intermediarul sau chiar cărăușul șpăgilor de sute de mii de euro. Aflat sub control judiciar, sub premisa că a acceptat în prima fază să colaboreze cu anchetatorii, el este păstrătorul multor informații despre oameni cheie din sistem și nu numai, care-i vor urma după principiul bulgărului de zăpadă.

Declaratia lui Cristinel Bîgiu, dată la DNA, în care arată că 250.000 de euro au fost folositi pentru partid: „Despre acele terenuri declar că sunt situate parţial pe amplasamentul fostei staţiuni agricole şi cred că erau în intravilan şi în acea perioadă.

Nu cunosc alte date legate de aceste terenuri, întrucât nu m-am ocupat de partea tehnică a problemei. Mladin a mai venit ulterior, în acelaşi scop la Buzău, fiind însoţit de Valeriu Nitescu, care era în acea perioadă şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative. Am discutat în câteva rânduri personal cu Valeriu Nitescu, care mi-a spus că a venit din partea ministrului David, care, la rândul său, mă roagă să-l ajut pe Adrian Mladin în demersul acestuia de obţinere a terenurilor, lucru pe care eu l-am acceptat.
„Era an electoral” Ţin să precizez că, în cursul discuţiilor cu Adrian Mladin, acesta mi-a spus că dacă i se rezolvă problema va sprijini campania electorală a partidului din care făceam parte, adică Partidul Naţional Liberal, dat fiind faptul că anul 2008 era un an electoral, cu  alegeri atât locale, cât şi generale... „Restul i-am dat unor persoane”. Ca modalitate, întrucât terenurile erau pe numele lui Gheorghe Doloiu, la momentul vânzării efectuate de către Adrian Mladin, o parte din bani au fost încasaţi de Gheorghe Doloiu. Este vorba de o sumă de aproximativ 900.000 de euro. Nu cunosc în ce modalitate a obţinut Gheorghe Doloiu banii în numerar, faptul este că, la începutul anului 2008, Gheorghe Doloiu mi-a remis în numerar o parte din ei, respectiv aproximativ 700.000 euro, pe care în integralitate i-am dat mai departe. In mod concret, circa 250.000 de euro au ajuns în campania electorală, iar restul i-am dat unor  persoane pe care deocamdată nu doresc să le nominalizez. Declar că, într-adevăr, aceşti bani, despre care am vorbit mai sus, au fost folosiţi în campaniile electorale din anul 2008”.

PS: Ceea ce-i sperie pe toți e acest ”restul l-am dat unor persoane” care lasă loc la multe interpretări. Vom reveni.

Senzațional: Vicele Sebi Radu a făcut pușcărie în Germania pentru furt?!

Strigă pe toate drumurile împotriva primarului Boșcodeală, și-a dat demisia din funcția de viceprimar al Buzăului, și se visează primar în locul fostului său șef, pe care-l denigrează acum, după ce în urmă cu puțin timp îi ridica osanale. Astfel de oameni  nu merită prea multă atenție, de aceea nici nu-i vom da, cu singura mențiune că trebuie să spunem totuși cine este Sebi Radu, fost lider sindical, fost pedelist de frunte și responsabil cu cotizațiile pe care le cam prăduia, și viitor fost pesedist, pentru că mâine va fi dat afară din partid. Sursele noastre spun că, în trecutul său nu prea îndepărtat, după Revoluție, Sebi a plecat și el ca tot românul să facă un ban afară, în Germănica, unde se pare că a făcut și ceva zile de pușcărie, pentru același lucru în care este acum arestat și cumnatul său, furt. Deci o familie de hoți, cum ar spune cineva, deși acest fapt este cel mai puțin îngrijorător pentru Sebi Radu. Despre care aceleași surse ne-au declarat că este implicat și într-o afacere cu aparatură medicală cu proveniență dubioasă, și cu facturi puțin contrafăcute, acesta fiind de fapt motivul pentru care și-a dat demisia, și nu nepotrivirea de caracter cu primarul Boșcodeală, așa cum a susținut. Vom reveni.

EXCLUSIVITATE: Cine va fi viceprimar în locul lui Sebi Radu?!

Deşi surse puse să „scape” informaţii la presă l-au dat mai mult ca sigur pe consilierul municipal Alexandru Dunel ca posibil înlocuitor al viceprimarului demisionat avem o informaţie nouă. Sursele noastre spun că actualul director al Căminului de Bătrâni, Daniel Lambru va fi votat în unanimitate de consilieri la următoarea şedinţă a CLM. Vom reveni cu amănunte.

Dosarul lui Ghiveciu, ultimul capitol... de la 2 la 7 ani!

Mâine are loc audierea ultimului martor în procesul deputatului Marian Ghiveciu. Baronul PSD riscă până la 7 ani de închisoare.

Citește mai departe:Dosarul lui Ghiveciu, ultimul capitol... de la 2 la 7 ani!

Incendiar: Ce politician buzoian i-a luat șpaga lui Beganu și de ce?!

Înainte de a trece la fondul problemei, o să fac doar câteva considerații, aparent fără legătură, dar care mâine vor întregi un tablou al corupției pe care și la Buzău o întâlnim la toate palierele politice. Așa că, încep prin a spune că în Servicii intri dacă vrei sau vor alții, dar nu mai ieși definitiv decât atunci când clopotul trage de veșnică pomenire, iar apropiații aruncă o mână de pământ peste sicriul coborât în lacrimile asistenței. De aceea, nu am crezut circul ieftin girat din dreapta de deputatul Cezar Preda, fost șef al Comisiei de Control a SRI, pe care actualul șef l-a făcut după audierea lui Coldea spunând că ce bine și frumos e la ei și cum panarama aia de Udrea a vrut să arunce o pată nemeritată pe obrazul bucălat al acestor neprihăniți care înainte de 1989 ucideau pentru protejarea statului comunist de drept. De altfel, pentru cei avizați, privirea lui Preda spunea totul, și chiar am analizat imaginile, ca să-mi dau seama că trăiesc o farsă ieftină, de un fariseism bine antrenat din partea unor foști, actuali și viitori subalterni ai celui chemat să răspundă  DA la întrebarea, „Nu-i așa că Udrea minte?” Pentru că, fiind un cunoscător al politicii, o spun cu modestie, timp de peste 20 de ani de când scriu despre oamenii care ne conduc, tind să-i dau crezare Elenei Udrea atunci când spune că banii la partid vin din șpăgi, și nu numai la nivel central, ci chiar în teritoriu.

Acum însă trec la subiectul anunțat de ieri, și spun că, potrivit informațiilor primite de la surse credibile, Paul Beganu protejează pe cineva atunci când refuză să dea nume în cazul șpăgii de un milion de euro pentru pădurile retrocedate ilegal la Gura Teghii. E o concluzie logică spun eu, pentru că dacă banii ar fi rămas la el, nu s-ar fi confruntat cu grave probleme financiare în prezent, în special familia sa, despre care sursele noastre spun că n-ar mai avea nici măcar cu ce să-și plătească utilitățile. Mai mult, avem informații potrivit cărora fostul prefect, din cauza consumului nervos, ar fi ajuns în arest o stafie, gata să clacheze în orice moment, și probabil că doar o teamă mai mare decât cea de pușcărie i-a încleștat gura și refuză să dea amănunte anchetatorilor. Înainte de a merge mai departe însă, o să prezentăm faptele, cu citarea sursei desigur, opiniadebuzău.ro, referatul procurorilor, cel care a dus la arestarea lui Paul Beganu, pornind de la o întrebare simplă dar cu un răspuns foarte complicat, pe care vom încerca să-l descâlcim zilele care urmează în baza datelor pe care le-am primit și noi pe surse și a corelațiilor logice între fapte:

CHIAR AȘA: Pe cine protejează fostul prefect Beganu în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure de la Gura Teghii???

„Apele nu par să se limpezească în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure la Gura Teghii, iar lucrurile s-ar putea complica pentru fostul prefect Paul Beganu, pe care procurorii anticorupție îl vor în conti­nuare după gratii.

După două luni de arest, cel care este acuzat de procurorii anticorupție din Prahova că ar fi pus la cale întreaga afacere, avocatul Cosmin Mihail Vasile, va fi eliberat și pus sub control judiciar de către magistrații Curții de Apel Ploiești, în timp ce fostul prefect de Buzău, Paul Beganu, inculpat în acest dosar, rămâne în arest preventiv.

Judecătorii Curții de Apel Ploiești au decis, vineri noapte, ca fostul prefect de Buzău Paul Beganu, reținut la sfârșitul lunii noiembrie pentru ca ar fi luat mită un milion de euro de la un ­­afa­cerist din Ialomița pentru ca acesta să intre în posesia a 5.000 de hectare de pădure în localitatea Gura Teghii, să rămână în arest preventiv încă 30 de zile. Astfel, Beganu ar putea rămâne în arest preventiv cel puțin până în 18 februarie. O măsură similară a fost luată și în cazul omului de afaceri Gheorghe Ceteraș, acuzat că a oferit mită mai multor persoane, între care fostului prefect Beganu și judecă­torului Toader Neculae de la Judecătoria Pătârlagele, pentru a fi împroprietărit cu cele 5.000 de hectare de pădure, care au fost vândute ulterior unei firme străine. Decizia de joi a Curții de Apel Ploiești nu este definitivă, și a fost atacată deja cu apel.

Fostul prefect de Buzău Paul Beganu și alte trei persoane implicate în cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure - avocatul Mihail Cosmin Vasile, Ion Irimia, angajat al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, și omul de afaceri Gheorghe Ceteraș - au fost arestați preventiv, în luna noiembrie a anului trecut, iar judecătorul Neculae Toader, de la Judecătoria Pătârlagele, implicat în același dosar, a fost pus sub control judiciar.

 Procurorii DNA Ploiești spun că fostul prefect de Buzău Paul Beganu, angajatul Direcției Silvice și judecătorul Neculae Toader ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure, Toader fiind acuzat și de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor DNA, Toader este suspectat că a primit 250.000 de euro mită pentru a pronunța o soluție favorabilă în dosarul retrocedării către un bărbat care a cumpărat drepturile litigioase de la moștenitorii legali. Procesul de retrocedare, judecat la Judecătoria Pătârlagele, a durat trei luni și a fost soluționat favorabil la al treilea termen.

În același dosar, fostul prefect de Buzău Paul Beganu este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual și instigare la dare de mită, avocatul Mihail Cosmin Vasile este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva (eliberat din arest între timp și pus sub control judiciar), este acuzat de trafic de influență, și omul de afaceri Gheorghe Ceteraș, de constituire a unui grup infracțional organizat, cumpă­rare de influență și trei infracțiuni de dare de mită, potrivit procurorilor DNA.

Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 5.134 hectare de teren forestier (­si­tuate pe raza comunei Gura Teghii, județul Buzău) în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.” Sursa:opiniadebuzau.ro

Ce spun procurorii anticorupție – Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:

BEGANU PAUL, prefect al judeţului Buzău în perioada 2009-2012, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, instigare la dare de mită; 

CETERAŞ GHEORGHE, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de dare de mită; 

TOADER NECULAE, judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:  luare de mită şi  abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; 

VASILE MIHAIL COSMIN, avocat, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: constituire a unui grup infracţional organizat şi  complicitate la dare de mită; 

IRIMIA ION, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă 

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: Procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău) în favoarea SC FORESTIERA ARDELEANA SRL a fost nelegal, obţinerea dreptului de proprietate realizându-se în mod fraudulos, cu sprijinul unor persoane care au deţinut funcţii publice, acordat persoanelor care au promovat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate. În acest mod s-a urmărit punerea în posesie şi valorificarea imediată a suprafeţei de teren.

Mecanismele de protejare şi sprijin a intereselor persoanelor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate s-au fundamentat pe o strategie complexă, care a vizat omisiunea luării măsurilor legale de către reprezentanţii cu atribuţii decizionale, prin necontestarea în termenul legal a hotărârilor pronunţate de către instanţele de judecată, neasigurarea suportului instituţional pentru completarea probatoriului solicitanţilor, precum şi urgentarea măsurilor administrative în vederea punerii în posesie, prin presiuni exercitate asupra reprezentanţilor ROMSILVA.

În acţiunea de revendicare promovată de SC FORESTIERA ARDELEANA SRL pentru suprafaţa de 5.132 ha terenuri forestiere, modul acţiune a fost conceput de Gheorghe Ceteraş, în calitate de cumpărător al unor drepturi litigioase de la moştenitor al unei presupuse persoane îndrituite, de către Paul Beganu, prefect al judeţului Buzău în perioada 2009-2012, în prezent comisar al Gărzii de Mediu Buzău, de avocatul Vasile Mihail Cosmin şi de o altă persoană, fost angajat al Direcției Silvice Buzău.

Procesul de revendicare s-a derulat la Judecătoria Pătârlagele, judeţul Buzău, finalizându-se prin pronunţarea sentinţei nr. 706/12.04.2011 de către preşedintele instanţei, Neculae Toader, prin care s-a hotărât reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei menţionate, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

În cadrul procesului s-au înregistrat disfuncţii sau omisiuni în interpretarea cadrului legal şi istoric de reconstituire a dreptului de proprietate, care au avut ca efect fundamentarea eronată a sentinţei judecătoreşti şi atribuirea unor importante suprafeţe de teren fără respectarea flagrantă a legislaţiei în vigoare, concomitent cu inacţiunea reprezentanţilor statului român în luarea măsurilor legale pentru contestarea acesteia.

Deşi sentinţa judecătorească putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, obligaţie în sarcina reprezentanţilor celor două comisii (comisia locală Gura Teghii şi a comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar), actul procedural nu a fost formulat, sens în care a devenit irevocabilă prin nerecurare.

De asemenea, deşi Direcţia Silvică Buzău a solicitat prin adresa nr. 855/13.04.2011 Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, Comisiei Judeţene Buzău şi Comisei Locale Gura Teghii promovarea unui recurs, motivat de nelegalitatea soluţiei date prin sentinţa civilă nr. 706/12.04.2011, acesta nu a fost formulat.  De asemenea, deşi Direcţia Silvică Buzău a solicitat, la data de 13.04.2011, Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău și celor două comisii promovarea unui recurs, motivat de nelegalitatea sentinței, acesta nu a fost formulat.
Toate persoanele menţionate cunoşteau că prin activităţile derulate se aduc importante prejudicii statului român, prin diminuarea semnificativă a patrimoniului silvic, urmărindu-se favorizarea unor persoane care nu puteau dobândi terenuri conform legilor speciale de retrocedare, deposedarea fostei societăţi (Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră) nefiind realizată în urma unui act abuziv săvârşit de către regimul comunist.

În această modalitate, a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 89.787.721 lei  (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.

Concret, suspectul Ceteraş Gheorghe, în cursul anului 2010, împreună cu moştenitorul unei presupuse persoane îndrituite la retrocedare şi Vasile Mihail Cosmin s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5134,29 ha teren forestier – pădure - care aparţinuse „Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”, în numele nou înființatei SC FORESTIERA ARDELEANA SRL administrată de moştenitor, societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind „redobândirea patrimoniului Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”.
În acest scop, suspectul Ceteraş Gheorghe i-a remis suma de 1.000.000 euro, în două tranşe, suspectului Irimia Ion, angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA care avea influenţă asupra prefectului judeţului Buzău – Beganu Paul şi altor funcţionari din cadrul regiei menţionate, pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5132,29 ha revendicat de SC FORESTIERA ARDELEANA SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

În acelaşi scop, suspectul Ceteraş Gheorghe i-a remis suma de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău – Beganu Paul, în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv: emiterea unei adrese conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5132,29 ha pădure revendicată de SC FORESTIERA ARDELEANA SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului Ceteraş Gheorghe cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate. În schimb, Beganu Paul, în perioada ianuarie 2011, a falsificat o adresă și a determinat o persoană să falsifice o altă adresă, astfel încât Ceteraş Gheorghe să fie repus în termenul legal de a contesta hotărârile emise de comisiile locale în anul 2006, invocând faptul că moştenitorii nu au primit răspuns la contestaţiile formulate. Aceasta, în condițiile în care, în perioada 2006-2011, procesul de revendicare a terenurilor în cauză nu a mai suferit alte modificări, rămânând la nivelul respingerii solicitărilor. Ca urmare, în anul 2011, acesta din urmă a depus plângere la Judecătoria Pătârlagele.

Suspectul Ceteraş Gheorghe i-a remis suma de 250.000 euro judecătorului Toader Neculae din cadrul Judecătoriei Pătârlagele pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în dosarul nr. 171/277/2011 care îi fusese repartizat spre soluţionare şi în care Ceteraş Gheorghe era parte. În schimb, judecătorul Toader Neculae, prin exercitarea cu rea – credinţă a funcţiei, în perioada februarie 2011 – 12.04.2011, a soluţionat dosarul civil nr. 171/277/2011, având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25.08.2006 formulată de SC ARDELEANA FORESTIERA SRL. Magistratul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure (din care suprafaţa de 2.830,65 ha se afla la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în proprietatea statului), în favoarea suspectului Ceteraş Gheorghe, cumpărător al drepturilor litigioase de la SC ARDELEANA SRL,. Aceasta, în condițiile în care această societate nu deţinea în mod legal calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră. Judecătorul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră, chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă, cauzând statului, în această modalitate, un prejudiciu în sumă de 89.787.721 lei (echivalentul a 21,7 milioane euro).

Nota redacției: Mai devreme sau mai târziu, Paul Beganu va ceda și va vorbi, poate chiar după ce procurorii vor face aceleași analogii ca noi sau vor primi informațile pe care noi le avem și despre care vom vorbi zilele următoare, așa că așteptăm cu mare interes acest tsunami care se va declașa atunci când fostul prefect de Buzău va spune pe cine acoperă și cine a luat de fapt șpaga de un milion de euro pentru retrocedările ilegale de la Gura Teghii. Că de ce, vă vom spune noi cu ce a fost șantajat pentru a păstra, cel puțin deocamdată, tăcerea...

SENZAŢIONAL: DE CE NU VORBEŞTE BEGANU?! LA CE POLITICIAN BUZOIAN A MERS ŞPAGA DE 1 MILION DE EURO?!

Sursele noastre spun că tăcerea lui Paul Beganu este mai mult decât suspectă în condiţiile în care el este acuzat că ar fi luat de la omul de afaceri Ceteraş un milion de euro drept mită, în timp ce situaţia financiară a familiei sale este una precară, dovadă că din cauza datoriilor aceasta a rămas recent fără utilităţi. În premieră, noi am aflat unde a mers în realitate ŞPAGA, dar şi de ce fostul prefect de Buzău preferă să zacă în puşcărie decât să vorbească. Citiţi mâine un material incendiar la care procurorii DNA ar trebui să se sesizeze din oficiu.

În ce țară trăim: Denunțul Udrei pe care nimeni nu-l bagă în seamă!

În țara Chiorului, unde Udrea a făcut legea și a furat nestingherită timp de zece ani, multe s-au făcut și s-au desfăcut. Dar nu putem face o radiografie a politicii românești, fără a citi înainte cele 16 pagini din denunțul Lenuței, țigăncușa din Micro 5 ajunsă în primul pat al țării. Așa că, citiți acum începutul, iar de mâine, sau poimâine, radiografia de care făceam vorbire, ca să vă dați seama, pentru cei care nu au realizat încă, în ce țară suntem obligați să trăim. 

Senzațional: Tripleta toxică Mărăcine, Pană, Tudor a pus-o de-o ședință secretă!

După cum se pare, și cum de altfel ne-au și declarat sursele noastre bine informate, în mica formațiune politică a lui Tăriceanu de la Buzău a apărut o opoziție mascată împotriva președintelui Gheorghe Vlase, opoziție fără nici un sprijin de la centru sau din rândul membrilor, mânată doar de interesele ascunse ale unor indivizi fără scrupule care-și doresc puterea sau fac anumite jocuri pe care le vom devoala în curând. Astfel încât, miercuri, la ora 17.00, a fost convocată o ședință secretă în birourile firmei unuia dintre cei care-i vor capul președintelui Gheorghe Vlase, se pare încă că nu atât de secretă încât să nu aflăm și noi, birouri din apropierea supermarketului XXL. La ședință au fost prezenți cei trei toxici, cum ne place să-i numim, care s-au pus pe dat telefoane în speranța că vor reuși să atragă alături de ei un număr suficient de membri pentru a pune la cale răzmerița. Din păcate pentru ei, nimeni nu a anchiesat la acest joc periculos, iar cei trei au ținut ședința singuri, pentru că reprezentantul de la Rm. Sărat nu prea știa de ce a venit acolo.

Cine sunt ei, am scris recent, dar reluăm pentru buna informare a cititorilor, cu noi amănunte. Capul răutăților, se pare, este fostul președinte al Judecătoriei Buzău, Gheorghe Pană, venerabilul de 70 de ani care în loc să-și trăiască bătrânețea frumos, se complace în tot felul de jocuri obscure, iar de când a aflat că PLR ar putea avea la Buzău un post de subprefect, vice la CJ sau chiar prefect, nu mai are liniște și clocește scenarii.

Al doilea personaj din  această telenovelă este consilierul județean Mariana Tudor, o anonimă, fostă directoare la Apele Române de unde toată lumea știe cum a plecat și de ce avea coada între picioare la ieșire, rămasă pe funcția publică după ce prietenii săi din PNL au vrut să scape de ea doar pentru că a fost primită de Vlase în partid. Mare specialistă în plângeri penale, subiect asupra căruia vom reveni, o sfătuim să nu încerce ceva, că noi nu suntem nici Corcodel și nici alții și ne speriem mult mai greu la gestul său obișnuit de a bate cu pumnul în masă, reminiscență din vremuri când respectiva avea impresia că reprezintă ceva.

 Ultimul, dar nu cel din urmă, este o mai veche cunoștință a noastră, Nicolae Mărăcine, fost director general al ANIF, candidat din partea PNL la un fotoliu de deputat, om de afaceri despre care presa nu prea a scris până acum, dar cum niciodată nu-i târziu, promitem să remediem situația. Și care se laudă cu relațiile sale strânse cu anumite personaje influente, despre care vom vorbi zilele următoare, pe care le-ar avea la mână, unuia spunând chiar că i-a construit o casă. Ce a uitat să spună Mărăcine și o spunem noi e strânsa legătură dintre el și omul de afaceri Ghiveci, a nu se confunda cu deputatul pușcăriabil cu o vocală în plus la nume, precum și despre niște bani direcționați către firmele acestuia pe când Mărăcine era mare șef la București. Un subiect probabil destul de interesant pentru DNA, pe care-l vom dezvolta în curând, că tot au zis procurorii că în multe dosare s-au sesizat din presă. Cine știe de unde sare iepurele... Vom reveni.